Vosganian estimează că bugetul pe 2008 va fi aprobat de Parlament la jumătatea lunii decembrie

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 20 noiembrie 2007

Vosganian estimează că bugetul pe 2008 va fi aprobat de Parlament la jumătatea lunii decembrie

Ministrul finanţelor şi economiei, Varujan Vosganian, apreciază că legea bugetului pentru 2008 va fi aprobată de Parlament la mijlocul lunii decembrie, ceea ce impune adoptarea hotărârii de Guvern privind salariul minim înainte de acest termen.

"Regula spune că hotărârea pentru salariul minim se adoptă de către Guvern după aprobarea de către Parlament a legii bugetului. Estimăm că Parlamentul va vota legea bugetului pe 2008 la jumătatea lunii decembrie şi ca urmare vom urgenta adoptarea hotărârii înainte de această dată", a declarat, ieri, Vosganian, după şedinţa de Guvern.

Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că valoarea salariului minim pentru 2008 va fi de 500 de lei, nivel prezentat ulterior şi sindicatelor. După reuniunea cu sindicatele, miniştrii muncii şi finanţelor au anunţat public că pentru prima oară în ultimii ani a fost stabilit un singur salariu minim, atât pentru sistemul de stat, cât şi pentru cel privat.

Pe de altă parte, Vosganian a ţinut să precizeze, ieri, după şedinţa de Guvern, că acest salariu de 500 de lei va fi folosit doar în sectorul public. "Majorarea de la 390 de lei la 500 de lei cu 28% este cu mult peste rata inflaţiei, dar am considerat-o o necesitate, având în vedere că România are unul dintre cele mai mici salarii minime din UE", a spus Vosganian.

Înainte de negocierile de săptămâna trecută, sindicatele ameninţau cu declanşarea conflictului de muncă pe tema salariului minim pe economie pentru 2008. După decizia Guvernului de a majora nivelul salariului de la 450 lei cât era în proiectul de buget pe 2008 la 500 lei, sindicaliştii au declarat că noua valoare nu împiedică ca negocierile dintre sindicate şi patronate să continue, în condiţiile în care o parte dintre patronate erau de acord cu o valoare a salariului de 540 de lei.

Sindicatele au reproşat celor doi miniştri care i-au chemat la discuţii, Paul Păcuraru şi Varujan Vosganian, că nu au avut în vedere o negociere, ci pur şi simplu le-au prezentat oferta guvernului, fără a le cere părerea şi celor doi parteneri sociali, de aceea fiind posibilă continuarea conflictului colectiv de muncă, declanşat acum două săptămâni.

Sindicatele şi patronatele au început, în urmă cu două luni, negocierile pentru stabilirea valorii salariului minim pe economie pentru anul 2008. Dacă cererea iniţială a sindicatelor a fost de 700 de lei, după mai multe întâlniri între cele două părţi, acestea au scăzut la 540 de lei, în timp ce o parte din patronate nu sunt de acord cu o valoare mai mare de 480 de lei. Guvernul a fundamentat proiectul de buget pentru anul 2008 pe un salariu minim de 450 de lei.

În 2007, salariul minim stabilit de guvern este de 390 de lei, iar cel negociat este de 440 de lei, respectiv 880 de lei pentru persoanele cu studii superioare de lungă durată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb