ŢUŢUIANU: "Comisia de control a SRI va face controale anunţate sau inopinate la unităţile SRI"

Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 martie 2017

Comisia de control a Serviciului Român de Informaţii va face controale la sediile unităţilor SRI centrale sau din teritoriu, acestea urmând să fie anunţate în prealabil sau inopinate, pe o tematică stabilită în cadrul Comisiei, a anunţat, ieri, preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu.

"Am prevăzut că atribuţiile de control ale Comisiei pot fi exercitate inclusiv prin verificări la sediile unităţiilor SRI şi am stabilit două modalităţi de control: un control cu notificare prealabilă a perioadei şi tematicii de control, dar şi controale inopinate pe o tematică stabilită în cadrul Comisiei la unităţi centrale sau din teritoriu ale Serviciului", a afirmat Adrian Ţuţuianu, citat de News.ro.

Şeful Comisiei de control al SRI a precizat că există deja o tematică de control elaborată şi că în cadrul acestor controale se vor verifica date, informaţii şi documente: "Există o tematică de control care a fost elaborată de cei care au lucrat anterior în cadrul acestei Comisii în baza acelei tematici de control. Vom verifica date, informaţii, documente, cum se întâmplă anumite lucruri care ţin de activitatea Serviciului Român de Informaţii. Începem cu unităţile centrale ale Serviciului şi vom merge şi la câteva Direcţii de informaţii din judeţe".

Întrebat cum s-a ajuns la concluzia că sunt necesare astfel de controale, preşedintele Comisiei SRI a răspuns că a pornit de la ideea generală de control.

"Orice instituţie face de regulă un control tematic. ANAF dacă vine în control te anunţă cu 15 zile înainte şi îţi spune ce să-i pregăteşti. Asta e o modalitate normală de realizare a activităţii. Dar poate într-o zi considerăm că este util să vedem efectiv la lucru neanuţat Serviciul Român de Informaţii sau să avem o sesizare care ne obligă să avem o intervenţie imediată. Să nu se înţelagă că cineva dintre membrii Comisiei ar putea să meargă pe oriunde şi oricum, ci noi lucrăm fie în integralitate ca şi Comisie, fie pe subcomisii. Am prevăzut asta în Regulament, ar putea să meargă o subcomisie să verifice un anume aspect", a explicat Ţuţuianu.

De asemenea, întrebat când a avut loc ultimul control pe care l-a făcut Comisia la SRI, el a spus că nu are datele exacte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb