Primele tranzacţii futures de azi de la Bursa din Sibiu au adus creşteri uşoare pe piaţa derivatelor SIF Oltenia, respectiv pe cea a Dow Jones Industriale Average, după ce ieri cel mai urmărit indice din lume a închis pe plus, dar la un nivel mult mai redus faţă de marţi, aprecierea sa fiind de numai 22,93 puncte. La 15 minute de la debut cotaţiile DESIF5 au trecut însă pe minus, variaţiile fiind tot modeste. Amplitudinea redusă a acestora a determinat şi o stare de aşteptare pentru investitori, lichiditatea pieţei fiind destul de scăzută, cu un total de doar 150 de contracte încheiate într-o jumătate de oră. La ora 10:15 DESIF5 decembrie 2010 se depreciau un 0,58%. În schimb, DEDJIA_RON decembrie se menţineau uşor pe plus, cu un câştig de doar 3 puncte.
Pe piaţa derivatelor valutare, euro pierdea teren în faţa leului, depreciindu-se cu 1,51 bani pentru scadenţa decembrie 2010 şi cu aproape 2 bani pentru martie 2011.