VOLODIMIR ZELENSKI: "La Mariupol se pregăteşte scena unei mascarade de proces dezgustător şi absurd"

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 august 2022

"La Mariupol se pregăteşte scena unei mascarade de proces dezgustător şi absurd"

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat ieri că nu vor mai exista niciun fel de discuţii cu Rusia în cazul în care autorităţile ruse vor pune în scenă "o mascaradă de process" împotriva prizonierilor ucraineni în oraşul Mariupol, port la Marea Azov, ocupat de trupele ruse după mai bine de trei luni de asediu după declanşarea invaziei ruse la sfârşitul lunii februarie, relatează agenţiile de presă EFE şi Unian.

"Reacţia ţării noastre va fi absolut clară. Dacă acest proces abject are loc şi dacă oamenii noştri vor fi aduşi în acest loc, cu încălcarea tuturor acordurilor, a tuturor normelor internaţionale, dacă există abuz... Aceasta va fi linia dincolo de care orice negociere este imposibilă. Rusia se va izola de negocieri. Nu vor mai fi discuţii. Statul nostru a spus totul", a avertizat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a afirmat că, potrivit informaţiilor din media, "la Mariupol se pregăteşte scena unei mascarade de proces absolut dezgustător şi absurd împotriva apărătorilor ucraineni, al luptătorilor noştri care sunt ţinuţi captivi de către ocupanţi". Zelenski a adăugat că toţi partenerii Ucrainei au fost informaţi despre ceea ce "statul terorist ar putea pregăti pentru săptămâna aceasta", "când Ucraina va celebra sărbătoarea sa principală - Ziua Independenţei", la 24 august, notează Agerpres.

Preşedintele ucrainean a avertizat asupra riscului unor atacuri şi mai dure ale Rusiei în preajma Zilei Independenţei Ucrainei. Invocând un astfel de risc de atacuri cu rachete, administraţia militară din Kiev a interzis evenimentele cu public numeros, demonstraţiile şi alte adunări în această perioadă.

Primarul ucrainean al Mariupolului, Vadim Boicenko, a declarat la 11 august că invadatorii ruşi transformă clădirea Filarmonicii din Mariupol într-un tribunal pentru un "proces spectacol" împotriva prizonierilor de război ucraineni. Pe scenă au fost instalate cuşti de fier în care vor fi ţinuţi prizonierii ucraineni.

UE vrea să organizeze o misiune de antrenament pentru armata ucraineană

Uniunea Europeană are în vedere să organizeze o misiune de "antrenament şi asistenţă" pentru armata ucraineană, care se va derula în ţările vecine, a anunţat ieri şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, transmite France Presse, conform Agerpres.

Propunerea va fi dezbătută săptămâna viitoare la Praga, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor apărării din ţările UE, a declarat Borrell într-o conferinţă de presă după un eveniment găzduit de Universitatea din Santander (nordul Spaniei).

"Sper că (propunerea) va fi aprobată. Uniunea Europeană desfăşoară misiuni de antrenament militar pe lângă armatele ţărilor cu care noi cooperăm. Am făcut asta în Mali în urmă cu puţin timp, o să începem să o facem în Mozambic şi am făcut-o în Niger", a continuat Borrell, adăugând: "Un război care durează şi care pare că urmează să dureze necesită un efort nu doar în termeni de furnizare de echipament, dar şi de antrenament şi asistenţă pentru organizarea armatei. Acest lucru este discutat de statele membre şi va fi discutat pe plan politic lunea viitoare la Praga, în cadrul Consiliului miniştrilor apărării".

Republica Cehă asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Aproape 9.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cele şase luni de invazie rusă, a anunţat ieri comandantul armatei ucrainene, generalul Valerii Zalujnîi, citat de agenţia Interfax-Ucraina, transmite AFP.

Copiii ucraineni au nevoie de o atenţie particulară, întrucât taţii lor au plecat pe front şi "se regăsesc probabil printre cei aproape de 9.000 de eroi care au fost ucişi", a spus, în timpul unui forum desfăşurat la Kiev ,generalul Zalujnîi, şeful Statului Major al armatei ucrainene, conform Agerpres.

Aceasta este una dintre extrem de rarele declaraţii ale responsabililor ucraineni despre pierderile militare suferite de Kiev în războiul lansat de Rusia pe 24 februarie.

Cea mai recentă declaraţie de acest fel îi aparţinea preşedintelui Volodimir Zelenski şi fusese făcută la jumătatea lunii aprilie, când a afirmat că până atunci aproape 3.000 de militari ucraineni fuseseră ucişi şi alţi circa 10.000 răniţi de la începutul agresiunii ruse.

..................................................

Trupele ruse au făcut unele progrese în înaintarea lor către nord, dinspre oraşul Herson către Nikolaev şi au lansat rachete asupra oraşelor situate la vest de centrala nucleară Zaporojie, a anunţat ieri Kievul, relatează Reuters şi CNN.

Potrivit Statului Major al armatei ucrainene, "în direcţia Nikolaev, ocupanţii au desfăşurat acţiuni de asalt în zona localităţii Blagodatne, cu un succes parţial". În respectiva zonă s-au desfăşurat aproape constant lupte în ultimele trei luni, cu puţine schimbări în poziţia celor două tabere. Ucraina anunţase în iunie că a eliberat atunci oraşul, potrivit Agerpres.

În zona de graniţă dintre provinciile Doneţk şi Lugansk, care formează regiunea Donbas, au loc de asemenea lupte grele, potrivit oficialilor ucraineni, trupele ruse încercând să înainteze către oraşele Bahmut şi Kramatorsk. "Cinci atacuri masive ale inamicului au fost respinse; luptele continuă în alte şase direcţii", spun autorităţile regionale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nici o zi fara mascariciu de serviciu

    Zelenscki la puscarie...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb