Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a cărui ţară recent primită în NATO are cu Rusia o lungă frontieră şi o istorie războinică, a apreciat marţi că o victorie a Ucrainei pe câmpul de luptă în războiul cu Rusia ar trebui să fie o condiţie premergătoare oricărei încetări a focului sau oricăror negocieri de pace cu Moscova, relatează agenţia EFE.
"Se vorbeşte mult despre negocieri de pace şi încetarea focului, şi eu primesc cu satisfacţie aceste dezbateri, dar să ne concentrăm pe ce este esenţial. Ucraina trebuie mai întâi să câştige războiul", a susţinut preşedintele finlandez în capitala estonă Tallinn la reuniunea Forţei Expediţionare Comune (JEF), un format de colaborare în sectorul apărării ce reuneşte zece ţări din nordul Europei.
"Înainte de a putea începe discuţiile despre pace sau despre încetarea focului, trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina, şi sprijinul trebuie să fie foarte practic. Aceasta înseamnă în principal arme şi muniţii, pentru ca Ucraina să poată câştiga acest război pe câmpul de luptă", consideră preşedintele Alexander Stubb, care a încercat să facă în sprijinul opiniei sale o paralelă între actualul război ruso-ucrainean şi războaiele ruso-finlandeze din perioada 1939-1944.
"Şi, credeţi-mă, ca finlandezi, ştim despre ce vorbim, pentru că după Războiul de Iarnă (1939-1940) şi Războiul de Continuare (1941-1944), ne-am obţinut independenţa, dar ne-am pierdut integritatea teritorială şi ne-am pierdut suveranitatea. Trebuie să ne asigurăm că nu se va întâmpla la fel cu Ucraina", a argumentat preşedintele Finlandei.
"Odată ce intrăm în negocieri, şi încă nu este momentul pentru asta, trebuie să ne sprijinim pe trei principii foarte importante. Primul este principiul independenţei. Al doilea este principiul integrităţii teritoriale. Şi al treilea este principiul suveranităţii", a mai spus Alexander Stubb.
În timp ce armata ucraineană nu reuşeşte să oprească pe frontul de est avansul trupelor ruse mai numeroase şi mai bine înarmate, ipoteza unor negocieri de pace între Kiev şi Moscova capătă tot mai multă consistenţă odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.
Acesta din urmă a declarat luni că a văzut imagini cumplite cu câmpuri de luptă pline cu cadavre şi distrugeri de pe frontul din Ucraina şi că va discuta cu preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, pentru a pune capăt acestui "măcel". Anterior, Trump a afirmat că în acest război Rusia a pierdut circa 600.000 de soldaţi şi Ucraina circa 400.000 de soldaţi, morţi şi răniţi, şi a cerut o încetare a focului imediată, împreună cu lansarea negocierilor de pace, scrie EFE.
Opinia Cititorului