Asigurătorul austriac Vienna Insurance Group (VIG) a înregistrat un profit net de 611.000 de euro în România, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu un rezultat negativ de 5,3 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. "România arată semne de îmbunătăţire şi a trecut de pe pierdere pe profit, în primul trimestru al anului. Deşi este încurajator, având în vedere multele măsuri implementate în a doua jumătate a anului 2013, consider că este încă prea devreme pentru a vorbi despre o recuperare sustenabilă a pieţei din România", a declarat preşedintele grupului, Peter Hagen, potrivit raportului financiar publicat ieri de asigurător şi citat de Mediafax. VIG a intrat pe piaţa din România în 2001 şi, în prezent, controlează companiile Omniasig, Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă.
Primele brute subscrise au scăzut, în primele trei luni, cu 18,6%, de la 101,2 milioane de euro anul trecut la 82,4 milioane de euro. Primele nete au scăzut de la 82,1 milioane de euro la 46,4 milioane de euro.
Pe segmentul asigurărilor de proprietate şi accident, VIG a subscris în România, în intervalul analizat, prime brute în declin cu 12,2%, de la 78,3 milioane de euro la 68,7 milioane de euro, ca urmare a continuării restructurării portofoliului de produse.
Primele brute obţinute din asigurări de viaţă au scăzut puternic, cu 40,3%, de la 23 de milioane de euro la 13,7 milioane de euro. Scăderea de 40% este datorată în principal eliminării unui produs cu volum ridicat de vânzări, în procesul de realiniere a BCR Life, în a doua jumătate a anului trecut.
Preşedintele VIG Peter Hagen a declarat, la mijlocul lunii mai, că grupul anticipează că operaţiunile din România vor intra "pe plus" la finele acestui an, după pierderi de 98,7 milioane de euro în 2013, pe fondul practicării unor tarife de primă pe segmentul auto în conformitate cu riscurile preluate şi reducerii cheltuielilor administrative.
Anul trecut, valoarea totală a primelor subscrise raportate de VIG în România s-a ridicat la 361,8 milioane de euro, în scădere cu 11,5% faţă de 2012, evoluţie motivată de reprezentanţii grupului austriac de condiţiile dificile de pe piaţa locală.
Grupul avea, la sfârşitul lunii martie, 2.437 de angajaţi în România, faţă de 2.727 la sfârşitul lunii decembrie. VIG este cel mai mare grup de asigurări din România. Asigurătorul are operaţiuni şi în alte ţări din regiune, printre care Cehia, Polonia şi Slovacia.