Rezultatele unui nou raport global publicat astăzi de marca OREO şi Ipsos Public Affairs indică faptul că din ţara noastră în Polonia şi din Portugalia în Venezuela, spiritul copilăriei este în pericol, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Studiul arată că majoritatea părinţilor chestionaţi consideră că generaţiile de copii din ziua de azi cresc mai repede decât cele anterioare.
Copiii ar trebui să aibă mai mult timp pentru a fi "doar copii', consideră 8 din 10 părinţi din ţară, dar acest lucru nu se întâmplă, în special din cauza presiunilor cotidiene. De fapt, 4 din 10 părinţi din întreaga lume spun că este mai uşor să programeze o întâlnire la serviciu decât să îşi facă timp pentru propriii lor copii.
Svetlana Macrinici, Brand Coordinator Biscuiţi Kraft Foods România, a declarat: "Timpul de calitate petrecut de mame alături de copiii lor asigură o legătură emoţională durabilă, deschidere şi comunicare. Însă, datorită faptului că jonglează în fiecare zi cu mai multe sarcini, în încercarea de a-şi îndeplini atât rolul tradiţional de stâlp al casei cât şi rolul modern de femeie independentă, mamele din România schimbă deseori timpul de calitate petrecut cu copiii lor pe câteva momente petrecute în aceeaşi cameră. De aceea, sperăm că rezultatele României din cadrul studiului global pe tema "Spiritul copilăriei în pericol" îi vor determina pe toţi părinţii să ia o pauză şi să îşi ofere o clipă de răgaz pentru a stabili o legătură de calitate cu propriii lor copii".