UAPR va cere Parlamentului să respingă ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii audiovizualului

F.A.
Media-Advertising / 15 aprilie 2013

Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) va cere Parlamentului României să respingă Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului, aprobată de guvern şi publicată în Monitorul oficial din data de 13 aprilie, în ciuda caracterului său profund anticoncurenţial, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

De asemenea, UAPR menţionează că va notifica Comisia Europeană şi va solicita comisarului european pentru justiţie Viviane Reding, un punct de vedere oficial "în legătură cu modul abuziv în care executivul a decis să intervină în piaţa serviciilor media audiovizuale, un sector economic dominat de regulile competiţiei economiei de piaţă".

"Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului, publicată în Monitorul oficial din 13 aprilie este o dovadă de netransparenţă faţă de mediul privat, un semnal negativ pentru orice investitor privat care se gândeşte la România. Actul normativ a fost analizat şi aprobat, în mod nejustificat, în regim < < de urgenţă > >, deşi nu aduce nici un beneficiu real economiei româneşti sau industriei media. Vom folosi toate instrumentele legale pe care le avem la dispoziţie, pentru a convinge Parlamentul, principalul for legislativ al României să respingă acest act normativ injust", a declarat Radu Florescu, Preşedinte al Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR).

Referindu-se concret la efectele negative ale actului normativ asupra industriei, aşa cum a fost el publicat în Monitorul Oficial, UAPR aminteşte că acestea vor afecta întreaga piaţă, inclusiv clienţii consumatori de publicitate, operatorii TV prin cablu dar şi industria cinematografică romanească.

"Actul normativ a fost criticat încă de la iniţiere de către reprezentanţii industriei serviciilor media audiovizuale din România şi Uniunea Europeană, deoarece încalcă principiul libertăţii economice şi are efecte negative asupra mediului concurenţial în care îşi desfăşoară activitatea toţi actorii economici implicaţi în piaţa serviciilor media audiovizuale", se menţionează în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb