Vladimir Putin este pregătit pentru discuţii cu Trump

A.B.
Internaţional / 8 noiembrie

Sursa: Pixabay

Sursa: Pixabay

Preşedintele rus Vladimir Putin este dispus să discute despre Ucraina cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, însă aceasta nu înseamnă că este dispus să modifice cererile Moscovei, a indicat vineri Kremlinul, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov,a fost întrebat dacă Vladimir Putin este gata să discute cu Donald Trump , clarificând că aceasta nu implică o schimbare a obiectivelor Moscovei.

"Preşedintele nu a spus niciodată că obiectivele operaţiunii militare speciale se modifică. Dimpotrivă, a spus în mod repetat că ele rămân aceleaşi", a declarat Peskov.

"Toate acestea privesc interesele de securitate ale ţării noastre, interesele de securitate ale ruşilor care trăiesc acolo. Prin urmare, nu s-a vorbit despre vreo schimbare", a adăugat el.

Preşedintele Putin a prezentat pe 14 iulie condiţiile pentru încheierea războiului solicitând Ucrainei să renunţe la aspiraţiile de aderare la NATO şi să îşi retragă toate trupele de pe întreg teritoriul celor patru regiuni revendicate de Rusia, potrivit Reuters.

Ucraina a respins aceste condiţii, spunând că ele ar echivala cu o capitulare, iar preşedintele Volodimir Zelenski a prezentat planul său, ce include solicitarea de ajutor militar suplimentar din partea Occidentului.

În campanie, Donald Trump a criticat amploarea sprijinului militar şi financiar al SUA pentru Kiev şi a afirmat că poate pune capăt războiului în 24 de ore, fără a preciza cum anume.

Preşedintele Zelenski l-a felicitat pe Donald Trump, dar a spus că nu ştie cum intenţionează acesta să pună capăt rapid conflictului."Dacă e doar rapid, înseamnă pierderi pentru Ucraina (...) Poate e ceva ce noi nu ştim, nu vedem", a declarat el joi.

Preşedintele Putin l-a felicitat joi pe Donald Trump pentru câştigarea alegerilor, l-a lăudat pentru curajul arătat atunci când un bărbat înarmat a încercat să îl asasineze în iulie. De asemenea, Putin a afirmat că Moscova este pregătită pentru un dialog cu Trump şi a menţionat că declaraţiile acestuia despre intenţia de a încheia războiul merită atenţie, menţionează Reuters.

Donald Trump a declarat la postul NBC că nu a vorbit cu Vladimir Putin de când a câştigat alegerile, dar a adăugat:"Cred că vom vorbi".

Întrebat despre o posibilă convorbire telefonică între cei doi, Dmitri Peskov a spus că nu există încă nimic concret de raportat şi că ar fi prematur să se vorbească despre vreo ameliorare în relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite. Însă preşedintele Putin a spus în mod clar de multe ori că rămâne deschis pentru dialog, a punctat purtătorul său de cuvânt.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb