Turcia Turcia: cel mai ridicat nivel al inflaţiei din ultimii 15 ani

T.T.
Internaţional / 3 octombrie 2018

Sursa foto: Pixabay

Sursa foto: Pixabay

Rata anuală a inflaţiei în Turcia a urcat la aproape 25% în septembrie, arată datele oficiale publicate astăzi, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu şi jumătate şi subliniind adâncirea impactului crizei valutare asupra consumatorilor şi economiei, transmite Reuters.

Lira turcească a pierdut aproximativ 40% din valoare în raport cu dolarul de la începutul acestui an, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra economiei, al apelurilor sale repetate pentru dobânzi mai mici şi al înrăutăţirii relaţiilor cu SUA.

Deprecierea monedei Turciei a dus la majorarea preţurilor şi a erodat încrederea investitorilor în ceea ce odată era percepută ca o piaţă emergentă ambiţioasă.

Institutul de Statistică din Turcia a anunţat că rata anuală a inflaţiei a urcat la 24,52% în septembrie, cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani şi mult peste estimări.

După publicarea datelor, moneda Turciei şi-a continua deprecierea, tranzacţionându-se la 6,0633 lire/USD.

După ce în august rata anuală a inflaţiei a urcat la 17,9%, Banca Centrală a Turciei a anunţat că îşi va ajusta politica monetară având în vedere "riscurile semnificative" la adresa stabilităţii preţurilor, o declaraţie fermă având scopul să calmeze pieţele financiare. La şedinţa de politică monetară din septembrie, instituţia a majorat semnificativ dobânda de bază, de la 17,75% la 24%, potrivit Agerpres.

Conform estimărilor Guvernului, inflaţia în Turcia ar urma să urce la 20,8% până la sfârşitul acestui an, înainte de a scădea la 15,9% în 2019 şi la 9,8% în 2020.

Luna trecută, Turcia a înrăutăţit semnificativ estimările privind evoluţia economiei în 2018 şi în 2019, pe fondul deprecierii semnificative a lirei turceşti.

Conform datelor prezentate de ministrul de Finanţe, Berat Albayrak, PIB-ul Turciei ar urma să înregistreze un avans de 3,8% în 2018 şi de 2,3% anul viitor, în scădere faţă de estimarea precedentă, de 5,5%.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb