Ministerul de Externe al Ucrainei a condamnat declaraţiile politicianului român Călin Georgescu, pe care le consideră aliniate propagandei ruse şi o dovadă de lipsă de respect faţă de Ucraina, transmite news.ro.
MAE al României a reafirmat, pe X, sprijinul ferm pentru suveranitatea, integritatea teritorială şi independenţa Ucrainei, subliniind că această poziţie se bazează pe dreptul internaţional, interesul naţional şi o politică externă de lungă durată fundamentată pe valori.
MAE al Ucrainei a condamnat declaraţiile politicianului român Călin Georgescu, considerându-le o lipsă profundă de respect faţă de Ucraina şi poporul ucrainean. Diplomaţia de la Kiev a subliniat că astfel de afirmaţii revizioniste sunt inacceptabile, contravin normelor internaţionale şi valorilor democratice. De asemenea, MAE ucrainean a afirmat că discursul lui Georgescu este identic cu propaganda rusă, sugerând o dependenţă de interesele Moscovei.
"Suntem convinşi că este în interesul României şi al poporului român să realizăm o pace cuprinzătoare, justă şi durabilă în ţara vecină, Ucraina, şi dezvoltarea statelor noastre în pace, în condiţii de securitate şi prosperitate pentru ambele popoare. Reamintim că o astfel de dezvoltare nu face parte din planurile Kremlinului şi ale marionetelor sale", arată comunicatul instituţiei de la Kiev.
MAE al Ucrainei a apreciat sprijinul constant al României pentru Ucraina şi a subliniat importanţa parteneriatului strategic dintre cele două ţări. Reacţia Kievului vine după declaraţiile controversate ale politicianului român Călin Georgescu, care a susţinut că "Ucraina este un stat inventat" şi a speculat despre o posibilă schimbare a frontierelor. Ucraina a condamnat ferm aceste afirmaţii, considerându-le revizioniste şi aliniate propagandei ruse.
"Se schimbă lumea. Se vor schimba frontiere. Mai mult de atât - dacă se schimbă frontiere, unde suntem noi? Avem Bucovina de Nord - interes. Avem Bugeacul, avem Maramureşul de Nord - corect? Din fosta... cum se chema... Transcarpatia!", a spus Georgescu. Întrebat dacă pariază pe o împărţire a Ucrainei, el a răspuns "Sută la sută va fi asta. Păi altfel n-au cum! Drumul este inevitabil către aşa ceva. Ucraina este un stat inventat. Este Republica Sovietică Socialistă Ucraina!", a declarat Georgescu.
Similar, lideri ai AUR, precum Claudiu Târziu şi Diana Şoşoacă, au susţinut ideea reîntregirii României prin recuperarea unor teritorii aflate în prezent în Republica Moldova şi Ucraina. Târziu a afirmat că România va fi cu adevărat suverană doar după reunificare, iar Şoşoacă a propus denunţarea Tratatului de bună vecinătate cu Ucraina şi anexarea unor teritorii, iniţiative respinse de Parlament.
Aceleaşi teme au fost abordate şi de oficiali ruşi, precum Serghei Narîşkin, care a sugerat o dezbatere istorică despre drepturile asupra teritoriilor ucrainene, şi Nikolai Patruşev, care a prezis dispariţia Ucrainei ca stat până în 2025. Totodată, presa ucraineană menţionează declaraţiile lui Călin Georgescu privind interzicerea exportului de cereale ucrainene şi a ajutorului militar oferit de România.
1. fără titlu
(mesaj trimis de mariuss în data de 30.01.2025, 17:58)
romania este obligata sa ocupe aceste teritori in contextul realitatii de pe teren care arata clar ca ukraina a pierdut razboiul inditerent de ce ajutor primeste , cu cit se impotrivesc mai mult cu atit va gi mai rau ! , daca nu ocupam noi aceste teritorii in special bugeacujl pina la nistru atunci le vor lua rusii , sintem obligati sa facem aceata miscare inainte sa ajunga rusii , actiunea se poate face cu sustinerea occidentului in speciai sua cu protectie nucleara totala , p recunoastere a adevarului istoric ca aceste terit apartin basarabiei , regatului romaniei avem limba comuna iar rusii nu sint decit agresori ai unui stat indepemdemt , inainte sa ajunga rusii aici ukr trebuie sa cedeze acete terit care vor apartine moldovei , romaniei si asta va permite sa poata fi aparata de trupe occidentale ,rusii nemaiavind motiv teoretic cel putin sa atace aici deoarece adversarul este ukraina nu moldova sau romania, se poate ajunge la o intelegere cu rusii pe tema armelor de pe acest terit dar astea sint lucruri usoare , un plan f simplu si f bun ,nu va mai mintiti singuri ca ukr mai scaoa
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 20:14)
Știm, pacea te sufocă.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de mariuss în data de 30.01.2025, 20:35)
pacea o fac cu cei vii nu cu cei morti , ukraina si poporul ei sint in afara timpului , expirati si ramasi fara un loc al lor pe pamint , asta e pedeapsa ptr ca au vrut si vor sa declanseze un conflict mondial fara sa le pese ce se intimpla cu lumea , daca lor nu le pasa de lumea intreaga nici mie nu-mi pasa ce se intimpla cu tara si poporul lor
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 23:27)
Un conflict mondial mai vrea si acum actorul pitic ratat alintat indopat sa declanseze. Fereasca Dzeu, pericolul nu va trece pana nu va fi oprit ăsta
2. fără titlu
(mesaj trimis de Petre în data de 30.01.2025, 18:34)
De fapt Calin Georgescu spune ceea ce gandesc toti romanii patrioti si de buna credinta. Ce rau vedeti ca teritoriile cedate de-a lungul istoriei sa revina la patria mama?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 20:16)
Deci vrei să ne luäm teritoriile de la cei care omoară 2000 de ruși pe zi? Hehehehehe
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 21:41)
da invadam ucraina imediat, de partea lui putin. ca asa a zis georgescu.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 21:43)
"pacifistul" georgescu.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 19:29)
Artem Dmytruk,parlamentar Verhovna Rada,a declarat ca
Volodimir Zelenszkij a furat mai mult decat toti presedintii
Ucrainei la un loc.Ucraina corupta,este condus de oligarhi
corupti si lipseste total democratia din tara - a declarat
fostul ministru de finante a Germaniei intr-un interviu
dat la Frankfurter Allgemeine Zeitungnak.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 20:15)
Budapeștane,
Noi,
Dacii,
I ubim pacea
Cu toporul.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 22:30)
Ucraina nu ar trebui sa fie indignata de nimic si de nimeni. Toata lumea a pomp at bani care nu se stie unde au ajuns si pe cine au imbogatit, toata lumea adat ajutoare, armament, toti au primit refugiati, au taiat comertul cu Rusia….. Cei care nu au convins sunt ucrainienii. Zelenski. Toate cluburile din Dubai sunt pline de ucrainieni care danseaza pe mese pana dimineata si huzuresc in apartamente de lux. Baieti buni de munca si de lupta. Nu generalizez, sunt si multi amarati, vai de capul lor. La ei nu ajunge nimic.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.01.2025, 00:10)
În 2022 de revelion la un pub s a făcut o petrecere privata...vreo 4 tarfulite la vreo 40 de ani, ucrainiene, dansau și se distrau de parca erau la nunta! De atunci am zis...TOTUL E FAKE!!! Doar prostii cred în război!
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.01.2025, 00:07)
Ukraina trebuie nivelat și transformala TOTAL, repet, TOTAL în teren agricol!
Actorul de 2 lei pus la canal în lanțuri de plumb...și România sa-si ia teritoriile de drept
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de sirvladek în data de 31.01.2025, 09:50)
cegeule, te-ai deconspirat, nebuleee!