Preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, a semnat o lege propusă de partidul de guvernământ al premierului Viktor Orban, care interzice organizarea marşului anual Pride de către comunitatea LGBTQ+, potrivit Reuters, care detaliază următoarele. Decizia a venit în ciuda criticilor din partea organizaţiilor pentru drepturile omului, care susţin că aceasta restricţionează libertatea de întrunire.
Protestatarii au blocat un pod central din Budapesta, ca reacţie la adoptarea legii de către parlament, care a fost accelerată de votul partidului Fidesz al lui Orban. Legea, propusă luni de către Fidesz, interzice marşul cu argumentul că ar putea afecta copiii. De asemenea, forţele de ordine vor putea folosi camere de recunoaştere facială pentru a identifica participanţii şi pentru a aplica amenzi acestora.
Criticile internaţionale faţă de lege sunt puternice. Hadja Lahbib, comisarul european pentru egalitate, a subliniat pe platforma X că "dreptul de întrunire paşnică este un drept fundamental care trebuie respectat în întreaga Uniune Europeană". Michael O'Flaherty, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, a exprimat îngrijorarea faţă de noua legislaţie şi i-a cerut lui Sulyok să o respingă prin veto, conform sursei.
În semn de opoziţie, primarul liberal al Budapestei, Gergely Karacsony, a subliniat că marşul Pride din acest an ar putea atrage şi mai mulţi participanţi şi că pregătirile pentru evenimentul programat pe 28 iunie vor continua, indiferent de interdicţie. "Budapesta este oraşul libertăţii, va exista Pride", a declarat Karacsony.
Viktor Orban, aflat la conducere din 2010, a avut o poziţie critică constantă faţă de comunitatea LGBT, iar politica sa conservatoare adesea l-a pus în conflict cu Uniunea Europeană. Totodată, el a promis să limiteze finanţarea străină a instituţiilor media şi ONG-urilor independente, inspirat de mişcările conservatoare internaţionale.
1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 19.03.2025, 13:54)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.03.2025, 14:08)
Bravo Ungaria !!!,
bravo Viktor Orban !!!
slava ukri
slava Ursula,
ca sa fie si ceva politic corect
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.03.2025, 15:31)
E senzațional, dar maghiarii au alte priorități.
Pentru propagandă sovietică, ca nadă pentru proști e OK, pari mulțumit.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.03.2025, 17:02)
De ce trebuie sa faca parada? Bine face Ungaria isi apara copiii de nebunia unora.