XTB: Câte din ţările europene preferate de români sunt în topul scumpirilor la cazare, transport şi mâncare?

F.D.
Internaţional / 8 iulie

XTB: Câte din ţările europene preferate de români sunt în topul scumpirilor la cazare, transport şi mâncare?

Într-un an marcat de evoluţia inflaţiei, politica, inteligenţa artificială şi ratele ridicate ale dobânzilor, scăderea puterii de cumpărare obligă oamenii să fie şi mai atenţi la cheltuielile din următoarele luni, ceea ce influenţează, în mod inevitabil, şi alegerea destinaţiilor de vacanţă şi bugetul alocat, arată analiştii XTB, companie de tranzacţionare pe bursele internaţionale.

În cel de-al treilea trimestru al anului trecut (iulie, august şi septembrie), 60% din cheltuielile majorităţii europenilor s-au îndreptat spre cazare şi mesele din vacanţă, 18% - către mijlocul de transport în comun, iar 4% din buget a mers către alte tipuri de activităţi de timp liber, conform sondajului ETR/FAMILITUR.

Spania este a doua ţară din lume, în privinţa numărului de vizite internaţionale - inclusiv ale românilor. Printre principalele atracţii care conving turiştii sunt cultura, mâncarea, plajele şi peisajele. Madrid şi regiunile Galicia şi Murcia sunt cele trei comunităţi în care se vor resimţi în sezonul acesta, cel mai mult creşterea preţurilor.

Capitala Spaniei, cu o creştere de 4,28%, este, de asemenea, zona care a înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor la hoteluri şi restaurante în ultimele douăsprezece luni, urmată de Galicia şi de regiunea Valencia.

Pe de altă parte, La Rioja este comunitatea, alături de Madrid, în care activităţile turistice s-au scumpit cel mai mult, în timp ce în Murcia şi Catalonia (Barcelona este capitala regiunii) vor fi observate cel mai mult creşterea preţurilor la transport, arată analiştii XTB.

Spaniolii aleg, însă, alte destinaţii. Conform ultimelor date ale platformei de trasee turistice gratuite GuruWalk, Italia este destinaţia internaţională numărul unu pentru spanioli. Regatul Unit, Japonia, Portugalia, Franţa şi Croaţia sunt următoarele destinaţii preferate pentru această vară.

Japonia ar putea fi mai accesibilă decât credeam iniţial

Analizând evoluţia preţurilor şi "mişcările valutare" ale ţărilor cele mai vizitate în ultimii ani, ajungem la o concluzie clară: este momentul să mergem în vacanţă în Japonia.

Recent, OCU (organism din Spania care recomandă şi informează consumatorii cu privire la diverse produse) a desemnat această ţară asiatică drept destinaţia favorită pentru această vară. Devalorizarea yenului japonez în ultimele douăsprezece luni face ca vizitarea Japoniei să fie cu 11% mai ieftină decât în 2023.

Situaţia este complet diferită în Turcia, unde, în ciuda devalorizării lirei cu peste 20%, creşterea preţurilor în domeniile esenţiale ale verii, precum cazarea, restaurantele şi transportul a depăşit 70%. Statele Unite ale Americii se menţin pe a doua poziţie cu o creştere a preţurilor de 8%, dat fiind că aici se adaugă şi aprecierea dolarului faţă de euro.

În ultimii ani, turismul din ţările Europei de Est a crescut considerabil, iar acest lucru se reflectă şi în evoluţia preţurilor. România, Serbia şi Croaţia înregistrează, de asemenea, creşteri de aproximativ 8% pentru vacanţele din acest an.

Dintre toate statele menţionate mai sus, Croaţia este ţara în care costurile pentru mâncare şi cazare au crescut cel mai mult în ultimele luni. Albania ar putea fi inclusă, de asemenea, în această categorie, dar creşterea este mai mult legată de aprecierea monedei albaneze lek, decât de creşterea propriu-zisă a preţurilor (care a fost, de fapt, una dintre cele mai mici din toate ţările Europei).

În general, observăm că în Europa, vacanţele s-au scumpit cu o medie de 4%. Portugalia înregistrează o creştere uşor mai mare, din cauza scumpirii cazării şi alimentelor, în timp ce în cazul Marii Britanii, aprecierea lirei este unul dintre principalele motive pentru care vacanţele de aici sunt cu 6% mai scumpe decât anul trecut, explică analiştii din cadrul XTB.

Alte ţări, precum Italia sau Franţa, rămân "în urmă". În afara Europei, se poate observa şi evoluţia Marocului, care înregistrează creşteri de 4%, determinate de aprecierea dirhamului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb