YEMEN Arabia Saudită a încetat campania aeriană şi caută o soluţie politică

Alexandru Costea
Internaţional / 22 aprilie 2015

Arabia Saudită a anunţat, ieri, că finalizează o campanie de o lună pentru bombardarea din aer a rebelilor houthi, care au acaparat o zonă extinsă din Yemen, saudiţii afirmând că vor sprijini o soluţie politică pentru pace în Yemen, potrivit Reuters.

Iran, care i-a sprijinit pe rebelii şiiţi houthi, a salutat încetarea focului, după lupte ce au ţinut luni de zile între grupul de militanţi şi forţe loiale guvernului care a fost alungat din capitala Sanaa.

"Operaţiunea Decisive Storm (furtuna decisivă, n.r.) şi-a atins obiectivele...(inclusiv) înlăturarea ameninţării faţă de Arabia Saudită şi statele vecine, în special în ceea ce priveşte armamentul greu", potrivit unui comunicat transmis de către agenţia de stat saudită SPA.

Potrivit sursei, a început o nouă fază denumită "Operaţiunea Restaurării Speranţei". Aceasta va combina acţiuni politice, diplomatice şi militare dar se va concentra pe "procesul politic care va duce la un viitor stabil şi sigur pentru Yemen".

Un purtător de cuvânt al armatei saudite a declarat că alianţa ar putea lua în vizor, în continuare, rebelii houthi.

"Coaliţia va continua să prevină miliţiile houthi de la a se deplasa sau a organiza vreo operaţiune în interiorul statului iemenit", a declarat acesta pentru reporteri din Riyadh.

Casa Albă a salutat, ieri, anunţul făcut de Arabia Saudită.

Saudiţii au cerut o reluare rapidă a negocierilor intermediate de ONU pentru a se încerca ajungerea la un aranjament politic pentru Yemen, care are o lungă istorie de conflicte interne.

Arabia Saudită a semnalat anterior o schimbare privind misiunea sa. Astfel, a fost chemată Garda Naţională, care are cea mai bună reputaţie în ceea ce priveşte echiparea forţelor militare de la sol.

Vărsarea de sânge din Yemen, stat chinuit de lupte între facţiuni sprijinite de diferite puteri regionale, a continuat în cursul zilei de ieri. Cel puţin 40 de persoane, majoritatea dintre aceştia civili, au fost ucişi în două atacuri aeriene.

Un astfel de atac a lovit o sclădire de securitate din Haradh, de lângă graniţa Yemen cu Arabia Saudită, astfel omorând şapte soldaţi şi 13 civili. Douăzeci de persoane au murit în alt atac aerian din privincia Ibb când un pod a fost lovit în timp ce membrii miliţiei îl traversau.

Rebelii houthi şi unităţile militare loiale fostului Preşedinte Ali Abdullah Saleh au cucerit bucăţi de teritoriu şi au forţat actualul Preşedinte Abd-Rabbu Mansour Hadi să se exileze în Arabia Saudită.

Conflictul a creat o lipsă de alimente şi alte provizii în Yemen, unde porturile şi aeroporturile sunt închise. Membru al biroului politic houthi, Mohammed al-Bukhaiti a acuzat SUA de înrăutăţirea "asediului" asupra statului prin trimiterea de nave de război în apele iemenite.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb