VIDEOCONFERINŢA "STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI" / CAMELIA ENE, MOL ROMÂNIA: "Scopul nostru este să devenim furnizor de soluţii şi inovaţii de mobilitate în regiune"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 iunie 2020

Camelia Ene

Camelia Ene

"La începutul crizei impactul a fost destul de puternic, însă începând din mai putem să vedem că vânzările au început să se redreseze"

Scopul MOL România este de a deveni furnizor de soluţii şi inovaţii de mobilitate în regiunea noastră, a spus Camelia Ene, Country Chairman & CEO, MOL România, adăugând că, în ultimii ani, Grupul a investit constant în zona de digitalizare.

Reprezentantul MOL a precizat: "Viziunea noastră pentru următorii zece ani este ca, staţiile (n.r. de alimentare) noastre să se transforme într-un furnizor de servicii pentru cei care călătoresc, care sunt în mişcare. Iar aici vorbim de la produse alimentare şi cafea, până la consum de electricitate pentru maşinile electrice. Suntem extrem de atenţi la comportamentele consumatorilor şi încercăm să anticipăm care vor fi nevoile clienţilor noştri, astfel încât să fim alături de ei".

În opinia sa, perioada de criză prin care trecem a demonstrat că viitorul va fi puternic ancorat în zona digitală, tehnologia fiind, în tot acest timp, poate cel mai de încredere aliat al business-ului.

"Iar în viitor, altături de o echipă de profesionişti, de produse de calitate, de o atenţie deosebită asupra clientului şi altături de un brand puternic, cred că tehnologia în sine va fi un element cheie, care va face diferenţa", a spus oficialul MOL România, adăugând: "În ultimii ani am investit constant în zona digitală şi cu siguranţă că nu vom abandona această direcţie (...) Am eficientizat şi digitalizat procesele interne şi, de asemenea, am avut foarte multe proiecte în ceea ce priveşte modul în care interac­ţionăm cu partenerii sau clienţii noştri".

De asemenea, domnia sa a punctat că, vânzările retail de carburanţi se află deja într-un proces de transformare datorită avansului tehnologic şi a schimbării obiceiurilor de consum, ceea ce se întâmpla şi înainte de izbucnirea crizei declanşate de Covid-19.

"Iar noi începusem deja un amplu proces de adaptare la aceste schimbări", a spus oficialul MOL România.

În ceea ce priveşte impactul crizei actuale asupra operaţiunilor companiei, Camelia Ene a precizat că, iniţial a fost destul de puternic însă începând cu luna mai, vânzările atât pentru Grupul MOL cât şi pentru MOL România, au început să se redreseze.

Domnia sa a spus: "La fel ca în multe alte industrii, performanţele operaţionale ale companiilor din domeniul nostru au fost puternic afectate de pandemie şi de criza economică ce a urmat. Izbucnirea acestei pandemii ne-a împins pe toţi într-o perioadă fără precedent în istoria recentă. Însă noi ne-am repoziţionat rapid şi am luat toate măsurile preventive şi operaţionale care au menirea să ajute să trecem prin această perioadă, în primul rând în siguranţă. În timp ce ne concentrăm chiar şi în prezent pe atenuarea impactului crizei asupra operaţiunilor noastre, prioritatea noastră numărul unu a fost şi rămâne în continuare să oferim siguranţă colegilor şi clienţilor noştri".

Totodată, Camelia Ene a punctat că, în această perioadă MOL România s-a implicat activ în lupta contra pandemiei de Covid-19, contribuind cu 500.000 de euro la achiziţionarea de echipamente medicale, pentru diverse spitale din ţară.

"De asemenea, susţinem construirea Spitalului modular Elias în Bucureşti, care în prezent este destinat pacienţilor infectaţi cu Covid, însă în viitor urmează să fie folosit ca spital pentru arşi", a mai punctat reprezentantul MOL România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Când ???????

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb