UN NOU AN ŞCOLAR ÎN PANDEMIE Clopoţelul sună tot mai trist

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 13 septembrie 2021

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei Naţionale

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei Naţionale

A trecut vacanţa mare şi, de astăzi, elevii şi copiii revin în şcoli, licee sau în unităţile de învăţâmânt preşcolare. În urmă cu un an, aproape 2,8 milioane de copii şi adoles- cenţi intrau în unităţile de învăţământ. Condiţiile procesului educaţional nu s-au schimbat semnificativ faţă de cele din 2020, dar este de notat faptul că majoritatea elevilor încep anul şcolar în bănci, prin prezenţa fizică în şcoală, faţă în faţă cu cadrele didactice, din care - conform datelor prezentate de Ministerul Educaţiei - doar 61% (193.430 de persoane) au fost vaccinate împotriva Sars-Cov 2.

Cu toate acestea, situaţia unităţilor de învăţământ din mediul rural este aproape aceeaşi cu cea de anul trecut, când, deşi ne aflam în plină pandemie, ni se trans- mitea zilnic că guvernul se ocupă de investiţii în toate tipurile de infrastructură, inclusiv în cea educaţională. Acum, când ne aflăm în plin val 4 al pandemiei, mai avem în mediul rural sute de şcoli care au WC-ul în fundul curţii, a căror conexiune la internet este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire şi zone în care, din cauza problemelor sociale, a lipsei locurilor de muncă şi a nivelului de trai scăzut, pregătirea copiilor pentru noul an şcolar a reprezentat aproape o corvoadă greu de trecut, mai ales prin prisma creşterii preţurilor produselor în urma majorării tarifelor la energie, gaze naturale şi carburanţi (care a atras o creştere a tarifelor de producţie şi transport).

Peste toate acestea se adaugă şi amâ- narea demarării programului naţional România Educată, pentru care guvernul nu a aprobat încă hotărârea necesară, deoarece la şedinţa de vineri după-amiază nu avea avizul Consiliului Economic şi Social necesar pentru acest act.

Noul an şcolar care începe astăzi se va încheia în 10 iunie 2022 şi este împărţit în două semestre. Primul semestru este alcătuit din 14 săptămâni de cursuri, dis- puse în intervalul 13 septembrie 2021 - 22 decembrie 2021. Vacanţa de iarnă va fi în perioada 22 decembrie 2021-9 ianuarie 2022. Semestrul al II-lea al anului şcolar 2021-2022 durează 20 de săptămâni, iar vacanţa de primăvară va fi în perioada 15 aprilie - 1 mai.

Noul an şcolar începe tot sub trei scenarii, precum cel de anul trecut, numai că anul acesta scenariul verde prevede că, până la atingerea ratei de infectare de 6 la mia de locuitori, toţi elevii merg la şcoală.

În scenariul galben, care se va institui peste rata de infectare de 6 la mie, până la instaurarea carantinei cursurile se vor desfăşura în sistem online, total sau parţial. Vor fi deschise în scenariul galben creşele, grădiniţele şi clasele de şcoală cu elevi vaccinaţi (peste 12 ani). În scenariul roşu - instaurarea carantinei în localitate - toate cursurile se vor desfăşura online. Carantina se va declara în funcţie de mai mulţi parametri, nu numai de prag.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei Naţionale, a declarat, la finalul săptămânii trecute: "Cât voi fi ministru, voi face tot posibilul ca activitatea în şcoli să se deruleze cu prezenţă fizică. În data de 13 septembrie, toţi elevii or să fie prezenţi fizic la şcoală. Fac excepţie localităţile în care rata de infectare a depăşit 6 la mie. Este vorba de 1 la mie dintre elevi pentru care, din păcate, şcolile nu se vor deschide cu prezenţă fizică. Festivităţile de deschidere sunt permise, există un minim de reguli de respectat. Se vor desfăşura doar în spaţii exterioare, o să fie obligatorie masca de protecţie şi vor dura maxim o oră şi jumătate. Este un moment deosebit, mai ales pentru cei mici. (...) E o recomandare clară să se evite aglomerări foarte mari. Regulile suplimentare sunt date pentru a genera o protecţie suplimentară pentru când se formează aglomerări".

Conform ministrului de resort, în timpul orelor va fi purtată masca de protecţie de tip medical, dar este permisă purtarea măştilor textile care pot să fie un lucru de atracţie mai ales pentru elevii de vârstă mică, important fiind ca ei să aibă acoperite nasul şi gura. În unităţile de învăţământ nu este permisă utilizarea dispozitivelor de protecţie. Viziera este permisă numai în învăţământul special, doar pentru profesorii ce trebuie să aibă mimica vizibilă pentru a interacţiona cu elevii.

Odată cu începerea noului an şcolar, elevii de peste 12 ani, dar şi părinţii sau angajaţii şcolilor se vor putea vaccina şi în unităţile din învăţământ. Din păcate, în acest moment există doar 476 de cabinete medicale şcolare dotate corespunzător pentru vaccinare în toată ţara.

Celelalte două posibilităţi puse la dispoziţie sunt echipele mobile sau vaccinarea la centre de vaccinare de lângă şcoală. Minorii se pot vaccina numai în prezenţa părinţilor şi doar după exprimarea consimţământului informat printr-un formular.

Legat de noul an de învăţământ, Coaliţia pentru Educaţie arată, într-un comunicat de presă, că debutul acestuia este marcat şi de demararea concursului pentru ocuparea posturilor de directori în şcoli. "Coaliţia pentru Educaţie susţine în continuare accelerarea procesului de profesionalizare a funcţiei de director şi asigurarea unui sistem de selecţie deschis şi transparent în care şcolile să aibă un rol fundamental de decizie", se arată în documentul citat.

Înainte de începerea noului an şcolar, Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj pentru elevi, profesori şi părinţi în care vorbeşte despre "utilitatea, dar şi limitele educaţiei on-line" şi despre rolul familiei în formarea copiilor.

"Pandemia actuală a afectat în mod direct educaţia copiilor şi a tinerilor. Studiile recente evidenţiază utilitatea, dar şi limitele educaţiei on-line: stres, oboseală mentală, manifestări depresive, pierderea motivaţiei, dificultăţi în gândire, în concentrare şi în luarea deciziilor. O educaţie temeinică pentru viaţă include experienţe nemijlocite, trăite în cadrul unei comunităţi concrete, începând din familie şi continuând în Şcoală, în viaţa Bisericii şi a societăţii", se arată în mesajul patriarhului.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. As vrea sa vad ce studii epidemiologice sau ce modele folosesc ei pentru asa ceva. Alte tari, mult mai vaccinate, folosesc repere mult mai mici (gen, 1-2).

    1. De date reale! DSPurile politice raporteaza mult mai mult decât realitatea!

    Ministrul traseist si fripturist Campeanu este un trist.

    Acest impostor trebuie dat jos cu suturi in cur, chiar de catre parinti. Copiii au dreptul sa respire liber, fara niciun fel de carpa pe gura cat timp stau in banci in timpul orei de clasa. De asemenea, vaccinarea este o optiune a omului si nu poate fi impusa ca obligativitate.

    1. Nu te obligă statul să te vaccinezi.

      Românii au dreptul dar nu obligația de a se vaccina. 

      Așa cum tu ai dreptul dar nu obligația de a te interna la psihiatrie.

    Foarte bine! Românii nici nu merită altceva decât ce au acum.

    Pentru mine" tristețea" este personalizată .

    Îmi lipsește enorm prezența dnei Cati Andronescu ( abramburica) 

    azi am privit toata ziua pe fereastra scoala de linga locuinta mea

    toti copii care au intrat pe poarta scoli purtau in mana 1-2 sau chiar trei buchete de flori  

    flori pentru a fi daruite "invatatorilor"  

    invatatori care le explica elevilor cum sta treaba cu protectia mediului

    invatatori care stiu cit de mult polueaza aceasta industrie neesentiala de la cultivare pina la comercializare 

    1. Oau! Din străfundurile gândirii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb