VIDEOCONFERINŢA "SISTEMUL BANCAR DUPĂ UN AN DE PANDEMIE" / DANIEL SZEKELY, DIRECTORUL EXECUTIV CLIENŢI IMM ŞI MICROBUSINESS, BANCA TRANSILVANIA: "Există interes pe zona de creditare"

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 iunie 2021

Daniel Szekely

Daniel Szekely

"Anul 2021 va fi mult mai bun decât 2020 şi 2019"

Anul 2021 va fi, cu siguranţă, mult mai bun decât 2020 şi 2019, potrivit domnului Daniel Szekely, directorul executiv al diviziei de Clienţi IMM şi MicroBusiness din cadrul Băncii Transilvania, care declară: "Dacă mă uit la cifrele de acum, observ mai mulţi factori care arată că lucrurile vor merge înspre bine. În momentul de faţă există un interes pe zona de creditare, dar recuosc că preferinţele clienţilor, în general, au evoluat un pic, în sensul că aceştia nu mai urmăresc doar ca preţul unui credit să fie mic - oricum acesta a ajuns la un nivel minim istoric. Acum, clienţii urmăresc să obţină şi un beneficiu de tip grant prin diverse programe: IMM Invest, AGRO IMM Invest etc. Clienţii aşteaptă astfel de oportunităţi".

Reprezentantul Banca Transilvania adaugă: "Pe de altă parte, clienţii aşteaptă să vadă şi cât este de sustenabilă această revenire, creştere a cererii, ca să decidă în ce măsură este sau nu nevoie de o investiţie în compania lor.

Este o perioadă bună, dacă semnele vor fi în continuare bune, nu se poate să nu creştem şi mai mult".

Totodată, spune domnul Szekely, rolul băncilor este să ajute Planulul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin cofinanţări şi consiliere pentru clienţi, mai ales că aceştia "sunt în dubiu, în momentul de faţă, legat de ceea ce ar trebui să facă". În acest sens, domnia sa subliniază: "Părerea mea este că 2021- 2022 reprezintă un moment de importanţă maximă. Dacă un antreprenor ia acum decizia corectă şi face nişte investiţii, s-ar putea să fie decizia vieţii sale pe partea de business. Bani există, finanţările bancare au un cost minim record, deci este momentul perfect. Totul e ca antreprenorul să se bazeze pe o cerere care nu este conjuncturală, ci sustenabilă".

Daniel Szekely mai consideră că, în prezent, cel mai important lucru pentru un antreprenor este, pe lângă o situaţie financiară cât de cât rezonabilă, să îşi întocmească un plan legat de cum ar influenţa businessul său banii din PNRR sau care ar veni de la bănci, respectiv cererea şi digitalizarea. "Antreprenorii mai au timp până la sfârşitul anului şi anul viitor. În opinia mea, PNRR va fi operaţional undeva la începutul anului viitor", susţine reprezentantul Băncii Transilvania, concluzionând: "2021 şi 2022 sunt ani hotărâtori. Oportunităţi există şi trebuie valorificate".

Daniel Szekely declară că gradul de intermediere financiară poate fi crescut în funcţie de felul în care băncile abordează această problemă, respectiv de cât de simplă fac accesarea aplicaţiilor prin care clienţii fac banking. "Intermedierea financiară va creşte prin simplificarea lucrurilor", spune reprezentantul Băncii Transilvania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb