Wall-Street.ro organizează evenimentul "Energy R/Evolution 2024"

Comunicate de presă / 29 aprilie

Wall-Street.ro organizează evenimentul "Energy R/Evolution 2024"

Sectorul energetic este unul prioritar pentru dezvoltarea României, mai ales în contextul climatic şi geopolitc prin care trece ţara noastră. În cadrul evenimentului Energy R/Evolution 2024, organizat de wall-street.ro pe 14 mai la Hotelul Sheraton din Bucureşti, dezbatem alături de specialiştii din industrie, atât din mediul privat, cât şi din cel public, viitorul acestui sector şi unde ne situăm în drumul spre independenţa energetică.

În cadrul evenimentului Energy R/Evolution 2024 abordăm cele mai importante teme din industrie, alături de reprezentanţi ai Ministerului Energiei, membrii ai Parlamentului şi actori importanţi din zona privată. Vorbim despre strategia prin care ţara noastră îşi propune să iasă din plafonarea facturilor la energie şi gaze, confruntăm visul independenţei energetice cu realitate, dar şi rolul în creştere al consumatorilor şi nevoia de responsabilizare.

Regenerabile ocupă un loc important pe agenda evenimentul Energy R/Evolution, fiind dezbătute teme precum modul în care aceste sunt integrate în reţea, modul în care poate fi finanţată întărirea reţelei dar şi modul în care industria se raportează la prosumatori.

Nu în ultimul rând, tranziţia la "mobilitatea verde" ocupă un loc special în agenda din acest an a evenimentului, urmând a dezbate provocările pe care le întâmpină acest proces, integrarea staţiilor de încărcare în reţelele electrice, dar şi cum arată combustibilul viitorului.

Ziarul BURSA este partener media al evenimentului.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb