WELCOME PARTY, MR. SOBOLEWSKI - O polemică amicală CU PATIMĂ, DESPRE BVB / Lasciate ogne speranza

MAKE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 august 2013

CU PATIMĂ, DESPRE BVB / Lasciate ogne speranza

Aparent distructiv, am intervenit ieri, pe site-ul ziarului BURSA, unde se încinsese o frumoasă dezbatere în jurul articolului "Fără patimă, despre BVB şi al său CEO polonez", semnat de Doru Nicolaescu, autor caracterizat astfel de cel care a semnat cu pseudonimul "Toma Necredinciosu'", în comentarii:

"Doru Nicolaescu este o minte ascuţită a specialiştilor noştri de pe piaţă. A făcut şi el compromisurile necesare pentru a avea un trai mai mult decât decent, a sărit calul, s-a fript, a avut încredere care i-a fost trădată, a crezut că anumite persoane îl pot salva atunci când devine infractor, a fost ţap ispăşitor pentru alţii şi din păcate, se pare că s-a împăcat cu ideea asta."

Am intervenit urât, în mod deliberat, în dezbaterea care, de fapt, încerca să găsească soluţii pentru ieşirea Bursei de Valori Bucureşti din mlaştina în care zace (este dezbaterea pe care mi-o visez de ani de zile, chiar, zeci de ani).

Am spus:

"Nu ştiu ce speraţi.

Sobolewski nu contează, Farmache nu contează, Anghel... ar fi pleonastic să spun că nu contează.

"Marile listări" nu contează, brokerii străini nu contează şi nici sprijinul statului nu contează.

Voi nu contaţi şi o spun în dublu sens, între care unul este că piaţa BVB nu joacă niciun rol în viaţa ţării.

Nu ştiu ce speraţi."

După câteva minute am revenit:

"De ASF am spus că nu contează, sau am uitat?"

Desigur, prevăzusem că, într-un fel sau altul, voi fi atacat personal sau în afacerea ziarului BURSA, cu replici de tipul "Ba tu!"

Nu mă interesa asta şi de altfel, astfel de replici nu m-au impresionat niciodată.

M-a interesat altceva.

Ar fi fost interesant dacă vreunul dintre comentatori m-ar fi întrebat: "Bine, bine, dacă toate astea nu contează, atunci ce contează?"

Dar, nu m-a întrebat nimeni.

Textul care urmează răspunde acestei întrebări care nu a fost pusă.

În cazul unor numeroase din afirmaţiile cuprinse în articolul de ieri al lui Doru Nicolaescu, pot spune "mi-ai luat vorba din gură".

Iată ce spune el, înainte să le spun eu însumi:

"Cred că BVB este un proiect învechit, amplasat într-o economie care nu este nici planificată centralizat şi nici de piaţă, într-un mediu ostil şi care, în forma actuală, nu are niciun fel de perspective."

Şi:

"O piaţă care nu are o bază în sistemul economic local nu este viabilă şi întreprinderile care nu sunt atractive la Bucureşti nu pot fi atractive în alte părţi ale lumii."

Şi:

"Numirea unui CEO străin este doar punctul final din procesul de pierdere a respectului de sine prin care a trecut comunitatea de afaceri din piaţa financiară în ultimii 6-7 ani."

Şi încă:

"Piaţa de capital «românească» a dispărut: BVB devine o piaţă provincială care poate doar să spere la integrarea în piaţa globală."

Absolut de acord.

Dar, în textul lui Doru Nicolaescu se găsesc şi două afirmaţii pe care le resping, drept false.

Prima:

"...multitudinea de probleme ale pieţei româneşti de capital, între care un loc de frunte îl ocupă lipsa sprijinului guvernamental".

Este fals.

În 1991, premierul Petre Roman a emis Ordonanţa nr.60 de înfiinţare a Bursei, în România.

Este un gest guvernamental.

Prin 1992, în spiritul Ordonanţei, Banca Naţională a constituit nucleul de specialişti pe care să îi formeze pentru Bursă şi pentru piaţa de capital, în general, antrenându-i şi trimiţându-i în străinătate ca să dobândească ştiinţă.

Tot de atunci datează primul proiect de lege pentru piaţa de capital - o schiţă sumară -, la care s-au străduit experţi din Banca Naţională şi din Academia de Studii Economice.

Un credit de 3 miliarde de lei a fost acordat de Banca Naţională, în 1993, pentru baza materială a viitoarei Burse (din câte îmi amintesc, creditul a fost returnat prin 1996).

În 1993, au fost autorizate de ANVM, din cadrul Ministerului de Finanţe (Stere Farmache îi era şef), primele case de brokeraj - este un gest al autorităţii de stat.

În 1994, a fost emisă Legea nr.52 (prima lege a pieţei de capital - în opinia mea, superioară celei de acum) şi a fost constituită prima echipă a CNVM, care a reautorizat casele de brokeraj, în baza proaspetei legi.

Bursa în curs de constituire a beneficiat, atunci, de consultanţă britanică şi canadiană, de implicarea cărora statul nu a putut fi străin.

BNR a oferit Bursei spaţiul de funcţionare (care, astăzi, este sală de conferinţe).

În 1995, inaugurarea BVB (inaugurarea din iulie, iar nu prima şedinţă reală de tranzacţionare, din noiembrie) a fost onorată de întreaga şefime guvernamentală şi a BNR, care i-a urat numai de bine.

În vara aceluiaşi an, Premierul Nicolae Văcăroiu a semnat cu americanii Memorandumul care ne asigura consultanţa USAID pentru piaţa de capital (intenţia a fost bună, dar, în urma ei, ne-am ales cu cartoful fierbinte care încă se mai numeşte "Rasdaq" şi cu distrugerea industriei fondurilor mutuale, care astăzi ne lipsesc cum ne-ar lipsi aerul).

Tot atunci, CNVM a schilodit interpretarea legii, interzicând tranzacţiile directe şi obligând la interpunerea brokerilor în calea oricărei tranzacţii (în felul acesta, i-a transformat pe brokeri în "notari", împingându-le în buzunare, comisioane complet nemeritate - una din cauzele istorice ale nivelului scăzut de integritate moral-profesională din comunitatea pieţei).

După zece ani, Statul a fost de acord să-i împroprietărească gratuit, pe brokeri, cu acţiunile BVB.

Frate, ce mai vreţi de la stat?

V-a dat instituţia pieţei, v-a creditat, v-a dat spaţiu şi v-a asigurat consultanţă, v-a creat un potenţial uriaş de tranzacţionare prin procesul de privatizare în masă şi l-a împins pe bizonul românesc să vă îmbogăţească cu bani pe care nu i-aţi muncit.

Ce mai vreţi de la stat?

Cât veţi mai sta cu mâna întinsă?

Voi ce aţi făcut?

Aţi bătut satele să-i păcăliţi pe ţărani, luându-le acţiunile la un sfert din preţul cu care le vindeaţi la Bursă?!

Le-aţi făcut front running străinilor creduli că aici ar exista o "bursă" unde să investească?!

Aţi făcut "împrumuturi" de acţiuni (pe când legea nu o permitea) şi le-aţi făcut până le-aţi pierdut socoteala, ajungând ca unele societăţi să fi emis 150%, faţă de totalul acţiunilor emise, de fapt?!

Aţi tranzacţionat pe bază de informaţii privilegiate, cumpărate fie din registratar, fie din depozitar, fie chiar de la Bursă, până ce aţi veştejit orice tentativă a vreunui "inocent" să mai intre în "Templul tranzacţiilor"?!

Este horror ce aţi făcut.

Este oribil să vă plângeţi că statul nu vă sprijină.

Ce vreţi - "marile listări"?

Ca să ce?!

Nu aţi avut şi până acum "mari listări" - SIF-uri, bănci, Petroame, Dacii, obligaţiuni municipale, obligaţiuni de stat?

Ce-aţi făcut cu ele?!

Bursa nu va merge că vă ignoră statul?!

Haida de!

Nu, fraţilor, problema este în voi şi în ceea ce nu faceţi.

A doua afirmaţie (de fapt, Doru Nicolaescu o citează între ghilimele, ceea ce înseamnă că nici el nu este de acord cu ea), pe care o consider falsă, este că pe plan local nu ar exista bani:

"Dorinţa de a atrage investitori străini (pentru că "aici nu sunt bani") a dominat gândirea majorităţii celor care au activat în piaţa financiară în ultimii 20 de ani şi astfel am pierdut competiţia cu cei care au venit aici după banii românilor (care nu sunt)..."

Cred că nu este de ajuns să îi pui ghilimele acestei credinţe toxice.

Cred că, în realitate, acesta este locul sângeros, unde a fost linşată Bursa de Valori Bucureşti şi piaţa noastră de capital, în general.

Afirmaţia că nu am avea un disponibil pentru investiţia în piaţa de capital este falsă.

Este adevărat că nu avem aşa de mulţi, dar ceva, ceva, avem.

Din câte mi-a trecut pe la urechi, populaţia economiseşte al dracului de tare, din cauza crizei financiare internaţionale şi pentru că se înfiorează la gândul viitorului patriei.

Cam 30 de miliarde de euro reprezintă economiile populaţiei.

Adăugaţi vreo 15 miliarde, drept economii ale întreprinderilor.

Ne rezultă vreo 45 de miliarde, care aşteaptă să fie confiscate, ca în Cipru.

Sunt bani 45 de miliarde de euro, sau nu sunt nimic?

Dacă aţi disloca doar 5% din acest "nimic", adică "doar" vreo două miliarde, BVB şi-ar lua zborul, ar trece de lună, ar trece de Jupiter şi s-ar lansa pe o orbită dincolo de Sistemul Solar.

În realitate, după declaraţiile iresponsabile ale oficialilor Băncii Centrale Europene, cum că peste un an vor generaliza măsurile din Cipru, în întreaga Uniune Europeană, toţi ăştia 45 de miliarde ar fi trebuit să gâlgâie în pâlnia Bursei de Valori Bucureşti.

Oportunitate cât casa!

Şi voi ce faceţi?!

Staţi ca boschetarul în tufiş şi plângeţi că sticla de ţuică-i goală...

Alegeţi un şoarece de bibliotecă drept preşedinte BVB, oferindu-vă subiect să vă daţi de ceasul morţii.

Vă preocupă Furnica, Cionga şi Sobolewski.

Farmache.

ASF.

Romgaz.

Transelectrica.

Ponta şi Băsescu.

De aia vă spun "Lasciati ogne speranza..."

Sunteţi obezi, nu aveţi obişnuinţă să vă mişcaţi, nu sunteţi activi, sunteţi incapabili fie şi să vă configuraţi vreo strategie, darămite să vă mai coordonaţi în aplicare.

Orice speranţă este deşartă.

Nu înţelegeţi nici măcar un lucru atât de simplu: fraţilor, banii sunt lângă voi!

Nu vedeţi asta?!

În loc să întindeţi mâna la Guvern, de ce nu o întindeţi să apucaţi banii?

Aveţi nişte fonduri ale BVB; de ce nu plătiţi un studiu ca să aflaţi cine are banii ăştia?

Deschideţi-vă porţile!

Studiaţi noţiunea de "acces la piaţă", pentru care ne-a downgradat Morgan Stanley şi despre care nu există ocazie să nu spun că este cheia oricărei strategii.

O spun de şaptesprezece ani.

Hai, că m-am plictisit.

Opinia Cititorului ( 71 )

  1. Esecul BVB este corect descris in articol prin "incremenirea in proiectul" listarilor companiilor de stat. Daca CNVM, ANAF, Guvern, Presedentie, nu au putut stopa fraudele

    1. La companiile Oltchim, Oil Terminal, Conpet, listate de multi ani la bursa de valori, transparenta pietei de capital a permis continuarea fraudarii actionarilor datorita CNVM si BVB. FMI ne cere sa listam

      Degeaba listam companii ale statului daca pe astea listate le tratam ca pe retele de fraudare a fiscului si finantare a partidelor de care nu se atinge nimeni.

      Cate companii nelistate au publicat datele financiare 

      Make, lassa-te si de latina si de engleza ca oricum ele nu s-au prins niciodata de tine.

      latinistul esti perfect. Ai inteles tot !

    Obezii pierdura trenul asta. Slabii inca se mai iau după obezi, din obisnuinta nu de alta.

    Întrebarea mea e: exista si alte voci, numeroase dacă nu si vocale, in afara de slabi si obezi? 

    Cum sa le numim? Cum sa le recunoastem? Eventual sa ii încurajam, poate așa obezii pierd ceva kile, slabii se îngrasa si devenim in sfârșit normali. 

    Seamana bursa ce politica ?

    Multi brokeri cred ca au ales aceasta meserie pentru interes personal, la fel ca multi politicieni 

    Buzunarul propriu este important si nu credibilitatea, respectul si grija fata de client, cinstea, corectitudinea, moralitatea etc 

    Pentru multi nu a prea contat dezvoltarea bursei, s-au descurcat, la fel cum se "descurca" si politicienii, chiar daca tara este sau a fost in criza

    Piata de capital romaneasca a fost creata artificial, ea nefiind rezultatul unei necesitati economice reale. Si pana la urma la asa economie asa piata... Bursa(ca si bancile) este peste tot in lume un "instrument" prin care baietii destepti iau banii de la fraieri. N-am inventat noi capitalismul. Clar singura sansa a BVB este sa fie absorbita de un "peste" mai mare.

    1. Cred ca bvb o sa fie vanduta pe bani multi dupa ce marile listari vor fi prinse in capitalizare

      Cred ca vor cumpara actiuni bvb cei care stiu ce urmeaza si le vor vinde mult mai scump  

    make, ca de obicei, exagerezi iar ceea ce afirmi este doar partial corect: ceea ce enumeri tu sunt doar jumatati de masura, nu un sprijin real pentru piata de capital, cit despre impartirea cu titlu gratuit a actiunilor bursei (asa zisa "demutualizare"), cred ca a fost masura cea mai daunatoare pentru guvernanta corporatista a BVB...in rest, procesul legiferarii nu poate fi numit sprijin, "bilbele" administrative ale CNVM si altor reglementatori de ocazie au contribuit la incertitudine iar monopolul legal al tranzactiilor a inhibat dezvoltarea pietei "naturale"...in ceea ce priveste oportunitatea pierduta, nu este singura de pe aceste meleaguri...

    1. Doru, exagerarea tine de expresie, dar informatia este corecta si corecta este si miscarea de idei.

      Nu sintem dumnezei si nu aveam cum sa prevad ca distribuirea gratuita a actiunilor BVB va altera guvernanta corporatista a Bursei; la data anului 2005, am sprijinit (probabil, determinant) gratuitatea distribuirii actiunilor BVB catre brokeri, pentru ca asa era corect si sustin si astazi ca a fost corect. 

      Pe de alta parte, corect ar fi fost ca, in afara de campanii de propaganda in favoarea politiciilor de tranzitie spre capitalism (intre care si constituirea pietei de capital) si in afara de asigurarea cadrului legal, statul sa se abtina de la orice fel de sprijin pentru piata de capital. 

      In realitate, piata de capital romaneasca nu avea nevoie de nici un alt fel de sprijin, ca sa se constituie (iar acesta este si raspunsul pentru Dan Coe): piata naturala a titlurilor de valoare a inceput sa functioneze inca de prin 1992, de la primele anunturi de mica publicitate care propuneau spre tranzactionare optiuni pentru actiunile Bancii Ion Tiriac, a continuat cu Carnetele cu certificate de proprietate, cu actiunile celor trei companii din programul pilot de privatizare, din 1993 si cu cele ale acelor 126 de societati privatizate in februarie 1995. 

      In loc sa cultive aceasta piata naturala, sa o creasca si sa o educe, consultanta americana a optat pentru extirparea sa, inlocuind-o cu o farfurie zburatoare, lasind impresia (careia ii da glas stimatul Dan Coe) ca piata de capital ar fi fost implementata artificial. 

      Pentru multe ratiuni, pe care tu, draga Doru Nicolaescu, in buna masura le cunosti, tonul articolului nu este exagerat, iar accentele expresioniste sint justificate. 

      Zeci de ani am simtit ca sint pe punctul sa pleznesc de exasperare.

      Asta nu-i decit umbra unei rabufniri, retinute, politicos, cu mina la gura... 

      merci make. frumos spus...

      o sa continui, totusi sa polemizez cu tine, chiar daca...si tu ai dreptate! 

      de ce vi se pare normal faptul ca BVB a fost data gratuit brokerilor ? atunci oamenilor care au muncit si au tinut in viata intreprinderile de stat de ce nu au primit totul gratis ?

      poate trebuia ca brokerii sa primeasca maxim 49%, dar nu sa fie majoritari, stiind ca intre ei exista concurenta si actionariatul se va diviza, deciziile urmand a fi luat in functie de interesele de grup 

      brokerii romani si-au vandut actiunile primite gratis, incusiv acum cand actiunile au scazut foarte mult

      multi cred ca din asta traiesc, din vanzarea actiunilor BVB 

      Faptul ca improprietarirea in masa nu a procedat la cesionarea gratuita a 100% din industrie, nu inseamna sa-l luati drept etalon moral; in realitate, conform Constitutiei comuniste, intreprinderile erau ale poporului muncitor, astfel ca marea privatizare a fost, de fapt, marea etatizare.

      Statul si-a insusit 70% din avutul poporului, pe care, ulterior l-a destramat intr-un proces de risipa acoperitoare a jafului si de vinzare acoperitoare a incompetentei.

      Averea BVB a fost adunata prin activitatea de brokeraj; proprietatea brokerilor asupra BVB este justificata moral. 

    Ce sa faca statul? Ce sa faca brokerii? Toti asteapta ceva de la ceilalti. Avem actiuni bune straine si cu market makeri, nu misca nimic. Deci ce sa faca Sobolansky ala? Oricine ar veni ce poate sa faca? Cine sa vina, Sf. Duh? Mentalitatea asta de a astepta de la altii sa vina minunea ne tine pe loc. Nu stim sa cautam unde trebuie. Dar in schimb, aia din tribune striga spargand seminte ca nimeni nu face nimic. Astia suntem.

    pentru ca in jurul ei au misunat indivizi d-alde chelu, dinel, tender, calbureanu, vescan, mai nou bilteanu etc etc care dau tunuri pe banii investitorilor si nu patesc nimic. In meseria asta vorbim de o deontologie profesionala, pe care dl Nicolaescu a incalcat-o dar tot insista sa revina la tita bursei. Oare asta da o mai mare incredere pietei de capital ? Sa presupunem ca Madoff iese din inchisoare, va mai reusi oare sa faca ceva pe bursa americana ? Ma indoiesc. Dar in Romania se poate, pentru ca sunt aceiasi oameni care se cred buricul pamantului pietei de capital, se sustin si se acopera unii pe altii si permit intoarcerea unora care au incalcat deontologia lor profesionala. Tot insistam sa ii promovam cu obstinenta pe aceiasi guru fumati, depasiti, manjiti. Pana cand ?

    1. merci gogule..."guru fumat"...totusi, "guru"...

      pe cine ai vrea sa promoveze, pe "gogu"? 

      idei nu prea ai, ai ceva cu mine, se pare ca pe la noi este suficient sa fi fost acuzat ca sa fi si considerat vinovat...

      cit despre deontologia profesionala in materie de bursa, nu stiu sa o fi incalcat vreodata chiar daca multi au o parere contrara... 

      Draga Gogule, ai vazut nascindu-se vreun "guru" din actuala generatie de brokeri?

      Macar, cu Doru, ai acces la un nivel de stiinta autentica, indiferent de ce va fi facut in "viata calugareasca"; mai ridica o problema, mai emite o opinie pertinenta. 

      Comentariile de pe site ilustreaza ca mai exista si alte constiinte, ca sint oameni coerenti in comunitate. 

      Deocamdata isi mentin anonimitatea...

      Poate ca asa si este bine, pentru ca sa nu abata atentia de la ideea propusa, prin personalitatea autorului. 

      Numai CNVM nu a vazut si nu vede !

      locurile sunt tot ocupate de aia vechii, oriunde mergi dai peste murgoci, epure, paverman, septimiu, dan paul, sima pana acum cateva luni si exemplele pot continua.

      N-as zice actuala generatie de brokeri, ci mai degraba moderna generatie de brokeri, dar acestia nu razbesc prin mentalitatile invechite ale dinozaurilor 

      Doru este strabunicul celor pe care ii enumeri.

      ai dreptate cu bilteanu. asta are 5% din sif1 (valoarea de piata 28mil ron) si emis obligatiuni pe romenergo din care sif1 a subscris in valoare de 27 mil ron. si-a recuperat baiatu investitia!

      alo asf, ce faci?  

      ai dreptate cu bilteanu. asta are 5% din sif1 (valoarea de piata 28mil ron) si emis obligatiuni pe romenergo din care sif1 a subscris in valoare de 27 mil ron. si-a recuperat baiatu investitia!

      alo asf, ce faci?  

    credeti ca daca s-ar redeschide Caritas ar merge ormanii cu sacii de bani sa depuna ?

    s-a redeschis Bingo si merge, pariurile merg, forexul merge, numai BVB, care e cea mai putin riscanta, nu merge

    eu spun ca oamenii nu sunt suficient de bine informati si nu stiu ca investitia la bursa nu este un joc de noroc, asa cum este perceputa in acest moment de multi oameni 

    1. oamenii au incredere in etica crupierului, dar nu si in etica brokerului

    Domnul Anghel, in calitate de presedinte CA la BVB, si in conditiile in care bursa nu are un director general, trebuia sa fie prezent la televiziuni si in presa la fel de mult ca domnul Isarescu, sa participe la viata economica pentru a capta atentia si asupra BVB

    Cum toata lumea stie de BNR asa trebuia sa stie si de BVB 

    De ce domnul Anghel sau alti reprezentanti ai bursei stau ascunsi si nu comunica cu cetatenii acestei tari, de ce nu vor sa promoveze bursa ? Pentru ce sunt platiti oamenii de la marketing ? De ce nu stim cine e purtatorul de cuvant al BVB, la fel cum toata lumea il stie pe Vasilescu de la BNR? cine sau ce va opreste sa comunicati cu publicul larg ?

    1. poate nu au ce sa comunice, daca nu se intampla nimic important, cu ce sa vina la pupitru ?

    Sa ne jucam cu cuvintele ! BVB trebuie intai sa-si gaseasca propria orbita(pierduta in 2008) macar pe langa Pluto pentru a putea fi urmarita de telescoapele investitorilor . BVB nu are orbita fiind in afara "sistemului solar" deci este un meteorit care inca mai aduna "ingrediente" pentru a fi planeta sau macar un satelit. Totul conteaza de la Sobolewski pana la portarelul de la Guvern. Poti avea aceleasi ingrediente cantitativ si calitativ dar preparate in doua oale diferite ciorba sa nu iasa la fel. Front running s-a facut la greu si se mai face chiar si de ziaristii care au cultivat acest fenomen cu articole pompoase de alimentat zvonurile(cate actiuni se dezumflau miraculos dupa aparitia articolelor). Suspiciunile de front-running ar trebui sa fie pe prima pagina a ziarelor poate le ve de si CNVM. Petromidia ce a fost ?

    Este adevarat ca improprietarirea gratuita a caselor de brokeraj cu actiunile BVB a lasat multi nemultumiti care nu au beneficiat de avantaj. Si eu as fi vrut sa cumpar actiuni BCR,BRD, Bancpost, Petrom etc ca angajatii dar ... nu sa putut. Trebuia ca fiecare casa de brokeraj sa plateasca macar un leu pentru ca de regula ceea ce este gratis vrea toata lumea si nu mai ajunge la toti.  

    In programul PPM si ceea ce a urmat cea mai mare vina a avut-o politicul, guvernul si institutiile.SIF-urile au fost si sunt o pusculita buna pentru politicieni. 

    Morgan Stanley a fost prezent in Romania . Ce a realizat sau ce rezultate a avut ? 

    Calculele simpliste facute cu patima nu sunt logice ci mai ilogice. Patima si alte lucruri sentimentale trebuiesc scoase din ecuatie . 

    Sa speram ca Cionga a fost inlocuit cu Sobolewski si nu cu un alt "Cionga" pentru ca asta s-a intamplat in ultimii 7 ani o rotatie a ineficientilor la nivelul conducerii BVB. Sa vedem evolutia actiunii BVB care va fi un barometru ala activitatii domnului Sobolewski in urmatoarele 6 luni pentru care ii acord credit. 

    Cautam solutii pentru piata de capital nu pentru patima si alte sentimente ! 

    Sa nu ne mai jucam cu cuvintele ! 

    1. Vi s-a parut ca ma joc cu vorbele?

      cuvintul este instrumentul meu, il ingrijesc sa-mi fie disponibil cind am nevoie de el. 

      Dar, cind spuneti ca "totul conteaza", va jucati nu doar cu vorbele, ci cu intregul destin al pietei. 

      Daca "totul conteaza", atunci nu puteti stabili prioritati nici in urgenta, nici in importanta. 

      Daca "totul conteaza", atunci nu aveti nici o sansa sa va puteti intocmi o strategie (exact de acest defect au suferit documentele de pina acum, care s-au intitulat "strategii ale dezvoltarii pietei de capital romanesti" - a contat totul si au condus la nimic).

      "Totul conteaza" este un eufemism pentru "nu ne pricepem". 

      Cand punem prea prea multa patima ne indepartam de realitate. Am spus cuvinte nu vorbe .Cuvant e una vorba e alta. "Totul conteaza" nu este un eufemism si incearca sa cuprinda un intreg de reguli si prioritati care sa se transforme intr-o strategie. Fiecare rotita isi are rolul si importanta ei intr-un mecanism. Cu destinul pietei nu se poate juca nimeni in afara de Dumnezeu !

      Oare nu pricepem ? 

      Indeobste sinteti rezonabil, dar de

      data aceasta tineti mortis sa nu ne intelegem - confundati patima cu orbirea, nu vreti sa recunoasteti ca strategiile de pina acum au reprezentat un sac in care a fost bagata fiecare problema a pietei, la gramada, neierarhizat, ajungeti sa speculati in jurul cuvintului "destin", ba chiar nu mai vreti sa recunoasteti raportul de sinonimie dintre "vorba" si "cuvint".

      Stimate Theraflu, exista patima in bine si altfel de patimi. 

      BVB nu a avut nici o strategie !

      Discutia noastra probabil ar fi un lung sir de idei si ganduri spuse vara la malul marii , inspirati de peseverenta valurilor si pe care le vom analiza mai bine iarna la focul sobei. 

      Toti avem dreptate ! 

      O seara placuta ! 

    make.legal ai voie sa fii ales in ca sau cs la bvb?daca da de ce nu participi?eu cred ca ai face o treaba excelenta desi avem cazuri care au dezamagit vezi ilie serbanescu la reforma sau daianu la finante.astept raspuns ca sa ma apuc de strins voturi.

    1. Ai dreptate Ioane! Make trebuie ales. 

      Este unul patit,intervine urat (odata zicea ca nu scrie cu i din a), deliberat......."Make este o minte ascutita a specialistilor nostri de pe piata......a (mai) sarit calul, s-a fript, a avut incredere care i-a fost tradata......" 

      Si cum Sima nu mai este, cu cine sa se razboiasca? .

      Hai, ca m-am molipsit. 

      Sint bun unde sint.

      Fiecare sa-si faca treaba lui bine.

      Daca as fi fost broker, probabil ca as fi fost dat afara, asa cum am fost dat afara din Clubul Roman dr Presa. 

    totu' bun si frumos, domnu' Make, da' ii pe baza de "i" si nu de "e", adecatelea "ogni" nu "ogne". cu speranza mai vedem noi cum o mai fi...

    1. In varianta originala, scrisa in dialectul florentin, este "ogne".

      Stimate Dante, ocupindu-te sa intemeiezi italiana moderna, pierzi din vedere ca "ogne" este forma corecta in latina, iar citatul este latinesc.

      cred ca te-nseli. simplificand, dialectu' Toscan cam e italiana.

      domnu' Make, sperez cum ca glumesti zicand ca citatu' e-n latina, ca altfel ma mir ca domnu' Sima n-a luat 3 piei dupa matale. niciunul din cuvintelele din titlu' la articolu' la matale nu se-ntampla sa fie in latina (nici macar in vulgata) 

      Nu sint sigur, asa mi-a ramas in memorie, din clasa a IX-a (acum am 62 de ani). sint sigur, insa, ca ogne este forma corecta, desi circula si forma ogni.

      Standard Italian is based on Tuscan, specifically on its Florentine variety.

    Make, esti bine pozitionat, ca de obicei, dar esti la egala distanta si de adevar si de neadevar, tot asa cum esti la egala distanta de un foarte bun ziarist si de un foarte bun bucatar :P

    Ai si nu ai dreptate... 

    Tradusa in termeni publicistici, retorica ta ar suna astfel : 

    ''De ce te plangi de monopolul agentiilor de publicitate si de ce saluti interventia statului in piata libera a publicitatii??.. 

    De ce te plangi, Make, de lipsa cititorilor? Cititorii sunt langa tine, nu trebuie decat sa ii agati, de la Click si de la Libertatea...'' 

    Evident, retorica este imbecila, de aia am pus ghilimelele...La fel de evident este ca, desi poate ca ai sti cum, nu ai putea sa-ti impingi redactia la nivelul de grobianism al lui Mircea Badea sau al lui Radu Banciu, macar pentru ca acesta nu ar fi suportabil pentru aia cateva mii de cititori ai tai (si de clienti ai nostri). 

    Pana aici ti-am zis de bine, ne luptam, in medii diferite, cu subcultura publicistica (tu) si cu incultura financiara (noi). 

    Ceea ce nu observi si este inacceptabil pentru un ziarist bun de business, este lupta noastra permanenta cu Statul. Nu ma refer aici la faptul ca noi trebuie sa sustinem ASF-ul, din fondurile noastre...nici macar nu stiu daca ziarele platesc sau nu vreo taxa la CNA, ca sa avem o situatie echivalenta. 

    Dar ceea ce ar trebui vazut mai bine inainte de a trage cu pixul in brokeri, este 1) lupta noastra cu monopolul acordat de Stat bancilor, prin care fiecare cetatean si companie sunt obligati practic sa aiba cont deschis la minunata institutie si faptul ca doar bancile pot ''vinde'' datoria statului, luandu-ti tie banii cu 4% si plasandu-i la MF cu 5,5% si 2) lupta inegala dintre un mediu (care macar se vrea) transparent ca cel al Pietei de Capital, cu lipsa de transparenta a afacerilor clientelei Statului Roman, de orice culoare politica ar fi el.  

    (Statul tau prost, Make, a negociat chiar si la televizor cu I. Nicolae gaze pentru cinci combinate chimice si i-a ''sifonat'' ani buni miliarde de metri cubi de gaz la jumate de pret, in vreme ce tot acelasi stat prost, prin CNVM si Ministerul Justitiei, nu a fost in stare sa demonstreze ca sunt compbinatele lui si sa-i oblige offshore-ruile din Belize sa faca OPP-uri la Amonil si la altele...) 

    Si as mai putea adauga si altele...ca de exemplu asta recenta, in care geniul de la MEC vrea companiile listate pe paispe piete, in loc sa-si asume conducerea lor defectuoasa si deciziile imbecile care le fac neatractive... 

    Asa ca nu ne mai vara pixul ala drept in ochi Make, ci stai mai bine cu ochii pe incompetentii care ne guverneaza  

    1. adevarat ce spuneti, dar exista si o scapare, se numeste mediul privat

      de ce nu ati atras la bursa mediul privat si stam cu mana intinsa sa vina statul cu listari ?  

      de ce nu luptati sa convingeti patronii de companii private sa vina la bursa si de ce totul se bazeaza pe firmele de stat 

      eu stiu ca PIB-ul Romaniei este format in mare parte din profitul companiilor private

      de ce nu incepeti de jos, cu companii mai mici care sa fie credibile si sa atrageti si investitori mai mici pe bursa, pe care sa-i convingeti ca investitia la bursa este cel putin la fel de avantajoasa ca un depozit bancar 

      da ce rau te ustura textul lui Make! Vad ca deviezi ca de obicei de la tema articolului si subiectul dezbaterii. Te faci ca nu vezi de ce e necesara interventia staului la publicitari. Pentru ca minunatele companii de stat dau reclama si anunturi numai prin publicitari. E normal sa intervina ca sa nu mai sifoneze agentiile banii.

      Mi-as dori mai multi cititori, dar nu ma pling ca n-as avea, dimpotriva, sint mindru de voi!

      Redactia nu o "imping" spre mahalagism (daca ai veni, macar o data, la redactia noastra, ai fi uluit sa vezi ce rol insignifiant joc la "impins"), nu din respect fata de cititori, ci din respect fata de mine. 

      In privinta agentiilor de reclama am scris un articol recent, unde, din rigoare, am fost silit sa recunosc ca initiativa lui Dan Voiculescu este corecta. 

      faptul ca sint si ziarist si bucatar, nu inseamna ca as avea rezultate mediocre; ceea ce, probabil, nu stii, este ca sint foarte bun pictor de sevalet, bun grafician, campion de bridge si nici afacerile nu-mi merg rau. 

      Nu-i vreun secret - imi place sa fac lucruri bine facute. 

      In schimb, ai dreptate cind spui ca nu observ lupta voastra cu statul: v-ati luptat cu statul vreodata? 

      ceea ce am vazut la voi este (vorba francezului) salutul romanesc: Da- mi si mie! 

      La finalul articolului de azi, am dat mura-n gura: faceti un studiu sa decelati la cine sint aia 45 de miliarde din banci, pentru ca "lupta" voastra cu monopolul bancilor v-a transat-o, deja, BCE, in favoarea voastra.

      Hai ca m-am plictisit. 

      Voi fi scurt, ca s-a plictisit Make...si nici nu a inteles bine ca tocmai ii apreciam si politica editoriala si calitaile culinare...:); Nu exista foarte multi brokeri care sa se mai planga...eventual cei neresemnati inca. In ceea ce priveste privatii, tocmai asta spuneam : au fost cautati, incercati si tentati toti....problema se reduce in final la urmatorul aspect : de ce sa vina pe bursa si sa fie obligat la transparenta si la trecerea tuturor afacerilor prin registrele contabile, si sa nu dea dobanzi la banca dar sa poata ''fenta'' un sfert din afacere pe langa fisc?..Ce, e prost privatul?...Polonia, de exemplu, nu s-a ridicat datorita Bursei, aia este o consecinta, acolo a fost vorba de politici economice coerente, de privatizari si de un mediu de afaceri corect....uitati-va la ponderea economiei subterane acolo si in Romania...asa ca, in toate domeniile, avem ceea ce meritam.

      ?Afacerile, lucrurile bine facute; cu SIMA? 

      multi privati de pe Rsdaq au fost sfatuiti de brokeri cum sa scape de minoritari si efectul s-a vazut in caderea acestei piete

      actualul CA a spus, cand a fost numit, in ianuarie 2012, ca lunar vor cel putin 2 agenti economici din mediul privat consultati si consiliati sa vina sa se listeze 

      as vrea sa stiu si eu, daca au fost consultati in aceste 18 luni demandat, 36 de agenti ec privati si cum se poate ca nici unul sa nu fie de acord sa vina pe bursa

      asta e o contraperformanta uriasa si inseamna ca nu esti capabil sa ocupi finctia respectiva, daca nu ai nici o reusita  

      este vorba de actualul CA de la BVB

      Replica potrivita o da anonimul de la comentariul nr. 13.1

      Pe de alta parte, nu v-am vazut preocupati de proiecte mari, absolut necesare economiei noastre; ce-ai zice de un sindicat care sa impulsioneze sistemul national de irigatii?; iti imaginezi ca un astfel de proiect nu si-ar gasi, macar, acolo, vreo 5-6 miliarde de euro, din buzunarele cetatenilor?; dar un proiect de stimulare a creatiei IT? 

      Ati facut vreodata ceva care, este adevarat, excede, intr-o masura domeniului vostru de activitate, dar v-ar favoriza enorm?

      Cind spun "m-am plictisit" ma refer la faptul ca ma repet. 

      pe orice bursa din lume, marii clienti ai firmelor de brokeraj au acces la consultanta si sunt oarecum avantajati, pentru ca ei si platesc mai bine

      daca brokerului i-a fost ceruta consultanta pentru ca un majoritar sa isi consolideze pozitia sau sa cumpere anumite procente de la minoritari, este normal ca brokerul vina cu o strategie

      la fel il ajuta si pe minoritar, daca i se cere sfatul, dar mijloacele de actiune sunt mai limitate, puterea e la majoritari, iar brokerii sunt doar angajati sa-si faca profesia 

      de ce doi pe luna.?

      bvb o duce preabine? 

      cit dureaza o astfel de consultanta? doua ore cu tot cu spritz? 

      angajamentul a fost neserios , de la inceput.

      de ce nu s-au angajat asupra rezultatelor, iar nu asupra spritzurilor? 

    Cat timp mediocritatea conduce bursa (vezi interimatele) si prostia (vezi la marketing) , poate sa vina oricine, schimbarea nu va exista cu adevarat.

    Articolul asta e dus suedez si e de pus sub patrimoniul UNESCO. Demult n-am citit o sinteza mai dura si mai realista. Ar trebui sa-l citeasca toti brokerii proaspat angajati, pana sa intre in malaxorul spalarii pe creier practicata de sefii lor, prin care se justifica de ce nu merge treaba bine. Poate va scrie cineva o istorie a bursei, o istorie necenzurata si dura, ca articolul asta.

    hotarare BVB in 26 iulie 2013, la cererea societatilor de brokeraj

    "Consiliul Bursei a aprobat 

    retragerea calității de market maker pe piaţa reglementata la termen administrată de BVB a societăților SSIF Broker SA, SSIF Estinvest 

    SA precum și SSIF IFB Finwest SA"

    adica brokerii nu vor sa faca lichiditate ? 

    1. cum s-a terminat cu cupoanele, brokerii nostrii nu mai stiu sa se descurce

      e greu market maker, nu merge ca la cuponiada, cand era usor sa fi broker si sa iei cate 8% comision pe cupon la necajitiii care veneau sa le vanda de foame 

    Make, are dreptate.Nu am numic ce-i reprosa.Citind actualele pareri ale unor prezenti"vorbitori" sunt insa dezamagit cand vad ca in loc sa discutam la subiect ,incepeem cu tot felul de divagatii si acuzatii reciproce care n-au nimic de fapt cu fondul problemei. De ce nu facem o comparatie cu tarile vecine...unde stim ca succesul acestei activitati bursiere e departe fata de al nostru...Sunt deacord cu un antivorbitor ..hai sa-i dam crezare noului CEO Soboleveski si pe care noi media sa-l sprijinim...

    Make, chiar nu te inteleg de data asta. Tu nu ai incredere in polonez sau nu mai ai incredere in nimeni? Make, te rog, de ce nu scrii tu un articol despre cei care au condus pana acum si nu au facut nimic. Si poate ai niste propuneri despre cum ar putea fi pedepsiti ( nu sa stea [prin CA-ul BVB) pentru aceste fapte. Este simplu. Luam Rapoartele, ne uitam la obiective si vedem in final ce s-a intamplat. Sunt convins ca vei avea material pentru luni de acum incolo.De cei numiti pana acum ti-a placut?

    1. Nu am nimic cu Sobolewsky, ba chiar, ziarul BURSA poarta relatii extrem de cordiale cu domnia sa, de foarte lung timp (Adina Ardeleanu este detinatoarea unei distinctii acordate de Bursa poloneza).

      Acest lucru ar fi trebuit inteles cind am spus "Sobolewsky nu conteaza", dar reformulez, ca sa fie si mai explicit: "Nu Sobolewsky conteaza". 

    Oamenii conteaza. Ei creaza si formeaza institutiile, de orice natura. Oamenii sunt singurii importanti in nebunia asta. Cand o sa intelegem asta, atunci ne vom vindeca.

    D-le Make, va felicit, ati reusit sa re-aprindeti scanteia. Din respect fata de reusita d-voastra, fata de citititori, comentatori, intriganti, speculanti, toti facand parte din lumea asta, ma simt si eu dator sa va multumesc in felul meu. Am constatat o crestere a nivelului de seriozitate al comentatorilor. Si dl.Nicolaescu, ca si altii, trebuie abordati, ascultati, analizati, pusi sa-si exprime parerile, pentru ca toti sunt parte a istoriei recente. Iar istoria este singurul instrument de care ne putem ajuta pentru a repara si moderniza viitorul. 

    Statul a determinat intr-adevar nasterea, poate prematura, artificiala, a pietei de capital. Din pacate, BNR s-a ocupat de piata bursiera. BNR este reprezentantul sistemului bancar. Sistemul bancar este in mod natural, concurentul sau alternativa pietei bursiere. Dezvoltarea antreprenoriala, economica, se face cu ajutorul pietei bursiere, a pietei de capital. Sistemul bancar in schimb este cel care asigura lubrifiantul acestui mecanism. Din pacate, sistemul nostru bancar a fost inchiriat bancilor straine, care si-au protejat clientii occidentali, care aveau nevoie sa vanda produse. Romanii trebuiau sa le cumpere, nu sa le produca in mod concurential. Deci, sistemul bancar strain, a stimulat consumul, nu dezvoltarea economica. Iar politicienii si-au luat comisioanele in mod proportional, pentru a accepta acest lucru. Iar BNR, in goana sa de a supraveghea si stabiliza piata, de a controla masa monetara, s-a comportat ca atare. Tot din pacate, sistemul bancar detine si acest activ, numit BVB. Iar brokerii romani, au fost tineri si nelinistiti, iar acum sunt batrani si autosatisfacuti unii. Altii, inregimentati in diverse sisteme si comunitati, au familii, copii, 2-3 clienti cu ceva bani care le ofera 2-3.000 euro/luna si isi trateaza bolile specifice de dupa 40 de ani.  

    Dar inca se mai poate... O personalitate poate inca aborda 10 persoane cheie, ii poate convinge ca BVB si piata de capital in general, poate aduce explozia motorului economic. Acum, pana nu este prea tarziu. 

    Iar d-voastra asumati-va responsabilitatea. Jurnalistii in general. Zilele acestea asist la o "vanzare" a serviciilor hoteliere, a comertului cu aur, pietre pretioase, tablouri, obiecte de arta, a comertului imobiliar, a jocurilor de noroc, de poker ca sport mondial, ba chiar si a titlurilor de stat. Dar nu "vinde" nimeni dezvoltarea economica prin intermediul bursei si pietei de capital. Nu prin prelegeri savante, ci simplu, prin vanzare de profit viitor. 

    Si daca tot a ajutat pana acum, statul, sa o faca si de-acum incolo. Sa micsoreze impozitul pe venitul de capital, direct sau indirect (deduceri fiscale, etc.). Sa educe justitia putin pentru aplicarea mai agresiva si mai rapida a prevederilor legislative. Sa protejeze minoritarii cu orice pret, pentru a le da o siguranta a investitiei. Si astfel, 10 mld.euro autohtoni vor ajunge in buzunarele celor ce vor sa se dezvolte. Si inca 10 mld.euro vor veni din strainatate, pentru a specula si a profita. Ceea ce nu va fi rau deloc. Si BNR trebuie implicata sa participe la aceasta strategie complexa. 

    Brokerii straini vor face concurenta, iar cei romani vor trebui sa puna osul la treaba. Comisioanele se vor micsora proportional cu cresterea valorii de tranzactionare, a vitezei de rotatie a fondurilor pe piata bursiera. Derivatele bursiere isi vor gasi rostul. Vor reveni pe piata "bogatii" romani, romani si de alte nationalitati conlocuitoare, fericiti ca au o noua jucarie. Parol! 

    Frumos ati vorbit in articol. Si multa dreptate aveti cu afirmatiile despre brokeri, CNVM, etc. Toate sunt adevarate, toate trebuie sintetizate, toate trebuie luate in calcul. Sa ne intoarcem putin la stadiul initial, la baza teoriei si practicii mondiale, la oamenii care au facut aceasta istorie recenta in Romania. Nu cred a si-au spus ultimul cuvant. Sunt unii care au fost uitati inca din anii dinainte de 2000. Mare pacat. Pentru ca ei pot fi cei care preiau stafeta acum si o pot trece linia de sosire. Dl. Ioan Popa, dl.Turcu, dl.Farmache, oamenii care au iesit prematur din piata de capital si au acum si experienta bancara, se pot reintoarce si pusi la treaba. Dl.Andrei Siminel, ceilalti ca el, fie din sistemul bancar fie din cel al consultantei juridico-financiare, sunt in stare de multe lucruri, daca sunt acceptati si motivati, moral sau financiar. Selectia profesionala se poate face acum, dupa 15 ani. Cu Vantu, Chelu, Iaciu, conducerea SIF-urilor, Toderita, Apostol, Juravle, Andrici, Blajut, si multi altii pe care ar trebui sa-i amintim, fac toti parte din comunitate, lor trebuie sa le fie date instrumentele, ei trebuie sa fie doar supravegheati, dar impulsionati sa determine tranzactii. 

    Si obezitatea se trateaza, in special cei care au fost supli si frumosi. Trebuie sa alerge, sa tina diete, sa se autoeduce, sa reinoade relatii.  

    Si ce dreptate aveti d-le Make: intr-adevar, banii sunt langa noi. Aproape ca ne tipa sa-i atragem, sa-i punem la lucru. 

    Hai in final sa concretizam niste teze anti-teze: loto-bursa, cazino-bursa, poker-bursa, depozite bancare-bursa, imobiliare-bursa, tablouri-bursa, titluridestat-bursa, pariuri-bursa, tabloide-bursa... Bursa=titluri cotate la bursa de valori. Titluri cotate la bursa de valori=profit din dividend si din majorare/micsorare de valoare. Si nu trebuie ca aceste lucruri sa fie asimiliate decat de catre maxim 100.000 de romani. Care sa solicite ajutorul unor brokeri sa-si deschida conturi si sa investeasca 500-1000 euro/luna cu 2 rotatii/luna. Tranzactiile le pot face direct, pe internet (pe orice bursa), fara a risca ceea ce dl.Sima a riscat, pentru ca s-a lacomit si pentru ca s-a ocupat cu altceva in acea perioada, a vrut control, putere, politica. Si el ca si altii, ca dl. Prunea de exemplu, au ramas in urma evenimentelor, nu le-au mai putut controla, s-au autosatisfacut. Nimeni din jurul lor nu i-a inlocuit la timp. Vor mai apare si altii. Au aparut deja altii, care umbla aiurea si fara obiect, se complac in petreceri nocturne si automultumiri, se alatura la grupuri care mai de care mai "ezoterice", mai putin sau mai mult secrete, mai mult sau mai putin cunoscute.

    D-le Make, dati bice acum, poate se reinvarte roata. Ajutati-va de oricine, zgandariti pe oricine. Reinviati mortii, daca vreti. Raspopiti-va de e nevoie. Nu lasati mica scanteie sa se inabuse. Va urez succes. 

    1. " Prematur din piata" dupa 14 ani? Hai sa fim seriosi. Sunt altii cu adevarat buni. Sa nu vorbesc eu ce facea Farmache la serviciu..ca nu ar fi bine..pentru el. Si-a satisfacut numai propriu interes, propriile buzunare si atat. A lasat o armata de oameni netrainuiti, i-a zapacit, nu le-a dat salarii, nu a facut nici macar un regulament de salarizare. Nu a facut nimic pentru piata. Insa dl.Andrei DA. Stii ca ca dl.Andrei il trimitea la intalniri si el refuza? Ba chiar il mintea ca a fost? Andrei face treaba pentru ca se gandeste la asta, pentru ca are cap, pentru ca isi doreste sa faca ceva. Dl.Andrei este Unic.

      Sint raspopit din nastere.

      Nici macar mamei mele iubite nu i-am permis sa ma indemne sa fac ceea ce deja fac. 

      Altfel, multumesc, desigur! 

      Probabil ca, voi incerca, din nou, sa desfasor notiunea de "acces la piata", intr-un mod din care sa reiasa de ce o consider centrala in configurarea strategiei de dezvoltare a pietei. 

      Totusi, nu ma oblig sa o fac.

      Daca o voi face, atunci va fi o surpriza si pentru mine. 

      Am recitit. Ma bucur pentru raspunsuri. Imi cer scuze pt.mentinoarea d-lui Farmache. Totusi, el a inlocuit, la infiintarea BVB, pe altcineva, care muncise mult si bine si care a refuzat functia pentru ca acest lucru ar fi insemnat o compromitere in favoarea unei persoane care s-a dovedit un raufacator, in final. Dar dl.Farmache, din analiza mea personala, s-a dovedit un factor de echilibru permanent. Si totusi, a tinut in echilibru toate intentiile de acaparare a BVB, de catre unii-altii, care mai de care mai superiori in grade, care mai de care mai influenti, mai avuti, mai ipocriti si mai lipsiti de profesionalism. Imi pare rau ca in spatele cortinei s-au intamplat lucruri de care eu, noi, n-avem habar. Imi pare rau ca n-a reusit sa se ridice la nivelul solicitat de altii. Dar s-a zbatut cat a putut, zic eu. Si poate si din acest motiv nu mai este acum acolo. Deasemenea, este mare mirarea neparticiparii d-lui Andrei la formarea unei directii de dezvoltare. Pentru ca da, are putere, are bani, are influenta, si totusi... de ce nu a reusit sa si-o impuna? Si acesta este un secret pe care eu/noi, nu-l cunoastem. Poate totusi ca toti acesti oameni trebuie sa fie luati ca atare. Poate ca toti au parti bune si parti rele. Poate ca totusi, personalitatea care sa ii asculte, sa-i stimuleze, inca nu s-a gasit. Sau s-a gasit? Dl.Sobolewski sa fie?

      Va rog sa ma scuzati ca ma pastrez in neutralitatea unei necunostinte a micilor gainarii sau lipsuri de care au dat dovada unii sau altii, ca oameni. Acestea devin importante doar atunci cand afecteaza pe ceilalti in mod negativ. Atunci acei oameni trebui inlocuiti, nu? Sa nu ne asteptam ca oamenii sa nu-si "traga spuza pe turta lor". Este contra naturii. Spuza poate fi de fapt, vazuta si ca o compensare a altor lucruri bune pe care le-au facut sau le pot face, zic... 

      Imi cer scuze pentru indrazneala de a fi echilibrat. De a accepta pe toti si pe toate cu bunele si relele lor. Dar am ajuns sa ma cunosc si eu, ca om. Gasesc ca acesta este singurul mod de a merge mai departe. Dar nici nu sunt de acord cu rasuflarea unui balon care nici macar nu a fost umflat pana la capat, care nu a putut sa-si ia zborul prea sus. Cred ca nu este timp pentru trecutul rau, murdar, imbacsit de lucruri mici si evenimente tabloidizate, ci pentru trecutul pozitiv, fundamental. Preluarea a ceva pozitiv din trecut, pentru a crea ceva pozitiv in viitor. In rest, nu vedeti ca toate persoanele acestea si-au pus deoparte ce trebuia ca sa traiasca bine? Nu credeti ca ar trebui acum sa fie storsi, cu eleganta, de toata experienta acumulata, de toate relatiile pe care si le-au facut, pentru realizarea si materializarea unei noi strategii? Hai sa fim seriosi, si noi investitorii am fost rasplatiti cu bunastare, atunci cand piata de capital a "zburat" putin. Ne-am bucurat si noi de castiguri si am laudat oamenii.

      D-le Make, desfasurati-va notiunea de "acces la piata", obligati-va sa o faceti, nu va dati la o parte. Surprindeti-va pe d-voastra si pe noi laolalta. Depasiti-va starea de bunastare relativa. Afirmati-va necesitatile ultimelor nivele din varful piramidei lui Maslow. Stimulati dezbaterea publica, stimulati reintrarea in mediul reglementar a celor ce stau la o parte, acum. De-aici putin, de colo putin, se aduna... Cine stie, poate ne vine "mintea romanului cea de pe urma"... 

      Daca nu ar mai fi postat nici un mesaj, atunci comentariul dumneavoastra ar fi o frumoasa incheiere a acestei zile indeajuns de migaloase, pentru mine.

      In latina, "terminus a quo" inseamna "finalul de unde..." 

    Da, domnule Make, daca tot ai adus vorba: ne preocupa ROMGAZ; acolo ai putea sa-ti sustii "doctoratul", bineanteles daca ai fi in stare si ai avea curajul "sa forezi in ape tulburi". Ai o solicitare in acest sens, neonorata de vreo doi ani. De ce te lupti "la modul general" si doar cu anumiti? in mafia gazului ai descoperi fapte de care - chiar incercat cum esti, te-ai cruci.

    Si asta spre faima BURSEI. 

    este foarte important sa sustineti listarea Romgaz doar la BVB (nu si pe alte burse), sa luptati constructiv pentru ca piata de capital din Romania sa se dezvolte

    presa are un cuvant greu de spus, iar ziarul Bursa poate sa fie un vector pentru bursa romaneasca 

    ar fi una din cele mai mari listari si ar ajuta bursa sa treaca de la piata de frontiera la emergenta 

    primul pas a fost facut prin aducerea lui Sobolewsky 

    urmatorul pas ar fi listarile de stat la BVB si nu duale 

    1. bravo! n-ai priceput nimic!

      Bai,make. Din moment ce nu stii nici filologia pe care ai invatat-o, se ve dupa cum scrii gresit gramatical, te mai dai si mare specialist in piata de capital. Nu vezi ca esti varza. Rogaz cauta sa atraga capital si nu muste ca tine.

      bravo filologule! ROGAZ?? 

      esti gresit informat. make nu e filolog.

      Eu zic ca tu esti ratacit, nu sti sa descifrezi. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb