Zelenski spune că Ucraina vrea să recupereze teritoriile prin diplomaţie

A.B.
Internaţional / 2 decembrie 2024

Zelenski spune că Ucraina vrea să recupereze teritoriile prin diplomaţie

Ucraina trebuie să găsească soluţii diplomatice pentru a-şi recupera o parte din teritoriile ocupate de Rusia, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski într-un interviu cu agenţia japoneză Kyodo News publicat luni, în care a confirmat că ţara sa doreşte o încetare cât mai rapidă a războiului. Însă astfel de măsuri ar putea fi luate în considerare "numai atunci când vom şti că suntem suficient de puternici", a precizat Zelenski pentru agenţia niponă de ştiri, făcând aluzie la momentul în care aderarea Kievului la NATO va deveni sigură, transmite news.ro. Interviul a fost acordat duminică, la palatul prezidenţial din Kiev.

În condiţiile în care Rusia avansează mai rapid în partea de est a Ucrainei, Zelenski s-a plâns că sprijinul acordat ţării sale de către partenerii străini "nu este suficient" şi a îndemnat NATO să invite Kievul pentru discuţii de aderare cât mai curând posibil. Răspunzând la toate întrebările în limba ucraineană, el a recunoscut cu sinceritate că este dificil să recucerească prin forţă unele dintre teritoriile ţării ocupate de Rusia, inclusiv Crimeea, anexată de Rusia în 2014. "Armatei noastre îi lipseşte puterea de a face acest lucru. Acesta este adevărul", a spus el. "Trebuie să găsim soluţii diplomatice", a punctat preşedintele ucrainean. Dar el a continuat subliniind că astfel de măsuri ar putea fi luate în considerare numai atunci când ucrainenii vor şti că sunt "suficient de puternici", astfel încât Rusia să nu poată lansa o nouă agresiune împotriva ţării lor, notează news.ro.

Zelenski, care continuă să considere că aderarea la NATO este indispensabilă pentru securitatea şi prosperitatea Ucrainei, a subliniat că războiul a intrat într-o "perioadă complicată". Sugerând disponibilitatea Ucrainei de a negocia recuperarea unei părţi din zonele ocupate după încheierea conflictului, remarcile sale par să reprezinte o schimbare faţă de poziţia sa de lungă durată, conform căreia ţara sa va lupta pentru a recâştiga toate teritoriile confiscate de Rusia, notează Kyodo.

În interviu, Zelenski a spus că unii dintre soldaţii nord-coreeni desfăşuraţi în vestul Rusiei pentru a lupta de partea Moscovei au fost deja ucişi şi este aproape sigur că forţele Phenianului vor fi folosite în cele din urmă drept "carne de tun" pe liniile de front ale conflictului. Preşedintele ucrainean nu a precizat câte trupe nord-coreene, transferate în estul Rusiei în octombrie, au fost ucise sau rănite în luptele împotriva forţelor ucrainene. Kievul trebuie "să aibă dovezi" înainte de a dezvălui numărul exact al victimelor, a spus el. Însă, pe de altă parte, Zelenski susţine că există dovezi că aproximativ 12.000 de soldaţi nord-coreeni au fost desfăşuraţi în regiunea Kursk din Rusia, la graniţa cu Ucraina, relatează news.ro.

Liderul de la Kiev mai susţine că în încercarea de a atrage zeci de mii de soldaţi nord-coreeni suplimentari, Rusia a tratat bine trupele trimise. Ceea ce ar putea conta mai mult pe termen lung, a spus el, este faptul că soldaţii nord-coreeni vor fi instruiţi de armata rusă în condiţii reale de război, în timp ce încearcă să dobândească cunoştinţe despre războiul modern, cum ar fi modul de utilizare a dronelor şi a altor tehnologii recente. El a avertizat că aceasta ar avea un impact enorm asupra Asiei şi al altor regiuni, dacă ei vor aduce astfel de cunoştinţe în Coreea de Nord.

Interviul, care a durat aproximativ o oră, a fost acordat în timp ce războiul din Ucraina a ajuns într-un punct critic şi se pune întrebarea dacă sprijinul SUA pentru Ucraina va continua după ce preşedintele ales Donald Trump îşi va prelua funcţia, notează news.ro.

Zelenski a declarat că preşedintele ales Donald Trump şi echipa sa studiază "planul de victorie" ucrainean şi de aceea, personal, el se aşteaptă la discuţii suplimentare cu aceştia pentru a explica "anumite lucruri mai în detaliu".

"Dar nu va exista nicio capitulare din partea Ucrainei", a dat el asigurări. "Acesta este un fapt şi cred că el (Donald Trump - n.r.) îl înţelege", a adăugat liderul ucrainean.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Sigur ca prin diplomatie, dar dupa ce senilul o sa i dea arme nucleare si o sa l bage in NATO. Sigur ca prin diplomatie, dupa ce sluga actor pitic ratat ia in calcul niste lovituri nucleare, asa cum i a poruncit stapanul care il tine in zgarda

    1. Pai rusii flutura nuclearele de cand a inceput invazia - de criminalii aia nu zici nimic? Aia au voie?

      corect.

      Le flutura dar nu le folosesc, dementii ailalti sant in stare, abia asteapta

      Dement e cel care se apara, sau cum?

    Cam târziu pentru diplomație...trebuia înainte de război. Culmea ironiei este că zele a fost ales președinte tocmai pentru că le promisese ukrainenilor pacea în Donbass.

    1. De fapt el a fost pus de NATO nu pentru vreo pace, ci ca sa produca si sa conduca acest razboi. D aia e platit

      Ceva dovezi, sau lozinci ca de obicei?

      Daaaa, mi a dat o declaratie semnata

      Da domnilor, acum vorbeste de diplomatie . De parca rusii au pierit acolo cu sutele de mii ca sa se retraga de frica diplomatiei. Au murit sute de mii de ucraineni si acum el vorbeste de diplomatie.

      Zelenski va avea soarta lui Saddam sau a lui Gaddafi si... O sal spanzure sau o sa-l impuste Ucraineni curand pentru sutele de mii de morti si pentru suferintele si distrugerile inutile din anii de razboi dintre America lui Biden si Rusia.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb