Preşedintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, va efectua o vizită de stat în Marea Britanie în noiembrie, unde va fi primit de regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham, a anunţat marţi palatul, notează AFP.
Însoţit de soţia sa, Kim Keon Hee, liderul sud-coreean va fi al doilea şef de stat primit într-o vizită de stat de rege şi de regina Camilla, după preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa, toamna trecută.
Charles al III-lea a primit, totuşi, mai mulţi lideri mondiali de la urcarea sa pe tron, printre care preşedintele american, Joe Biden, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Yoon Suk Yeol s-a întâlnit deja cu Charles anul trecut când a venit la Londra pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a. El a fost criticat de opoziţia din ţara sa pentru că nu i-a adus un omagiu suveranei la Westminster, unde era expus sicriul acesteia. El a invocat ambuteiajele din capitala britanică.
Vizita liderului conservator sud-coreean a fost anunţată la scurt timp după summitul dintre liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele rus, Vladimir Putin, care a îngrijorat Seulul, şi pe scară largă Occidentul, cu privire la posibilele vânzări de arme Moscovei de către Phenian, în plin război în Ucraina.
După summit, Ministerul sud-coreean de Externe l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în ţară pentru a îndemna Moscova să "oprească imediat paşii săi spre cooperarea militară cu Coreea de Nord".
Această vizită va avea loc, de asemenea, pe fondul tensiunilor politice şi economice tot mai mari dintre China şi alte puteri, printre care Marea Britanie, Statele Unite sau Japonia.
Preşedintele sud-coreean a participat astfel, în august, în Statele Unite, la un summit în trei cu preşedintele Joe Biden şi premierul japonez Fumio Kishida pentru a-şi manifesta unitatea în faţa Beijingului.