Venezuela devalorizează moneda naţională cu 96%

A.M.
Internaţional / 19 august 2018

Nicolas Maduro(sursa foto: Twitter)

Nicolas Maduro(sursa foto: Twitter)

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, va devaloriza moneda naţională, bolivarul, cu 96%, iar cursul acesteia va depinde de criptomoneda guvernamentală petro, care la rândul ei este ancorată de preţul petrolului, în cadrul unui plan de stabilizare a economiei lovită de hiperinflaţie care mai include majorarea salariului minim cu 3.000%, creşterea impozitului pe profit şi majorarea preţului gazelor naturale, puternic subvenţionate, relatează Reuters.

"Vreau ca economia să îşi revină şi am soluţia. Aveţi încredere în mine", a spus Maduro vineri seara, într-un discurs transmis de televiziunea de stat.

Analiştii şi-au exprimat însă scepticismul că planul guvernului de la Caracas, care este ţinta sancţiunilor americane şi a intrat în default faţă de deţinătorii de obligaţiuni, poate avea succes.

"Pe fondul devalorizării agresive şi a expansiunii monetare, datorată salariilor şi bonusurilor, anticipăm o fază mult mai agresivă de hiperinflaţie. Cu atât mai mult cu cât eliminarea tipăririi excesive de bani nu este credibilă", a declarat economistul venezuelean Asdrubal Oliveros, de la firma de consultanţă Ecoanalitica.

FMI a anticipat că inflaţia din Venezuela va atinge 1.000.000% în acest an.

După 10 ani de expansiune economică datorată consumului, mulţi cetăţeni săraci din Venezuela, ţară membră a OPEC, au ajuns să caute mâncare prin gunoaie, pentru că salariile lor lunare valorează câţiva dolari.

Potrivit surselor, sute de mii de venezueleni au emigrat cu autobuzele în America de Sud, declanşând una dintre cele mai grave crize de migraţie din regiune.

"Campionii mondiali ai dezastrelor economice. Niciun venezuelean nu merită să trăiască această tragedie sau ca aceşti incapabili să distrugă naţiunea noastră", a scris pe Twitter liderul opoziţiei, Henrique Capriles.

Nu este clar cum intenţionează guvernul să aplică schimbările financiare, iar Ministerul Informaţiei nu a răspuns solicitărilor pentru detalii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb