Procurorul suedez Mats Ljungqvist, care conduce ancheta cu privire la avarierea gazoductelor Nord Stream 1 şi 2, a confirmat că incidentul a fost un sabotaj şi a spus că au fost găsite urme de explozibil, relatează The Guardian, potrivit News.ro.
"În cadrul cercetărilor care au fost efectuate la faţa locului, în Marea Baltică, zona a fost atent documentată. Analizele care au fost efectuate acum arată urme de explozibili pe câteva dintre obiectele străine care au fost găsite. Lucrările de analiză avansată continuă pentru a putea trage concluzii mai ferme despre incident", a afirmat procurorul într-un comunicat.
Ancheta preliminară este complexă şi cuprinzătoare, iar cercetările continuă, se arată în comunicat, în care nu se numeşte niciun suspect.
Procurorul suedez salută cooperarea autorităţilor din Suedia cu cele din alte ţări.
El precizează că nu poate oferi informaţii suplimentare în acest moment şi nu va mai oferi acces mass-mediei.
La sfârşitul lunii septembrie, avariile conductelor au provocat o scurgere de gaz vizibilă la suprafaţa Mării Baltice.
Imagini subacvatice de la mijlocul lunii octombrie au arătat amploarea pagubelor. La sfârşitul lunii octombrie, Ministerul rus al Apărării a acuzat Marina britanică de aruncarea în aer gazoductele, însă nu a prezentat nicio dovadă care să susţină aceste acuzaţii, pe care Londra le neagă.
1. Mda
(mesaj trimis de Oarecare în data de 18.11.2022, 12:24)
Lasa-ti-o moarta-n păpușoi ca o mare enigmă a planetei:)
La fel ca în cazurile J F Kennedy, Lady D, "cine a tras în noi după 22?" und so weiter.
In schimb, o altă enigmă recentă pare a fi elucidata. Cea a rachetelor din Polonia.
Pe surse s-a aflat cine e divină.
Nord coreenii în legătură cu talibanii :))
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2022, 22:43)
Ce enigma? O adevarata ghicitoare ruseasca :))