BVB: Valoarea tranzacţiilor pe segmentul principal scăzut cu 19%

V.D.
Piaţa de Capital / 20 mai 2018

Valoarea tranzacţiilor pe segmentul principal scăzut cu 19%

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a scăzut cu aproape 19% în această săptămână, faţă de perioada precedentă, la 142,68 milioane de lei, reiese din datele statistice publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În perioada 14 - 20 mai 2018 s-au realizat 13.362 tranzacţii cu 116,175 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor listate a fost de 172,61 miliarde de lei.

Banca Transilvania conduce în topul celor mai tranzacţionate companii, cu 36,51 milioane lei, urmată de Fondul Proprietatea cu 29,91 milioane de lei şi de Romgaz cu 14,10 milioane de lei. Locurile 4 şi 5 sunt ocupate de BRD şi OMV Petrom, cu 11,98 milioane lei, respectiv 11,62 milioane lei.

În anul 2018 au avut loc 94 de şedinţe de tranzacţionare, realizându-se un număr de 231.132 de tranzacţii pe piaţa reglementată, cu o valoare medie zilnică de 50,79 milioane de lei. Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni a depăşit 4,77 miliarde de lei în anul 2018.

În ceea ce priveşte sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS), în perioada analizată s-a înregistrat o scădere cu puţin peste 11%, comparativ cu săptămâna precedentă, ajungând la o valoare de 2,03 milioane de lei. Numărul total al schimburilor a fost de 845, în cadrul cărora s-au tranzacţionat 4,028 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor de pe ATS a depăşit 6,7 miliarde de lei.

Cele mai tranzacţionate companii pe ATS au fost Bittnet Systems SA Bucureşti, cu 393.849 lei, urmată de Deutche Bank, cu 292.367 lei, şi Prospecţiuni SA Bucureşti, cu 279.357 lei.

Pe ATS, în anul 2018 au avut loc 94 de şedinţe de tranzacţionate, cu 13.485 tranzacţii, o valoarea medie zilnică de 599.380 lei şi un rulaj de 56,34 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pai ar fi trebuit sa scada si mai mult daca n-ar fi fost brokerii care au vandut la orice pret actiunile altora!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb