UPB - finanţare de 25 milioane euro de la BEI

T.T.
Cultură / 9 iulie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) a anunţat, ieri, că va primi o finanţare de 25 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru a-şi extinde infrastructura educaţională şi de cercetare.

Universitatea va utiliza fondurile pentru realizarea unei infrastructuri noi, moderne, în campusul "Noul Local", destinată celor trei facultăţi care, în prezent, îşi desfăşoară activitatea în localul Polizu - Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, Facultatea de Inginerie Aerospaţială şi Facultatea de Inginerie Medicală. Suprafaţa va fi de peste 30.000 de m2, precizează UPB într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii UPB vor semna, astăzi, contractul de finanţare cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii. Planul vizează dezvoltarea campusului universitar cu o clădire care va găzdui cele trei facultăţi. Acestea se vor alătura celorlalte 12 facultăţi care îşi desfăşoară activitatea în "Noul Local".

Contractul de finanţare este garantat de Fondul European pentru Investiţii Strategice. La semnarea acordului va fi prezent vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii Andrew McDowell, se arată în comunicat.

"Această primă operaţiune a BEI care vine în sprijinul învăţământului superior românesc este implementată mulţumită garanţiei oferite de Planul de Investiţii al Europei. Proiectul va contribui la creşterea nivelului de calitate a serviciilor oferite de universitate, care se confruntă cu subfinanţare în România. Acesta va creşte calitatea studiilor pentru peste 5.000 de studenţi şi va îmbunătăţi activităţile de cercetare cu scopul creşterii nivelului de competitivitate a sistemului educaţional din România şi a economiei naţionale", a declarat Andrew McDowell.

Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, a subliniat că proiectul va veni în sprijinul Universităţii, al cercetării şi economiei naţionale.

"După doi ani de negocieri, ne bucurăm să fim prima instituţie din România care primeşte acest tip de finanţare. Proiectul va veni atât în sprijinul universităţii, cât şi în sprijinul cercetării şi economiei naţionale. Credem că aceasta este o contribuţie demnă de cea mai mare universitate tehnică din ţară. Cu peste 30.000 de metri pătraţi dedicaţi educaţiei şi cercetării, mii de studenţi şi sute de angajaţi vor beneficia de această investiţie în infrastructură", a afirmat Costoiu.

Planul de Investiţii Pentru Europa, cunoscut şi ca "Planul Juncker", este una dintre priorităţile de top ale Comisiei Europene. Fondul European pentru Investiţii Strategice este pilonul principal al "Planului Juncker" şi oferă garanţii pentru investiţii. Proiectele şi acordurile aprobate de către instituţie sunt estimate în jurul a 390 de miliarde de euro şi sprijină peste 929.000 de întreprinderi mici şi mijlocii din cele 28 de ţări ale UE, a informat UPB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb