ZIARUL BURSA

31 iulie 2018
Ediţia din 20.12.2024
Ilustraţie de MAKE

Cannabis - drog în drum spre farmacie

R.G. şi A.P.Companii / 31 iulie 2018

Consumul de marijuana este legal în mai multe ţări, fie în scopuri medicale, fie recreative. Dezbaterea pe acea­s­tă temă este una extrem de largă şi totodată sensibilă, mai ales că decizia unor state intră în contradicţie cu o rezoluţie ONU veche de 57 de ani.

De anul acesta Canada s-a alăturat acestui trend. Consumul pentru relaxare al marijuanei este tolerat în ţări precum Belgia sau Germania, în Iran doar cultivarea, iar în Elveţia - cultivarea în anumite cantităţi.

În SUA, 23 de state şi districtul Columbia au în prezent legi care legalizea­ză marijuana într-o formă sau alta, marea lor majoritate permiţând consumul în scopuri medicale.

"Legea privind înfiinţarea FSDI - ilegală şi neoportună"

OVIDIU NICOLESCU, CNIPMMR: "Legea privind înfiinţarea FSDI - ilegală şi neoportună"

Ramona RaduPiaţa de Capital / 31 iulie 2018

Nicolescu: "Câţiva inşi ar putea face ce vor cu o cantitate foarte mare de active şi pasive" 

Înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţiii (FSDI) este o necesitate pentru ţara noastră, însă actuala formă a legii care prevede înfiinţarea acestui fond este ilegală şi neoportună, întrucât ea încalcă alte patru legi, dar şi două ordonanţe de Guvern, a afirmat, ieri, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Condiţii de muncă improprii în metalurgie

NOI MIŞCĂRI SINDICALE Condiţii de muncă improprii în metalurgie

Gheorghe IorgoveanuCompanii / 31 iulie 2018

Nicolae Dragodănescu: "Vor tăia combinatul bucată cu bucată. Nu va mai exista oţelărie în Târgovişte" 

Sindicaliştii din metalurgie sunt nemulţumiţi de salariile extrem de mici şi de menţinerea discriminării cu privire la locurile lor de muncă, afirmând că guvernul preferă să le încadreze ca locuri cu condiţii speciale, decât ca locuri de muncă în condiţii deosebite aşa cum sunt în realitate.

Sorin Oprea: "Nu există un studiu care să aibă concluzii absolute, adică să spună că aceste substanţe (cannabis, n.r.)au efecte directe asupra a ceea ce înseamna sănătatea umană".

SORIN OPREA, AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG: "Ţara noastră - sub media europeană la consumul de cannabis"

Companii / 31 iulie 2018

Interviu cu domnul Sorin Oprea, chestor de poliţie, director Agenţia Naţională Antidrog 

Reporter: Care sunt statisticile privind consumul de droguri, în special cannabis, din ţara noastră?

Sorin Oprea: Potrivit celor mai recente date, furnizate de "Studiul în populaţia generală", realizat de Agenţia Naţională Antidrog, în anul 2016, în România, cele mai experimentate droguri în rândul populaţiei generale (15-64 ani) sunt: cannabisul cu o prevalenţă de 5,8%, tranchilizantele şi sedativele utilizate fără prescripţie medicală - 3,9% şi noile substanţe psihoactive cu o prevalenţă de 2,5%.

SUA încep negocierile cu UE pentru acorduri comerciale

SUA încep negocierile cu UE pentru acorduri comerciale

Internaţional / 31 iulie 2018

Statele Unite vor începe imediat negocierile cu Uniunea Europeană pentru acorduri referitoa­re la produse agricole şi în domeniul energiei, a declarat consilierul economic şef al preşedintelui Donald Trump, Larry Kudlow, care a promis duminică un acord real pentru vânzarea unei cantităţi mai mari de soia, carne de vită şi gaze naturale lichefiate în statele europene, relatează MarketWatch, potrivit news.ro.

Libertatea presei şi "duşmanii poporului"

Libertatea presei şi "duşmanii poporului"

Octavian DanMedia-Advertising / 31 iulie 2018

Atacurile la adresa ziariştilor sunt tot mai frecvente şi sunt lansate de la nivel tot mai înalt. De la un moment nu se mai poate vorbi de libertatea presei, ci de siguranţa fizică celor care practică această meserie. Liderii politici încurajează făţiş ostilitatea faţă de presă, susţine raportul anual întocmit de organizaţia "Reporters Sans FrontieresPres" (Reporteri fără frontiere).

Violenţă, rasism şi fotbal

Violenţă, rasism şi fotbal

D.N.Sport / 31 iulie 2018

Fotbalul nostru nu a scăpat de vechile probleme legate de violenţa unor grupuri de spectatori şi de rasismul acestora. Partida dintre FCSB şi Dinamo (scor 3-3), marele derby al campionatului - în ciuda problemelor cu numele ale primei echipe, care se consideră continuatoarea Stelei Bucureşti - a scos la iveală partea urâtă a fotbalului.

Ţara măcelarilor de porci

Cătălin AvramescuEditorial / 31 iulie 2018

Cătălin Avramescu

Chiar şi după standardele extrem de scăzute ale socialiştilor, declaraţia actualului aşa-zis ministru al Agriculturii este inacceptabilă. La sacrificarea porcilor, a spus el, este "ca la Auschwitz". Omori într-o parte, arzi cadavrele în cealaltă. Iar ca şi cum asta nu a fost de ajuns, a mai adăugat ceva încă şi mai oribil. A afirmat că bieţii doctori au... aceleaşi probleme de organizare... "E multă suferinţă umană!". Referinţa este la cei care se ocupă cu omorâtul şi cu arsul, nu la victime!

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Reuters: Producţie record pentru OPEC, în iulie

A.V.Materii Prime / 31 iulie 2018

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi-a majorat producţia în luna iulie până la recordul anului curent, în condiţiile în care statele membre din Golf au extras mai mult ţiţei, arată o analiză Reuters, care notează că pierderile din...

MACRO NEWSLETTER 31 Iulie 2018

Macroeconomie / 31 iulie 2018

Încrederea consumatorilor din SUA a scăzut uşor în iulie 2018, conform datelor finale ale indicelui publicat de University of Michigan. Indicele încrederii a scăzut până la 97,9, de la 98,2 în luna precedentă, în condiţiile în care indicele...

Lichiditate de numai 24 milioane de lei

BVB Lichiditate de numai 24 milioane de lei

A.I. Piaţa de Capital / 31 iulie 2018

BET-NG, cea mai mare creştere dintre toţi indicii 

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, o valoare a transferurilor de 23,9 milioane de lei, circa jumătate (54%)...

Investitori dezamăgiţi în Europa

BURSELE DIN LUME Investitori dezamăgiţi în Europa

A.V.Internaţional / 31 iulie 2018

Companiile din regiune au raportat rezultate financiare în declin 

Pieţele din Europa s-au înscris pe un curs descendent ieri, din cauza rezultatelor financiare raportate de unele companii, printre care şi producătorul olandez de bere...

"I would wholeheartedly vote for a Romexit"

"I would wholeheartedly vote for a Romexit"

Andrei IacomiEnglish Section / 31 iulie 2018

(Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers) 

The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo