Un director al Electrica, primul candidat la conducerea Bursei

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 1 februarie 2010

Eugen Brădean, director în cadrul Electrica, s-a înscris în cursa pentru un loc în conducerea Bursei de la Bucureşti, anunţă NewsIn.

Domnia sa îşi propune să aducă o serie de companii mari din economie la cota BVB, printr-o mai bună comunicare cu instituţiile statului.

Eugen Brădean, diectorul de corporate affairs în cadrul Electrica, a declarat: "Sunt trei lucuri pe care mi le-am propus în programul meu, având ca unic scop ceea ce cred că trebuia să se întâmple de foarte mult timp până acum, mai exact creşterea lichidităţii şi implicit a atractivităţii Bursei".

Eugen Brădean este de părere că, dacă s-ar lista până la sfârşitul lui 2011, Fondul Proprietatea, BCR şi încă 2-3 companii de stat, ar creşte cu 1.000% volumele.

În viziunea lui Brădean, dezvoltarea Bursei poate fi realizată prin atragerea unor companii de talie mare la cota Bursei, de genul Fondului Proprietatea, BCR, Electrica sau Romgaz, dar şi a unui număr cât mai mare de firme din economie, precum şi prin extinderea produselor şi a serviciilor.

"Chiar dacă piaţa nu este educată şi nu ar utiliza tot felul de produse considerate exotice, Bursa trebuie să aibă şi acest rol de a educa", apreciază Eugen Brădean. Pe de altă parte, el susţine şi fuziunea celor două burse din piaţa românească, Sibex şi BVB, ceea ce ar crea o piaţă mult mai importantă. În privinţa listării unor companii mari din domeniul energetic, Brădean crede că sunt şanse mari ca acest lucru să fie posibil, dacă se găsesc persoane ambiţioase care să insis-te şi să explice miniştrilor de resort avantajele unei listări.

"Nu cred că s-a făcut acest lucru până acum. Poate nu s-a dorit pe linie politică, dar nici nu s-a insistat foarte mult", afirmă directorul de la Electrica. El spune că prin listare o companie de stat obţine nişte bani, lucru care are şi efect multiplicator în economie, "pentu că tu cu banii atraşi de acea companie subcontractezi şi faci anumite investiţii".

Eugen Brădean, 30 de ani, este şi acţionar al Bursei de Valori Bucureşti, cu o participaţie de 0,0371%.

Acţionarii BVB îşi vor alege în 19 februarie membrii din conducere, urmând să decidă, în acelaşi timp, dacă se vor reduce locurile din CA de la 9 la 7.

"Nu am deocamdată susţinerea unor societăţi de servicii de investiţii financiare, dar sper să îi conving că am cunoştinţele, ambiţia şi anumite pârghii pentru a realiza cel puţin o parte din lucrurile pe care mi le-am propus", conchide Eugen Brădean.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb