Norofert a înregistrat în primele 9 luni ale anului 2024 o cifră de afaceri de 35,5 milioane lei, marcând o creştere de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia a fost susţinută de activitatea de producţie şi comercializare de inputuri agricole, inclusiv de rezultatele din SUA. Într-un context agricol dificil în România, caracterizat de secetă şi preţurile scăzute ale recoltelor, compania a demonstrat rezilienţă şi a înregistrat o creştere a profitului net de peste 24%, atingând 1,4 milioane lei în primele 9 luni din 2024, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Vlad Popescu, Preşedintele Consiliului de Administraţie, Norofert:
"Rezultatele obţinute în primele nouă luni ale anului reflectă capacitatea companiei de a se adapta la un context dificil şi confirmă viabilitatea modelului nostru de afaceri. De asemenea, în T3 2024 am anunţat extinderea operaţiunilor în Brazilia printr-un parteneriat strategic şi construcţia unei noi fabrici împreună cu grupul brazilian Engenutri. În plus, ne pregătim pentru lansarea unei emisiuni de obligaţiuni corporative în valoare de 15 milioane de lei, care va susţine investiţiile în extinderea infrastructurii de irigaţii la ferma din Zimnicea şi accelerarea expansiunii pe pieţele internaţionale. Priorităţile noastre strategice rămân axate pe creşterea prezenţei în SUA şi Brazilia, alături de inovaţia continuă în dezvoltarea soluţiilor pentru agricultura durabilă. Suntem încrezători că strategia noastră pe termen lung va aduce valoare acţionarilor, clienţilor şi partenerilor noştri", potrivit comunicatului.
Cifre cheie consolidate la 9 luni din 2024:
Soldul activelor imobilizate ale Grupului a ajuns la 28,3 milioane de lei, o creştere de 21%, în principal ca urmare a investiţiilor realizate în sistemul de irigaţii şi în laboratorul de cercetare. Aceste active sunt esenţiale pentru strategia companiei de dezvoltare, pentru a putea produce o gamă cât mai largă de produse, asigurând astfel o poziţie competitivă mai bună în piaţă.
Creanţele s-au menţinut aproximativ la acelaşi nivel cu anul trecut, refectând prudenţă în politica de vânzări în condiţiile în care afacerile din agricultură trec printr-un an foarte dificil. Am menţinut un grad de încasare ridicat, de aproximativ 93%, ca urmare a unei selecţii riguroase a clienţilor şi a unei politici prudente de management al riscurilor.
Datoriile totale au înregistrate sunt de 57,3 milioane de lei, o creştere de aproape 4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, ca urmare a creşterii plafonului de factoring necesar finanţării vânzărilor şi îmbunătăţirii cash-flow-ului.
Veniturile din exploatare ale Grupului au fost de 38 milioane de lei, o scădere de doar 1%, influenţate în principal de lipsa de lichiditate din piaţa de agribusiness din prima jumătate a anului 2024.
Cheltuielile de exploatare s-au menţinut la un nivel similar cu anul trecut, la aproximativ 34 milioane de lei.
Rezultatul operaţional înregistrat este de 4,2 milioane lei, cu aproape 9% mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut ca urmare a creşterii cheltuielilor cu amortizarea.
În condiţiile celor menţionate mai sus, rezultatul net înregistrat de companie este de 1,4 milioane lei, în creştere cu 24% faţă de rezultatul înregistrat în primele 9 luni din 2023.
Investiţii anunţate în primele nouă luni din 2024
În România: Finalizarea primei etape a laboratorului de cercetare de la Filipeştii de Pădure şi contractarea unui credit de 4,1 milioane lei, prin programul IMM INVEST Plus, pentru achiziţionarea de sisteme şi echipamente de irigare cu sistem de pivoţi. Banii sunt utilizaţi pentru finalizarea sistemului de irigaţii pe 340 de hectare din cele 1.000 ha operate în regim ecologic la Ferma Zimnicea. Valoarea totală a proiectului de investiţii este de aproximativ 4,9 milioane de lei din care contribuţia din surse proprii a companiei va fi de 15%.
În SUA: Inaugurarea liniei de producţie din Watertown, Dakota de Sud, cu o capacitate de 8.000 litri pe zi. utilizând bacteriile produse în România, în laboratorul din Filipeştii de Pădure. Investiţia de 250 mii euro folosită pentru asamblarea liniei de producţie de inputuri s-a derulat prin intermediul companiei Norofert AG, companie înfiinţată în parteneriat cu Gary Lamb, antreprenor cu o experienţă de peste 30 de ani în agribusiness-ul din Midwest, SUA. Pentru a asigura distribuţia produselor compania a încheiat contract cu unul dintre cei mai importanţi distribuitori din Watertown, acoperind regiunile Dakota de Sud, Dakota de Nord şi Minnesota.
În Brazilia: Înfiinţarea Norofert Brasil LTDA, în parteneriat cu Engenutri, pentru construcţia unei fabrici cu o capacitate de 15.000 litri/zi. Proiectul, evaluat la 500.000 euro, este cofinanţat de ambii parteneri. Norofert Brasil LTDA va demara construcţia fabricii în noiembrie, iar lucrările sunt estimate să fie finalizate în aproximativ două luni. Spaţiul pentru linia de producţie, de 500 mp, a fost deja contractat şi se vor utiliza bacterii produse în laboratorul din Filipeştii de Pădure din România. Procesul de omologare a produselor Norofert pentru piaţa din Brazilia este preconizat să fie finalizat în iunie 2025, se menţionează în comunicat.
Situaţiile privind rezultatele financiare aferente primele nouă luni sunt prezentate atât conform RAS, cât şi în conformitate cu IFRS (Standardele Internaţionale de Raportare Financiară).
Rezultatele consolidate ale grupului includ atât performanţele companiei mamă, Norofert S.A., cât şi ale filialei Agroprod CEV S.R.L., deţinută în proporţie de 100%. Agroprod CEV cultivă în regim ecologic un teren agricol de 1.000 de hectare în Zimnicea, judeţul Teleorman. În consolidare s-a luat în calcul şi 51% din rezultatele obţinute de NOROFERT AG LLC.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.11.2024, 20:43)
Bravo!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.11.2024, 22:49)
Foarte bine. Pe continentul american vor vinde mai bine și constant.