"Zip Escort" va primi 6 milioane de lei pentru a asigura paza pe autostrada Soarelui

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Publice / 6 decembrie 2007

Valoarea contractului pentru asigurarea pazei pe autostrada Soarelui, câştigat de Zip Escort, este de şase milioane de lei, au declarat, ieri, reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Firma Zip Escort va asigura, timp de un an, paza pe autostrada Soarelui, în timp ce pentru autostrada Bucureşti-Piteşti a fost selectată firma Quartz Security, însă licitaţia a fost contestată de Prima Guard Security, au declarat ieri, pentru NewsIn, reprezentanţii companiei de drumuri.

CNADNR va încheia un contract pentru secţiunea Bucureşti-Cernavodă (A2) şi unul pentru Bucureşti-Piteşti (A1)-Centura Piteşti, în total urmând să existe două contracte cu valabilitate de un an fiecare.

În urma evaluării ofertelor, firma Zip Escort va asigura paza pe autostrada Soarelui. Licitaţia pentru serviciile de pază pentru autostrada Bucureşti-Piteşti şi centura Piteşti a fost câştigată de Quartz Security, însă rezultatul a fost contestat de Prima Guard Security. În prezent, reprezentanţii Companiei de Autostrăzi aşteaptă răspunsul de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Opt firme au achiziţionat caietele de sarcini pentru autostrada Bucureşti-Piteşti, însă doar două firme au depus oferta, respectiv Prima Guard Security International şi Quartz Security, la începutul lunii noiembrie. Pentru asigurarea serviciilor de pază pe autostrada Soarelui au fost achiziţionate 11 caiete de sarcini, dar au depus oferta două firme, respectiv Zip Escort şi Romprest.

Firmele care vor fi selectate vor asigura paza 24h din 24h, iar pentru 20 km de autostradă va exista cel puţin un echipaj. Practic, vor exista cel puţin opt echipaje pe autostrada Soarelui şi cel puţin cinci pe autostrada şi varianta Piteşti. Paza se va executa prin patrulare auto şi intervenţie rapidă, în baza unor parteneriate cu Poliţia Autostrăzii. De asemenea, firmele trebuie să aibă în dotare minimum 30 de câini utilitari cu atestat de dresaj. Delimitarea sectoarelor de patrulare se va face pe autostrada Soarelui în zona Centurii Bucureşti, Fundulea, Lehliu, Drajna, Feteşti şi Cernavodă, pe autostrada Piteşti în zonele a 14 noduri rutiere, iar pe centura Piteşti în două noduri rutiere.

Potrivit contractului, în cazul unor furturi sau distrugeri, dacă autorii nu au fost identificaţi, firma de pază va suporta costul lucrărilor şi al bunurilor CNADNR. În cazul distrugerii sau furturilor componentelor sistemului de monitorizare a autostrăzilor, firmele vor fi obligate să refacă, din fonduri proprii, sistemul în cel mai scurt timp, fiind răspunzătoare de evenimentele rutiere apărute în această perioadă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb