Partidul conservator al populistului Viktor Orban, acuzat de derive antidemocratice, se clasează pe primul loc în alegerile legislative, în această dimineaţă, în urma analizei majorităţii voturilor, relatează AFP.
Potrivit rezultatelor parţiale după numărarea a 93,12% din buletinele de vot, domnia sa obţine 44,61% din voturi cu partidul său Fidesz.
"Putem spune cu siguranţă că am câştigat", a declarat Viktor Orban în faţa mulţimii de susţinători, înainte de a şti dacă partidul său va păstra sau nu "supra-majoritatea" ce i-a permis, după o schimbare a Constituţiei introdusă în primul său mandat, să voteze 850 de legi fără dezbatere parlamentară.
Un scrutin într-un singur tur se desfăşoară în Ungaria, în urne fiind introduse două buletine de vot, şi anume unul pentru un candidat din cele 106 circumscripţii, iar celălalt pentru o listă prezentată de un partid, la nivel naţional, în vederea alegerii a 93 de deputaţi.
Aproximativ 35.000 de alegători care s-au declarat membri ai unei minorităţi pot să voteze doar pentru una dintre cele 13 liste ale minorităţii etnice, dar nu pentru un partid naţional. Aproximativ 1.500 de candidaţi participă la scrutin.