UE câştigă premiul Nobel pentru pace

Adelina Dabu
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 octombrie 2012

Jose Manuel Barroso: "Premiul transmite un mesaj foarte important Europei: UE este ceva preţios ce trebuie apreciat, atât pentru binele său, cât şi pentru binele întregii lumi".

Jose Manuel Barroso: "Premiul transmite un mesaj foarte important Europei: UE este ceva preţios ce trebuie apreciat, atât pentru binele său, cât şi pentru binele întregii lumi".

Ca recunoaştere a contribuţiei de peste şase decenii la promovarea păcii, a democraţiei, drepturilor omului şi a reconcilierii în Europa, Uniunea Europeană (UE) a fost desemnată, vineri, de către Comisia Norvegiană pentru Nobel, câştigătoarea de anul acesta a premiului Nobel pentru pace.

În ciuda problemelelor de ordin economic şi social cu care se confruntă în prezent, Comisia recunoaşte meritele UE în concilierea Franţei şi Germaniei după trei războaie sângeroase, promovarea regimurilor democratice în Grecia, Spania şi Portugalia, integrarea statelor din Europa Centrală şi de Est după căderea cortinei de fier şi deschiderea negocierilor cu statele din Balcani şi Turcia, state care au înregistrat progrese semnificative în ceea ce priveşte drepturile omului.

Thorbjrrn Jaglad, preşedintele aceleiaşi Comisii, a declarat: "Vrem să ne concentrăm pe ceea ce a fost realizat în Europa în ceea ce priveşte pacea şi reconcilierea. Este un mesaj pentru Europa să păstreze ceea ce a dobândit deja şi să nu lase continentul să se dezintegreze din nou, echivalentul emergenţei extremismului şi naţionalismului".

Barroso: "UE reprezintă valorile la care întreaga lume aspiră"

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso s-a declarat onorat, în numele celor 500 milioane de cetăţeni europeni, să primească vestea decernării premiului, justificat de faptul că UE este un proiect unic, exponent al valorilor la care întreaga lume aspiră.

"Premiul transmite un mesaj foarte important Europei: UE este ceva preţios ce trebuie apreciat, atât pentru binele său, cât şi pentru binele întregii lumi", a declarat înaltul oficial european, subliniind că UE este cel mai important donator internaţional şi promotor al bunurilor publice şi al combaterii schimbărilor climatice.

Premiul Nobel pentru pace se acordă începând cu anul 1901, potrivit dorinţei lui Alfred Nobel, persoanelor cu o contribuţie semnificativă la "fraternitatea între naţiuni, abolirea sau reducerea armatelor sau promovarea congreselor pentru pace".

De-a lungul tipului, printre câştigători s-au numărat preşedinţii americani Theodore Roosevelt (1906), Woodrow Wilson (1919) şi Barak Obama (2009), activistul Martin Luther King Jr. (1964), scriitorul de origine română Elie Wiesel (1986), politicienilor din Israel şi Palestina: Yasser Arafat, Shimon Peres şi Yitzhak Rabin (1994), sau disidentului chinez Liu Xiaobo (2010).

Au mai fost premiate Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), UNICEF, Amnesty International sau Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb