Starea de sănătate a papei Francisc, aflat în convalescenţă după o spitalizare de cinci săptămâni din cauza unei pneumonii severe, a înregistrat ''uşoare ameliorări'' în ultimele zile, inclusiv în ceea ce priveşte capacitatea sa de a vorbi, a anunţat biroul de presă de la Vatican, potrivit AFP, care relatează următoarele.
Suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, ''continuă fizioterapia motrice şi respiratorie, iar starea sa se ameliorează, inclusiv în ceea ce priveşte capacitatea de a vorbi'', a precizat biroul de presă al Sfântului Scaun.
Înainte să părăsească Spitalul Gemelli din Roma, duminică, papa Francisc părea slăbit, cu trăsăturile marcate de boală şi cu vocea fragilă, respirând cu dificultate.
Utilizarea de oxigen la debit ridicat s-a diminuat, dar continuă parţial în timpul nopţii, în timp ce pe parcursul zilei papa Francisc continuă să beneficieze de asistenţă cu oxigen la debit normal, a precizat serviciul de presă.
Jorge Bergoglio nu a primit nicio vizită săptămâna aceasta în afara ''celor mai apropiaţi colaboratori ai săi'' şi are ''o stare de spirit bună''. A continuat să participe în fiecare zi la celebrarea slujbei la reşedinţa Santa Marta, situată în cetatea Vaticanului şi unde suveranul pontif locuieşte, a adăugat aceeaşi sursă.
În acest stadiu, nu este prevăzută o apariţie în public a papei în ziua de duminică, cu prilejul rugăciunii săptămânale 'Angelus', care va fi publicată în formă scrisă.
Papa Francisc a fost informat despre puternicul seism produs vineri în Myanmar şi în Thailanda şi se roagă pentru victime, a adăugat biroul de presă, conform sursei citate.
După ce a fost spiralizat timp de 38 de zile pentru o dublă pneumonie care i-a pus viaţa în pericol în două ocazii, papa Francisc trebuie să îşi continue convalescenţa pentru cel puţin două luni, fără activităţi publice şi cu puţine întrevederi.