Legea energiei eoliene din mare (offshore wind) va fi gata în cel mai scurt timp, în acest an, pentru a permite începerea măsurătorilor pentru viitoarele proiecte, a declarat, astăzi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, transmite Agerpres.
Acesta a fost prezent la Simpozionul Român al Energiei - SIREN 2021, organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei în perioada 6-8 septembrie.
"Marea Neagră are un potenţial energetic uriaş, atât în subsol, prin zăcămintele de gaze, cât şi în privinţa potenţialului eolian. M-am uitat la proiectul de lege din Comisia de industrii şi cred că putem să îl adaptăm în aşa fel încât să avem cât mai repede o lege şi cred că este cel mai rapid mod de a avea anul acesta o Lege a offshore wind, poate că nu este perfectă, dar să avem o lege ca să putem începe explorările în acea zonă", a spus Popescu.
Acesta a arătat că nu este de acord ca Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să concesioneze perimetre pentru energia electrică, întrucât această instituţie se ocupă de gestionarea rezervelor subsolului, notează sursa citată.
În lege vor fi incluse şi noile metode de subvenţionare, precum contractele pentru diferenţă şi banii din Fondul de Modernizare.
"Cred că, adaptându-le cu noile mecanisme financiare şi noile scheme de ajutor de stat, putem avea rapid o lege a offshore wind în România, modificând-o în Comisia de industrii, dând un raport şi adoptând-o în plen", a continuat ministrul Energiei.
Potrivit acestuia, fără o lege, investitorii nu se pot apuca de măsurători.
"Hidroelectrica este pregătită să înceapă o investiţie în Marea Neagră şi sunt convins că o să găsească parteneri cu expertiză astfel încât să avem primul parc eolian offshore de 300 de MW cel puţin. Pentru acest lucru este nevoie de întărirea reţelei de transport al energiei şi de închiderea inelului de 400 kV. Am găsit soluţii împreună cu Transelectrica şi o să vedeţi în curând că probabil, Transelectrica va fi printre primii beneficiari ai Fondului pentru Modernizare, poate chiar de anul acesta", a mai spus ministrul Energiei, Virgil Popescu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2021, 12:13)
Vom,vom demisia excrocilor
2. DEMISIA
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2021, 16:01)
Gestionarea ta = FOC RO. Cîțu are ce stinge dacă e competent.
3. Slab ministru
(mesaj trimis de Sorin în data de 07.09.2021, 09:27)
Pe 30.03.2021:
Legea offshore va fi modificată până la finalul acestei sesiuni parlamentare, adică în vară, spune ministrul Energiei, Virgil Popescu, rugându-i pe investitorii care aşteaptă această lege pentru a debloca investiţiile să mai aibă „puţintică” răbdare, relatează Agerpres.