Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, ieri, că Guvernul ar putea reduce TVA şi contribuţiile la asigurări sociale dacă Produsul Intern Brut (PIB) va creşte în acest an cu 1,5% - 2%.
"Dacă vom avea creştere economică în acest an de 1,5% - 2%, există posibilitatea reducerii TVA şi posibilitatea scăderii contribuţiilor de asigurări sociale. Aceasta din urmă este într-un dialog mai avansat", a afirmat Vosganian. Domnia sa a adăugat că guvernul are în discuţie un pachet de stimulare a investiţiilor, dar deocamdată discuţiile s-au purtat doar la nivel politic.
• Ponta: "Anul acesta nu se pune problema reducerii TVA"
Ulterior, premierul Victor Ponta a precizat ca "anul acesta nu se pune problema" reducerii TVA şi CAS, dar că, în funcţie de cum merge economia şi încasările la bugetul statului, se poate lua o decizie în acest sens pentru anul care urmează.
"Nu a zis (n.r. Varujan Vosganian) în a doua parte a anului, a zis că dacă avem creştere economică. În programul de guvernare al USL sunt aceste obiective, şi anume reducerea CAS şi TVA, - şi domnul Vosganian a spus foarte clar - pe măsură ce avem creştere economică şi resurse bugetare suplimentare. Deci, e corect", a declarat Ponta la Parlament.