Washingtonul acuză Rusia că doreşte să anexeze două teritorii proruse din Ucraina

G.U.
Internaţional / 3 mai 2022

Sursă foto: osce.usmission.gov

Sursă foto: osce.usmission.gov

Statele Unite au declarat astăzi că există informaţii "foarte credibile" conform cărora Rusia intenţionează să organizeze referendumuri "la mijlocul lunii mai" în "încercarea de a anexa" republicile separatiste pro-ruse Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Conform celor mai recente informaţii, credem că Rusia va încerca să anexeze republica populară Doneţk şi republica populară Lugansk", a declarat presei la Washington ambasadorul american la OSCE Michael Carpenter.

"Aceste informaţii arată că Rusia intenţionează să fabrice de la zero referendumuri" în acest sens "spre mijlocul lunii mai", a adăugat el.

"Moscova are în vedere un proiect similar pentru Herson", oraş de coastă ucrainean unde administraţia rusă a preluat controlul, a adăugat el.

"Credem că aceste informaţii sunt foarte credibile", a asigurat diplomatul american.

Potrivit acestuia,"astfel de referendumuri false, voturi complet fabricate, nu vor fi considerate legitime, nu mai mult decât orice încercarea de a anexare alte teritorii ucrainene"."Trebuie să acţionăm urgent", a insistat el, fără a da mai multe amănunte despre ce reacţie ar putea avea ţările occidentale.

Oraşul Herson, situat în apropierea peninsulei Crimeea, anexată de Moscova în 2014, este primul şi până acum singurul oraş important asupra căruia ruşii au preluat complet controlul.

Kievul acuză, de asemenea, Rusia că doreşte să organizeze în această regiune, ca şi în regiunea vecină Zaporijie, un "referendum" privind independenţa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb