Vladimir Putin lansează un atac la adresa Statelor Unite, cu puţin timp înainte de prima sa întâlnie oficială cu preşedintele Joe Biden - Putin sugerează că SUA ar putea împărtăşi soarta defunctei Uniuni Sovietice, conform Reuters, citat de Digi24.
"Auzim ameninţări din partea Congresului şi din alte părţi, totul din cadrul contextual al procesului politic american. Cei care fac asta, probabil se gândesc că Statele Unite au o putere militară, economică şi politică atât de mare încât pot să o facă (...) Problema cu imperiile este că ele cred că sunt suficient de mari să mai facă şi greşeli, însă greşelile se acumulează şi va veni un moment în care nu vor mai putea fi rezolvate", a spus Putin, menţionând şi că "acest comportament" îi aduce aminte de fosta Uniune Sovietică.
Putin a făcut comentariile în timpul unei conferinţe de presă la Moscova, vineri, în timp ce vorbea pe subiectul sancţiunilor impuse de SUA Moscovei.
Preşedintele Joe Biden se va întâlni cu liderul rus în 16 iunie, la Geneva, în prima întâlnire dintre cei doi de când Biden a devenit preşedintele SUA.
Rusia se arată neîncrezătoare într-o "reuşită" pe plan diplomatic în cadrul summit-ului Putin-Biden, declara, la începutul săptămânii, şeful diplomaţiei ruse, Sergei Lavrov.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.06.2021, 18:31)
corect ! primul care iese , este Texas . china va da lovitura de gratie , are jumate din ec sua in buzunare .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.06.2021, 18:45)
Amatorul de ceai cu Noviciok ignora in mod voit propria declaratie, anume ca "prabusirea URSS a fost cea mai mare catastrofa geopolitica", pentru ca daca ar fi tinut cont de propriile cuvinte atunci acum si-ar fi adus aminte de ele, si-ar fi inteles care este diferenta dintre prabusirea unui imperiu de rugina vopsita si starea de bine a unui imperiu care azi se pregateste sa trimita o misiune umana pe Marte.
Asa si vulpea: spune ca strugurii sunt acri dar ca o sa pice ei pana la urma ...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.06.2021, 20:30)
Nu cred ca e asta.Cred ca si-ar dori sa moara si capra vecinului sau mai degraba sa moara vecinul sa-i ia capra.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.06.2021, 06:01)
Bvo,un kgbist care iubeste otrava este un Rasputin modern pt. Omenire.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.06.2021, 11:35)
Mare problema pe aici. Cine nu-l injura pe Putin este cu rusii. Asta aici in Romania. Despre ciudata aia de ministra din Austria care a dansat la nunta ei cu Putin nu aveti curajul sa ziceti ca e kgbista mai ales ca acum are job la o firma ruseasca. De nemti in frunte cu merkel care fac afaceri mari cu rusii, nu aveti curajul sa ziceti nimic ca asa sunt slugile blege.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.06.2021, 12:27)
Nu uita postache necunoscator al istoriei ca URSS a trimis primul om in spatiu.
Spania, un imperiu, a trimis prima expeditie in jurul lumii (pe portughezul Magellan).
Ei si? Au disparut ca imperii. Asta se va intampla si cu America. Se intampla deja, dar tu nu vezi, ca esti orb.
Dolarul ajunge hartie de toaleta. Lumea a inceput deja separarea de dolar. Iar asta va marca accelerarea distrugerii imperiului american.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.06.2021, 09:23)
Posibil, ca stie el ceva.
Poate ca s-a lucrat si se lucreaza intens si se apropie deznodamantul.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.06.2021, 10:01)
o lovitura puternica va primi SUA chiar de la democratii lor cu bazaconiile de la political corect si de la marxismul in floare . un ex l-a dat un general de la pentagon cu " intarirea " armatei cu cat mai multe femei , adaugate la "armata " de gay existenta .
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.06.2021, 14:28)
La volumul cu care se imprima dolarii nici nu se mai stie ce va fi in viitor. Ei spun ca vor imprima dolari pana se va termina cerneala verde. Asta daca nu rastorna cineve calimara. Acum au aparut criptomonedele. Cine stie, poate SUA trec la Bitcoin.