ZIUA UNIVERSALĂ A IEI Păşind înainte, cu mândrie, pe drumul tradiţiei populare

IA, strigătul de independenţă al vestimentaţiei ţărăneşti, pornit din mii de războaie aflate în odăile străbunicilor, cucereşte acum lumea întreagă. Întâi a fost albul, a urmat negrul şi după aceea un curcubeu de cu-lori a cuprins cămaşa tradiţională.

Fiecare zonă a ţării a propus şi impus culorile proprii. La fel au stat lucrurile şi cu modelul. Geometrie şi poezie, linii drepte cu ţintă precisă şi curbe fără început şi fără sfârşit.

Toate acestea spun ceva, au un sens şi urmează o direcţie.

Ce e frumos îi place şi lui Dum-nezeu, se spune adesea în spaţiul unde s-a născut ia, aşa că nu e de mirare că "divinităţile" mai mici ale modei mondiale au căzut pe spate la această descoperire, nedrept ascunsă câteva zeci de ani în lăzile de zestre, după care au început să se inspire, să împrumute, uneori uitând să precizeze sursa.

Păcatul este al lor! Când Yves Saint Laurent sau Jean-Paul Gaultier au introdus ia în creaţiile lor şi au făcut-o cunoscută în toată lumea, era evident că celebritatea mondială este asigurată, cu tot alaiul de probleme.

Avem o certitudine: portul tradiţional a revenit la modă, s-a instalat bine în cele mai pretenţioase dulapuri, tinerii nu mai sunt consideraţi ciudaţi atunci când îl folosesc, iar aprecierea a trecut de nivelul vorbelor şi a devenit destul de palpabilă financiar. Ia a fost redescoperită şi odată cu ea în scena vieţii cotidiene revin şi o parte din tradiţii.

În ie se poate merge duminica la biserică, dar şi în cursul săptămânii la muncă sau la mall. Semnale sunt foarte bune, ne redescoperim rădăcinile, portul tradiţional înfrumuseţează evenimentele fundamentale ale unei vieţi. Un trecut solid, bine conservat, ne poate ajuta să păşim mai apăsat spre viitor.

Desigur, zonele sunt amestecate, tradiţiile sunt uşor încurcate, dar orice drum serios este adesea parazitat cu cărări înguste care uneori duc nicăieri; important este să nu pierdem firul roşu care să ne ghideze. Ia înseamnă poveste şi, ca orice poveste, trăieşte atât timp cât este transmisă de la o generaţie la alta.

Firul a fost reînnodat, important este să avem grijă să nu se mai rupă niciodată.

• Ia unei regine

Trebuie să precizăm că ia s-a bucurat de promovare la cel mai înalt nivel încă din zorii secolului XX. Ia autohtonă s-a impus în moda perioadei interbelice la scurt timp după ce Regina Maria s-a lăsat fotografiată în bluza tradiţională. Instantaneu "lumea bună" autohtonă a înţeles că aceste veşminte nu cadrează doar cu vatra satului, ci, atent adaptate şi puse în context pot fi folosite şi la un nivel foarte, foarte ridicat. De altfel pentru întâlnirile oficiale, Regina Maria a trebuit să adapteze ia. Regina Maria a apărut în mai multe fotografii cu ii tradiţionale, în primii ani după sosirea sa, fiind realizate câteva cărţi poştale cu aceste imagini. Ges-tul, unul cu mai multe conotaţii, i-a servit din plin şi reginei, care astfel a fost asimilată mai uşor în noua patrie.

Maria a României (născută pe 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia -decedată 18 iulie 1938, castelul Pelişor-Sinaia) a fost principesă de coroană şi a doua regină a României, în calitate de soţie a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea. Părinţii săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. S-a căsătorit, la 29 decembrie 1892, cu Ferdinand I, principele moştenitor al tronului României, reuşind să se integreze naţiunii care o adoptase ca principesă şi, începând din 1914, ca regină.

Nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii, adora costumul popular autohton şi nu s-a sfiit să spună şi să arate acest lucru.