We Rent Communities finalizează cea de-a 4-a proprietate, în urma unei investiţii brute de peste 15 milioane de euro

S.B.
Companii #Construcţii / 27 iunie

We Rent Communities finalizează cea de-a 4-a proprietate, în urma unei investiţii brute de peste 15 milioane de euro

We Rent Communities, primul dezvoltator de apartamente destinate exclusiv închirierii din România anunţă finalizarea celei de-a patra proprietăţi care se adaugă portofoliului WE RENT.

Investiţiile în primele trei etape ale proiectului, finalizate în 2016, 2021 şi respectiv 2022 s-au ridicat la o valoare brută de peste 50 de milioane de euro.

Ce-a de-a patra proprietate aparţinând WE RENT COMMUNITITES - Park View - include un bloc nou în zona Parcul Tineretului, cu 81 apartamente de închiriat, investiţia brută ridicându-se la peste 15 milioane de euro. Sursele de finanţare au fost din fonduri proprii şi credite bancare.

"Succesul pe care îl avem pe piaţa din România a fost construit pe viziunea noastră iniţială de a oferi un nou stil de viaţă, prin apartamente de închiriat în zone premium ale Bucureştiului. Am crezut întotdeauna în puterea acestui concept de comunitate şi suntem dedicaţi să investim în viitorul său, anticipând perspective economice pozitive şi o cerere tot mai mare pentru locuinţele de calitate. Ne străduim constant să inovăm şi să ne adaptăm ofertele la nevoile în schimbare ale pieţei, pentru a ne asigura că brandul nostru rămâne sinonim cu un mod de viaţă modern," spune Kim Vrânceanu, Preşedinte We Rent Communities.

Deşi conceptul Build to Rent este deja consacrat la nivel internaţional, în România este relativ nou..We Rent Communities, o companie cu un capital integral american, este cel mai mare dezvoltator de proprietăţi destinate exclusiv închirierii, conturând un nou standard în materie de locuinţe în România. "Derulând proiecte similare în SUA, ne-am dat seama că nu există un asemenea concept imobiliar pe piaţa din România, aşa că ideea de a investi într-un complex rezidenţial destinat exclusiv închirierii a venit firesc, în 2016 finalizând prima etapa a proiectului", explică Violeta Niculae, directorul executiv al WE RENT Communities, primul ansamblu de proprietăţi dedicate exclusiv închirierii din ţară, ajuns la peste 450 de unităţi şi active de peste 60 de milioane de euro

Cum la acea vreme în piaţa imobiliară exista deja o cerere pentru condiţii de locuit în blocuri moderne, conceptul occidental de apartamente destinate exclusiv închirierii a fost neaşteptat de bine primit. "Atunci când am decis să realizăm acest proiect în România, exact asta ne-am dorit - să completăm segmentul de închirieri cu o verigă care lipsea în piaţa imobiliară. Desigur, pentru a atrage o anumită secţiune a pieţei imobiliare (adică pe cei care doresc să închirieze mai degrabă decât să cumpere), noi, ca dezvoltatori al acestui tip de concept am proiectat clădiri destinate exclusiv închirierii special pentru a se potrivi stilului de viaţă al chiriaşilor. Prin complexul rezidenţial Vitan Estates am mers si mai departe decât proiectarea de apartamente, creând adevărate comunităţi", adaugă ea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb