Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari este negociat de PSD, PNL şi UDMR, spune senatorul social-democrat Daniel Zamfir, care a precizat că proiectul va include măsuri prin care toţi cumpărătorii să aibă garanţia că niciun apartament pentru care au plătit un avans nu va putea fi promis altcuiva, iar banii achitaţi să fie folosiţi exclusiv pentru dezvoltarea imobiliară, potrivit Agerpres.
Zamfir a explicat că actul normativ va include şi prevederi pentru asigurarea continuării dezvoltării imobiliare. "Vom avea o discuţie cu colegii de la PSD, PNL şi UDMR. Am discutat la sfârşitul săptămânii despre proiectul Nordis cu colegii de la PNL, UDMR şi cu dezvoltatori imobiliari, Cartea funciară, notari. Avem un draft pe care discutăm. Am concluzionat că trebuie să atingem două puncte esenţiale: unul ar fi acela ca toţi cumpărătorii să aibă siguranţa că niciun apartament pentru care au plătit un avans nu va putea fi promis şi altuia şi, în al doilea rând, vrem să ne asigurăm că aceste modificări nu vor împiedica dezvoltarea imobiliară, care, categoric, trebuie să se întâmple", a declarat liderul grupului PSD din Senat.
De asemenea, senatorul a menţionat că, în proporţie "covârşitoare", dezvoltatorii au realizat proiecte corecte, iar sute de mii de apartamente au fost deja date în folosinţă, notează Agerpres. "Oamenii au lucrat corect. N-ar fi cinstit ca, dintr-o situaţie unde a avut loc, aşa cum spun procurorii, şi o înşelătorie, să împiedicăm un sector al economiei care aduce importante sume la bugetul de stat", a subliniat Zamfir.
Printre modificările vizate de proiect se numără asigurarea înscrierii provizorii în Cartea funciară a promisiunii de vânzare, pentru a împiedica promiterea apartamentelor altor persoane, dar şi continuarea activităţii dezvoltatorilor imobiliari. "De asemenea, am hotărât ca banii respectivi care sunt plătiţi pentru această promisiune să fie folosiţi pentru dezvoltare imobiliară. Mai multe detalii o să dăm când vom termina negocierea", a adăugat Daniel Zamfir.
În ceea ce priveşte o posibilă creştere a preţurilor apartamentelor între semnarea promisiunii de vânzare şi darea în folosinţă, Zamfir a declarat: "Vreau doar să vă asigur de un lucru: o promisiune de vânzare, un contract între un client şi un vânzător se face cu acordul părţilor". El a subliniat că majoritatea dezvoltatorilor imobiliari au dus proiectele la bun sfârşit, iar în cazurile izolate de înşelăciune, acestea se află în sfera penalului. "Pe noi ne interesează în momentul ăsta să găsim o formulă în care să prevedem în lege imposibilitatea de a se promite acest apartament şi altor persoane, dar, repet, nu vrem ca acest lucru să fie o piedică în dezvoltarea imobiliară", a conchis senatorul PSD.
Recent, Zamfir a avut o întâlnire cu reprezentanţii dezvoltatorilor, Uniunea Naţională a Notarilor Publici, Consiliul legislativ şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), după care a anunţat că o propunere legislativă pentru protejarea clienţilor dezvoltatorilor imobiliari, prin garantarea avansului plătit printr-o înscriere provizorie în Cartea funciară, va fi pusă în dezbatere publică în această săptămână. Proiectele separate depuse de parlamentarii PNL şi PSD în Senat vizează această temă.