Burduja: "Se numeşte Tarniţa-Lăpuşteşti. Un proiect de decenii, care a fost adesea pomenit, încercat şi uitat prin sertare"

D.R.
Politică / 28 iulie 2023

 Burduja: "Se numeşte Tarniţa-Lăpuşteşti. Un proiect de decenii, care a fost adesea pomenit, încercat şi uitat prin sertare"

Proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti este genul de proiect de care România are nevoie şi el înseamnă energie verde, investiţie strategică, echilibrare de sistem, afirmă Sebastian Burduja, ministrului Energiei, informează Agerpres.

Ministrul Energiei a precizat: "Se numeşte Tarniţa-Lăpuşteşti. Un proiect de decenii, care a fost adesea pomenit, încercat şi uitat prin sertare. Mi-am asumat să facem tot posibilul pentru a transforma acest vis în realitate. Despre ce este vorba, pe înţelesul tuturor? Două lacuri, unul sus, unul jos. Când există exces de producţie de energie electrică în sistemul naţional, apa va fi pompată în lacul de sus. Când sistemul va necesita o producţie adiţională de energie electrică, vom porni turbinele şi apa va trece din lacul de sus în cel de jos. O 'baterie naturală'. Este exact genul de proiect de care România are nevoie, iar timpul lui a venit. Energie verde, investiţie strategică, echilibrare de sistem. M-am consultat cu zeci de specialişti de la începutul mandatului - din Transelectrica, din companiile de sub autoritatea ministerului (SAPE, Hidroelectrica şi multe altele). Şi am stabilit să punem lucrurile în mişcare. Zis şi făcut. Astăzi SAPE a publicat anunţul prin care consultăm piaţa pentru a identifica cele mai bune soluţii de proiectare a acestui obiectiv", conform sursei citate.

Sebastian Burduja adăugat: "El nu se va face de azi pe mâine, dar se va face. Cu bani europeni - ideal din Fondul pentru Modernizare - şi investitori serioşi. Şi cu exploatarea tuturor studiilor pe care România le are cu privire la acest obiectiv, studii realizate în ultimele decenii, care trebuie aduse la zi. Fiecare participant la acest proces de consultare a pieţei poate prezenta până pe 8 august, ora 12:00, o ofertă neangajantă estimativă cât mai detaliată. Aşteptăm o participare cât mai largă", precizează sursa citată.

"Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SA a iniţiat procesul de consultare a pieţei privind stabilirea valorii estimate, respectiv a preţului estimativ pentru fiecare fază de proiect solicitată, durata de realizare a celor două faze de proiect, documentele necesare a fi puse la dispoziţia prestatorului pentru realizarea celor două faze, identificarea prestatorilor care beneficiază de experienţa necesară pentru întocmirea documentaţiilor, pentru prestarea serviciilor de elaborare, studiu de fezabilitate în vederea stabilirii necesităţii şi oportunităţii realizării obiectivului de investiţii, identificarea scenariilor/opţiunilor tehnico-economice posibile şi selectarea unui număr limitat de scenarii/opţiuni fezabile pentru realizarea obiectivului de investiţii, a studiului de fezabilitate pentru analiza, fundamentarea şi propunerea a minimum două scenarii/opţiuni tehnico-economice diferite, cu recomandarea justificată şi documentată a scenariului/opţiunii tehnico-economice optime pentru realizarea obiectivului de investiţii şi a consultanţei oferite beneficiarului pe parcursul derulării procedurilor de achiziţie publică până la atribuirea contractului EPC", conform unui comunicat al Ministerului Energiei.

Oportunitatea şi necesitatea realizării proiectului centralei hidroelectrice cu acumulare şi pompaj (CHEAP) Tarniţa - Lăpuşteşti se bazează pe următoarele avantaje şi funcţiuni asigurate pentru sistemul energetic naţional: creşterea gradului de siguranţă al SEN în contextul funcţionării în UCTE; transferul energiei electrice de la golul de sarcină la vârf; arbitrajul pieţei de energie electrică; rezerva de avarie de scurtă durată; rezerva de reglaj terţiar rapid şi rezerva de reglaj terţiar lent; reglajul frecvenţă-putere; furnizarea de rezervă reactivă şi reglarea tensiunii în SEN; schimbul prin interconexiune în cadrul UCTE; repunere în funcţiune SEN - black start capability, capacitatea de a restabili interconexiunile de reţea în cazul în care se produce o pană de curent; implementarea şi gestionarea SEN a surselor regenerabile intermitente de energie electrică asigurând condiţii optime pentru instalarea unei puteri mai mari de 4000 MW în centralele electrice eoliene, potrivit sursei citat.

"Studiul de fezabilitate va fi contractat pentru stabilirea soluţiilor de realizare a unei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj cu o putere cuprinsă între 500 - 1.000 MW. Acesta va conţine soluţiile fezabile pentru construcţia centralei, analizele cost-beneficiu realizate pentru soluţiile prezentate, elaborate în condiţiile legislative şi tehnico economice existente, certificatul de urbanism, avizele conforme pentru asigurarea utilităţilor, precum şi avize, acorduri şi studii specifice, după caz, în funcţie de specificul obiectivului de investiţii, inclusiv cel pentru racordarea la reţeaua de transport a energiei electrice şi avizul de mediu", se mai menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Acolo mai trebuie si aviz de mediu ca aveti obiceiul de a barbieri muntii si de a contracta lucrarea la suprapret! Greu de justificat investitia...grabiti Cernavoda, aia merita!

    pana acuma era FP care vroia banii pe loc daca nu cumva inainte.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb