Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia Deva (RMAH) a înregistrat anul trecut vânzări nete de 244,68 milioane de lei (55 milioane de euro), în creştere cu 4,3% faţă de anul precedent, în timp ce profitul net a crescut cu 3,6%, la 3,12 milioane de lei (698.000 de euro).
În 2013, Farmaceutica a consemnat vânzări de 234,5 milioane de lei şi un profit net de 3 milioane de lei.
Veniturile totale din exploatare au avansat cu 3,8%, la 248,16 milioane de lei (55,9 milioane de euro), similar cu ritmul de majorare a cheltuielilor, care au ajuns la 244,5 milioane de lei (55,1 milioane de euro), potrivit raportului financiar al companiei.
Farmaceutica a bugetat pentru anul trecut un profit net de 2,7 milioane lei, cu 10% mai mic decât câştigul obţinut în anul precedent, şi venituri nete din vânzarea de mărfuri de 258,5 milioane lei, în creştere cu 7%.
Compania estimează că, la o piaţă a medicamentelor de circa 3 miliarde de euro anul trecut, cota de piaţă a societăţii este de sub 2%.
Farmaceutica operează la nivel naţional o reţea de 8 depozite de distribuţie, precum şi o reţea de 90 de farmacii.
Potrivit celor mai recente raportări, preşedintele Consiliului de Administraţie, Valentin Norbert Ţăruş, are 66,5% din acţiunile companiei. În acţionariat se mai regăşeste omul de afaceri Lutz Stache, care deţine indirect 16,49% din titluri prin firma AHG Vermogenverwaltungs Cottbus Deu. La cotaţia actuală a acţiunilor, compania are o capitalizare de 26,2 milioane de lei (5,9 milioane euro).