Zelenski cere ridicarea restricţiilor pentru loviturile cu rază lungă de acţiune

S.B.
Internaţional / 12 august

Zelenski cere ridicarea restricţiilor pentru loviturile cu rază lungă de acţiune

Preşedintele Volodimir Zelenski a părut să dea, duminică seara, un nou argument pentru incursiunea din regiunea rusă Kursk - de acolo sunt iniţiate multe dintre atacurile ruşilor asupra teritoriului ucrainean - şi le-a cerut partenerilor care ajută Ucraina cu arme să renunţe la vechea lor condiţie de a nu lovi cu acest armament teritoriul rusesc, informează news.ro.

"Noaptea trecută, soldaţii noştri au doborât mai mult de 50 de drone Shahed. Au fost, de asemenea, patru rachete balistice - ruşii le-au lansat din regiunea Voronej. Noi înregistrăm toate locurile din care armata rusă atacă, inclusiv regiunea Belgorod, regiunea Kursk şi alte zone", a arătat Volodimir Zelenski în discursul său de duminică seara adresat compatrioţilor.

"Numai de la începutul acestei veri, aproape 2.000 de lovituri au fost lansate asupra regiunii noastre Sumî doar din regiunea Kursk: artilerie, mortiere, drone. Noi înregistrăm fiecare atac cu rachete. Şi fiecare dintre aceste lovituri merită un răspuns corect", a arătat Zelenski, în condiţiile în care incursiunea surpriză a trupelor ucrainene în regiunea rusă Kursk a intrat, duminică, în cea de-a şasea zi, iar ruşii au recunoscut că soldaţii Kievului au reuşit să ajungă până la o adâncime de 30 de kilometri faţă de graniţă pe teritoriul rusesc.

După ce timp de mai multe zile, autorităţile ucrainene au păstrat tăcerea în legătură cu această operaţiune transfrontalieră, Volodimir Zelenski a recunoscut sâmbătă seara pentru prima oară că ea este în desfăşurare având girul comandantului armatei ucrainene.

Duminică, preşedintele a spus că prioritară rămâne consolidarea maximă a scutului aerian ucrainean. "În fiecare noapte şi în fiecare zi din timpul acestui război, ucrainenii suferă din cauza loviturilor ruseşti. S-au făcut multe, foarte multe pentru a ne îmbunătăţi capacitatea de a ne apăra, dar nu tot ceea ce este necesar. Continuăm să lucrăm cu partenerii noştri pentru a ne asigura că avem mai multe sisteme de apărare aeriană şi o mai bună pregătire şi sprijin pentru toate unităţile noastre de apărare aeriană", a dat asigurări Zelenski.

"Desigur, unul dintre elementele-cheie ale scutului aerian al oricărui stat este reprezentat de avioanele de luptă. La toate nivelurile, trebuie să continuăm să le spunem partenerilor noştri ce este necesar pentru a proteja cerul ucrainean de drone Shahed şi rachete, în special, de rachetele nord-coreene", a spus liderul ucrainean, menţionând că duminică o rachetă nord-coreeană a ucis două persoane în regiunea Kiev - un tată şi fiul lui în vârstă de numai patru ani.

"Experţii noştri au identificat în mod clar tipul de rachetă şi ştim exact de unde a fost lansată pe teritoriul Rusiei", a spus Zelenski. "Este corect ca ucrainenii să fie capabili să răspundă la această teroare în modul necesar pentru a o opri: prin lovituri adecvate cu rază lungă de acţiune asupra locurilor de lansare a rachetelor din Rusia, prin distrugerea corespunzătoare a logisticii militare ruseşti", a punctat Zelenski.

"Teroarea trebuie să piardă întotdeauna - acesta este principiul de bază al protejării vieţii. Şi vom continua să discutăm despre acest lucru cu partenerii noştri - la fel cum apărarea aeriană protejează vieţi, ridicarea restricţiilor privind loviturile cu rază lungă de acţiune va salva mii de vieţi", a arătat preşedintele ucrainean.

Aliaţii care furnizează armament Ucrainei au pus la început condiţia ca acesta să nu fie folosit pentru a lovi teritoriul rus, temându-se că Rusia va interpreta acest lucru ca o escaladare. Treptat, unii dintre aliaţi, între care Marea Britanie, au renunţat anul acesta la această condiţie, în timp ce alţii, între care Germania, au menţinut-o. Statele Unite, care de asemenea au fost ferme cu această condiţie, au acceptat până la urmă ca armamentul american să fie folosit pentru lovituri transfrontaliere, dar totuşi nu pe o rază foarte lungă, dacă în felul acesta Ucraina se apără şi elimină obiective de unde sunt iniţiate atacurile asupra ei.

Ucraina a primit primele avioane militare F-16, dar deocamdată nu este clar în ce fel de misiuni le va putea folosi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Americanii vor fi impotriva.

    1. Anticipezi pripit. Putler ar fi vrut să tragă de timp până când se epuizau livrările către ucraineni. Nu mai are timp, se strânge lațul. :

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb