WASHINGTONUL: Impunerea testării călătorilor care sosesc din China este bazată "doar pe ştiinţă"

G.D.
Internaţional / 4 ianuarie 2023

Impunerea testării călătorilor care sosesc din China este bazată "doar pe ştiinţă"

Cerinţa Washingtonului ca toţi călătorii care vin din China să prezinte un test negativ la COVID-19 la frontierele ţării se bazează "doar pe ştiinţă", a afirmat ieri purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, relatează AFP, conform Agerpres.

"Este o abordare care se bazează numai pe ştiinţă", a declarat presei Ned Price la sediul Departamentului de Stat al Statelor Unite.

Declaraţiile au intervenit ca reacţie la cele făcute anterior de o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze care a considerat că restricţiile adoptate de peste zece ţări sunt "inacceptabile" şi "lipsite de bază ştiinţifică".

Începând cu 5 ianuarie, la ora 00.01 la Washington (05.01 GMT), "toţi călătorii cu vârsta de 2 ani şi peste care vin din China pe calea aerului vor fi obligaţi să facă un test cu cel mult două zile înainte de plecare", indiferent de naţionalitate sau statutul lor vaccinal, au anunţat autorităţile sanitare americane pe 28 decembrie.

Statele Unite şi-au exprimat în mod deosebit îngrijorarea că transmiterea rapidă a virusului în China va determina apariţia de noi variante.

Măsurile "se bazează pe preocupări de sănătate publică" din cauza "exploziei numărului de cazuri de COVID-19 în China şi a lipsei de date de secvenţiere adecvate şi transparente provenind din China", a declarat ieri Ned Price.

Purtătorul de cuvânt a reiterat oferta Washingtonului de a împărtăşi dozele sale de vaccin anti-COVID-19 cu Beijingul.

Rezultatele negative vor trebui prezentate companiilor aeriene la plecare, iar testele PCR sau antigen vor fi acceptate, precum şi dovada trecerii prin boală după un test pozitiv cu mai mult de 10 zile înainte de zbor.

Această decizie urmează anunţurilor similare din mai multe ţări, printre care Japonia, India şi Italia care au impus, de asemenea, teste obligatorii călătorilor din China.

Beijingul a pus capăt pe neaşteptate politicii sale "zero-Covid" în decembrie şi de atunci a cunoscut o explozie a numărului de cazuri în rândul celor 1,4 miliarde de locuitori. Spitalele şi crematoriile sunt copleşite, iar locuitorii raportează lipsa de medicamente împotriva febrei.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Bineinteles ca asa trebuie procedat si nici macar nu sunt necesare explicatii.Autoritatile chineze au cerut voie cuiva cand au aplicat politica zero Covid?Au crezut ca pandemia se stinge si poporul lor scapa.Pana atunci,strainii puteau intra in China sau daca intrau, in ce conditii?Au vazut ca n-au reusit cu aceasta politica de doi bani, motiv pentru care le dau voie chinezilor bolnavi sa iasa din tara.La inceputul pandemiei au procedat la fel,zborurile interne au fost interzise dar au permis zborurile internationale.De la asta a pornit totul si de la obiceiurile lor alimentare.Nu ca nu ar avea ce manca dar tot le place hrana cruda,unii nu se pot abtine:un liliac,un arici de mare,un sarpe,etc.Si ,,unii,,astia fac diferenta si imbolnavesc mapamondul iar autoritatile chineze nu fac nimic in acest sens.

    1. În SUA cică bântuie acum o tulpinitza covidiană nouă, originală, și nu made in China.

      Se pregătește ditamai tufișul:) cu extindere și în Europa. 

      Și știți de ce? Virusul e pervers. A fost udat cu zeama vax și i-a plăcut:)  

      A fentat zeama vaccinului experimental prin "părăsirea" variantei covid originale și înlocuirea ei cu altele noi. 

      Și o să o ținem tot așa, spre bucuria Big Pharma. 

      Pentru cei sperioși și abonați la înțepare:), există "leacul": booster repejor cu zeama vax-ultima generație:)), măscutza pe față - cel puțin una:) și ieșitul din casă doar în caz de fomică :)

      Prostii,virusul oricum suferea mutatii pentru ca e un virus ARN!Acum ca s-au facut afaceri barosane pe seama vaccinului,asta este o alta mancare de peste.

      Esti praf...

      "Conspirationistul" Luc Montagnier, ilustru virusolog - premiat printre altele cu Nobel în medicină în 2008 pentru descoperirea virusului HIV în 1983 - a spus că vaccinarea este o gravă eroare.

      Motivul? Vaccinul creează tulpinile.  

      Pentru informații suplimentare, google search:)

      Eu doar am plagiat:)  

      Autoizoleaza-te. Nu ieși cu perfuzia de zeamă pe stradă:)) , e aur curat. Să nu tenteze pe careva.

      Acest virusolog ilustru nu are cum sa nu stie virusul sufera mutatii oricum pe masura ce schimba mai multe gazde.Cu sau fara vaccin ,nu era mare diferenta.Acum ca au murit unii de la vaccin este foarte adevarat dar o parte dintre acestia probabil ca mureau si de la infectie dupa cum au si murit de altfel!

      A murit anul trecut, parcă.

      Părerea lui, ca și a altor cercetători eminenți, a fost pusă la index. 

      În schimb a trebuit să suportăm propaganda sinistră a unor jurme.

      Sa-i fie tarana usoara.O fi murit oare de covid?Trebuia sa spuna adevarul pana la capat,nu doar jumatate de adevar,partea care i-a convenit!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb