VICEPREŞEDINTELE PNL MIRCEA DOLHA:  "Proiectul privind darea în plată a imobilelor ipotecate nu conţine prevederi neconstituţionale"

Ioana Dogaru
Politică / 30 noiembrie 2015

Deputatul Mircea Dolha, vicepreşedinte al PNL, consideră că proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite nu conţine prevederi neconstituţionale, adăugând că actul normativ reintroduce echilibrul pe piaţa creditelor ipotecare.

"Consider că această lege nu conţine prevederi neconstituţionale, aşa cum declară reprezentanţii sistemului bancar, ea nefiind retroactivă, deoarece un credit în derulare este un credit care nu-şi epuizează efectele, iar a aplica o astfel de lege unui credit în derulare nu înseamnă că vorbim despre principiul retroactivităţii, ci despre principiul efectivităţii legii. Potrivit unei decizii emise de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în baza Directivei 2008/48, proiectul privind darea în plată ar putea fi aplicat şi contractelor de credit în derulare, contrar a ceea ce afirmă bancherii", a declarat Mircea Dolha, potrivit unui comunicat de presă.

El afirmă că PNL este în continuare fidel principiilor pieţei libere.

"A reintroduce echilibrul pe piaţa românească a creditelor este atât în favoarea persoanelor fizice, cât şi în favoarea băncilor, pentru că persoanele fizice se eliberează mai rapid de datoriile pe care, din cauza conjucturii economice nefavorabile, nu le mai pot plăti, iar băncile pot introduce rapid în circuitul civil aceste imobile, fără să mai fie nevoie să constituie provizioane pentru sumele respective şi fără a mai introduce în ecuaţie veriga slabă a firmelor de recuperare a creanţelor, cărora, de multe ori, băncile îşi permit să vândă credite neperformante la 10-20% din valoarea lor", a spus Dolha.

În opinia sa, nu este reală nici teza Consiliului Investitorilor Străini conform căreia aplicarea acestei legi va avea impact negativ asupra pieţei imobiliare şi a sectorului construcţiilor de locuinţe.

El consideră că prin darea în plată un imobil este reintrodus în circuitul civil, eliberând, totodată, debitorul de povara creanţei imposibil de achitat în alte condiţii.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. PLN are sau nu are conducatori, si daca da, cum urmaresc ce fac parlamentarii lui ? Sau pierd timpul degeaba ?

    PNL si Parlamentarii lui cred ca ua intrat in Parlament, asa, de undeva de sus, in mod divin. 

    NU ! 

    Au intrat ca i-au votat niste alegatori, in general pe baze doctrinare. 

    Cu populismul lui Andreea Vass, cu sarmanii imprumutati in CHF, si cu comunismul lui Daniel Zamfir, unde ajungem ? 

    Proprietatea, incluisv asupra banilor, e proprietate si e garantata sau nu ? 

    Un contract, adica o afacere, adica o intelegere, e valbila si garantata sau nu ? 

    Avem cursuri fixe sau de piata. la valute, case, ...?,, sau nu ? 

    Ce e aia vot in parlament cu 99,90% la darea in plata ? Reflecta vointa electoratului PNL ? 

    lA FEL, CE E IAI 10% LA TOTI BUGETARII ? 

    Sa stim o treaba.

    Au dreptate tinerii care manifesteaza si vor oameni si partide noi ? 

    1. Cum asa.... Ce e aia vot in parlament cu 99,90% la darea in plata ? Reflecta vointa electoratului PNL ? 

      Este, cum a fost ... "unanimitate" ca-n Marea Adunare Nationala, tovarase. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb