UE solicită înregistrarea importurilor de oţel din China şi Rusia

Adina Lateş
Materii Prime / 14 decembrie 2015

Comisia Europeană a solicitat ca importurile unui anumit tip de produse din oţel provenite din China şi Rusia să fie înregistrate, parte a investigaţiei sale în derulare asupra acuzaţiilor de dumping aduse producătorilor de oţel din cele două ţări, transmite Reuters.

Executivul comunitar a cerut autorităţilor vamale din ţările membre ca, începând din data de 13 decembrie, să înregistreze importurile de produse plate laminate la rece din oţel, ceea ce înseamnă că este posibil să fie introduse taxe începând de la acea dată dacă Comisia ajunge la concluzia că aceste produse sunt vândute la preţuri nejustificat de scăzute.

În luna mai a acestui an, Comisia Europeană a demarat o investigaţie asupra importurilor de produse de oţel din China şi Rusia, după o plângere formulată de Asociaţia europeană a producătorilor de oţel, Eurofer.

Executivul comunitar ar putea aplica măsuri provizorii începând din data de 14 februarie 2016 şi până la data de 13 august ar putea decide introducerea unor taxe definitive, care în mod obişnuit durează timp de cinci ani, precizează sursa citată.

Eurofer susţine că marja medie de dumping (cu cât este mai mare preţul normal de pe piaţă faţă de preţul la export) este de 28% în cazul producătorilor de oţel din China şi de 15-20% pentru producătorii din Rusia. Asociaţia susţine că procedura de înregistrare este justificată deoarece importatorii sunt conştienţi de politica de dumping iar de la debutul investigaţiei Comisiei în luna mai, importurile au crescut.

Potrivit datelor Comisiei Europene, în perioada mai-septembrie anul curent, importurile de produse plate laminate la rece din oţel provenite din China au crescut cu 33% iar în cazul celor provenite din Rusia s-a înregistrat o creştere de 45% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În plus, Comisia susţine că preţurile la importurile din ambele ţări au scăzut cu 5%.

Piaţa chineză se confruntă cu o supraofertă de oţel în condiţiile în care încetinirea celei mai mari economii asiatice a afectat cererea internă de oţel astfel că acesta este vândut pe pieţele mondiale la preţuri de dumping. Experţii susţin că China, responsabilă pentru jumătate din producţia mondială de oţel, se confruntă în prezent cu o supraproducţie de 340 milioane de tone, adică dublu faţă de cantitatea de oţel produsă anual în Uniunea Europeană, notează Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb