Compania germană "Volkswa-gen", cel mai mare producător auto din Europa, anunţă, prin oficialii săi, că activităţile pe care le derulează în Statele Unite au fost, probabil, neprofitabile în anul 2003, situaţie care nu se va schimba în 2004. "Activităţile auto din SUA, aferente anului 2003, vor fi negative, iar cele din 2004 vor urma acelaşi curs", a declarat Hans Dieter Pötsch, director financiar al companiei, în cadrul Tîrgului Auto Internaţional desfăşurat la Detroit.
Oficialul "Volkswagen" a făcut referire la dinamica vînzărilor socie-tăţii.
Spre deosebire de alţi constructori auto, care oferă reduceri de preţuri, dobîndă zero la achiziţia prin credit etc., "Volkswagen" este o companie "zgîrcită" în privinţa facilităţilor la vînzarea produselor sale. Spre exemplu, "Volkswagen" oferă, în medie, reduceri în valoare de 1.406 dolari pentru fiecare vehicul vîndut, în vreme ce "DaimlerChrysler", "General Motor" şi "Ford Motor" acordă discount-uri de peste 4.000 de dolari pentru fiecare maşină vîndută.
Conducerea "Volkswagen" susţine că nu va oferi facilităţi mai mari, întrucît nu vrea să afecteze preţul autoturismelor în cazul în care sînt revîn-dute.
Profitul operaţional al companiei "Volkswagen", realizat în SUA, a scăzut cu 99% în trimestrul al treilea din 2003, la 9 milioane de euro, din cauza deprecierii dolarului în raport cu moneda europeană.