Victimele şi beneficiarii războiului împotmolit

La două-trei zile de la declanşarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, devenise evident că vom avea de-a face nu cu un război fulger, ci cu unul de uzură. Şi am consemnat acest lucru. Acum devine cât se poate de clar că războiul s-a împotmolit. Şi că există pericolul să mergem înainte aşa. Cine sunt cei care pierd? Cine sunt cei care câştigă?

Poate că la început nimeni nu credea, când am lansat acest concept, că avem de-a face cu o confruntare militară sângeroasă între Federaţia Rusă şi Statele Unite, împreună cu aliaţii lor din NATO, o confruntare prin procură acordată populaţiei ucrainene, atât de crunt lovită de acest eveniment în desfăşurare. Acum a devenit evident că aşa stau lucrurile. Războiul de uzură împotmolit le convine de minune unor actori care joacă pe plan internaţional. Mă refer la state şi nu numai. Iar alţii ies din această afacere sângeroasă extrem de păgubiţi. Cine sunt unii, cine sunt ceilalţi?

Că războiul s-a împotmolit, reiese cât se poate de clar din datele de pe teren. Experţii militari constată pe bună dreptate că, în ultimele luni, în urma ofensivelor desfăşurate, Federaţia Rusă are câştiguri teritoriale minuscule care, însumate, sunt de dimensiunea statului Andora. În schimb, a înregistrat pierderi teritoriale, desigur din teritoriile pe care anterior le cucerise, mult mai vaste, de dimensiunile Danemarcei. E clar că războiul a înţepenit în proiect. Zi de zi au loc lupte, zi de zi sunt provocate mari distrugeri ale infrastructurii unui stat, zi de zi rămân persoane fără adăpost, zi de zi există victime, atât din rândul forţelor combatante, cât şi din rândul civililor, dar, în planul războiului propriu-zis, nu se înregistrează vreun progres sau vreun regres cât de cât remarcabile. Costurile, nu numai în plan uman, ci şi în plan financiar, sunt uriaşe. Le suportă pe de-o parte ucrainenii. Din ce? Le suportă pe de altă parte ruşii. Din ce? Orice încercare de a răspunde acestor întrebări ne trimite automat la ceea ce generic numim conjuctura economică şi politică internaţională. Ucrainenii şi-au declarat practic falimentul de ţară, întrucât au admis de curând şi pentru a doua oară în istoria lor recentă că nu-şi pot achita datoriile suverane. Cu toate acestea, statul ucrainean rezistă cu succes asaltului militar al Rusiei. Pentru că primeşte în mod regulat ajutoare din ce în ce mai substanţiale. De unde? Din direcţia statelor NATO, în frunte cu Statele Unite, dar şi din direcţia celorlalte state, care s-au asociat în grupul celor 40 pentru susţinerea cauzei ucrainene. Aceste ajutoare constau în alimente, echipamente, susţinere umanitară şi, în primul şi în primul rând, susţinere militară. Se preconizează ca, pe măsură ce presiunea Federaţiei Ruse va creşte, să sporească şi aceste ajutoare în contrapondere, pentru ca situaţia actuală de război împotmolit să poată continua. La rândul ei, Federaţia Rusă îşi măreşte cheltuielile de război, nu atât pentru a cuceri ceea ce nu mai poate cuceri, cât pentru a păstra ceea ce mai poate fi păstrat din ce a cucerit. Cheltuielile, şi din această direcţie, se ridică la cifre colosale.

De unde vin banii pompaţi într-o parte şi în cealaltă? Banii care merg către ucraineni, indiferent cine îi alocă, sunt rezultatul strângerii curelei de către toţi cetăţenii celor 40 de state, dar chiar şi de către cetăţenii unor state neangrenate sub nicio formă în această confruntare şi care devin astfel victime colaterale. Cum ar fi de pildă statele din Africa, pentru a da un singur exemplu. În ceea ce priveşte uriaşele cheltuieli ale Federaţiei Ruse, banii vin cu certitudine de la cetăţeni, care devin şi mai săraci în urma acestui război, pe care, din păcate, în majoritatea lor, îl aplaudă.

Dar cu ce câştig se alege până la urmă Federaţia Rusă ca stat, dincolo de gaura care se măreşte în buzunarul proprilor cetăţeni? Creşterea exponenţială a preţurilor la energie şi la alimente acoperă până una alta cu vârf şi îndesat totalul costurilor suportate de cetăţeni. Către trezoreria Federaţiei Ruse curg în continuare zeci şi zeci de miliarde de dolari din creşterea acestor preţuri. Practic, are loc un transfer mascat, sofisticat, din buzunarul cetăţeanului rus, în buzunarul statului rus. Şi din buzunarul statului rus, banii se duc în complexul militar. Care devine din ce în ce mai puternic.

Dar dincolo? Adică dincoace? Noi suntem cei care suportăm, noi cetăţenii, costurile acestui război. Fiecare dintre noi plătim mai mult pentru toate formele de energie, care ne sunt indispensabile, şi pentru hrană. Aceşti bani alimentează din direcţia noastră maşinăria de război, care le permite ucrainenilor să reziste. Toţi banii pe care îi cheltuim fiecare dintre noi se duc, pe principiul vaselor comunicante, către fabricanţii şi exportatorii de armament din coaliţia celor 40 de state, către producătorii, transportatorii şi traderii de energie şi către negustorii de alimente. În timp ce noi sărăcim, aceştia devin tot mai bogaţi.

Cumplita experienţă comunistă ne face extrem de suspicioşi în ceea ce priveşte neomarxismul care îi caracterizează pe globalişti şi a măsurilor pe care aceşti neomarxişti încearcă să le implementeze pretutindeni în lume, în numele creării unei echităţi sociale. În realitate, polarizarea între săraci şi bogaţi, în loc să scadă, creşte. Ceea ce înseamnă că neomarxiştii una spun şi alta fac.

Se produc mutaţii semnificative şi în ceea ce priveşte rolul pe care îl joacă diversele state ale lumii. Tot pe seama costurilor suportate de cetăţenii lor. Chiar dacă Federaţia Rusă se împotmoleşte în acest război, rolul ei în plan internaţional creşte. Se afirmă din nou ca o putere de prim rang. Şi nu numai în plan militar. Din acestă pespectivă şi Statele Unite au mult de câştigat, întrucât aliatul lor, Uniunea Europeană, transformat o vreme în rival, este readus la ascultare. Pe magistrala energetică. Şi, în fine, aparent la mare distanţă, se observă cu ochiul liber şi cine este câştigătorul numărul unu al măcelului sub procură, care se desfăşoară în Ucraina şi în care militari de o parte şi de alta sunt transformaţi în carne de tun. Marele câştigător este evident China, care nici măcar nu poate fi acuzată din nicio direcţie că ar fi stat la originea declanşării sau perpetuării acestui război. Ceea ce nu înseamnă că cetăţenii chinezi nu au şi ei de plătit o factură pentru evenimentele desfăşurate hăt departe.

Păi dacă aşa stau lucrurile, atunci este de înţeles de ce niciunul dintre cei mai importanţi decidenţi politici nu are nici cea mai mică intenţie de a pune capăt acestui război. Numai cetăţenii planetei ar putea-o fce. Dar ce să-i faci? Aceştia sunt legaţi de mâini şi de picioare. Vorba lui Klaus Iohannis: "Ghinion!".