Comisia Europeană (CE) a publicat luni un raport în care se confirmă creşterea continuă a barierelor cu care se confrunta întreprinderile europene pe pieţele externe, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.
Datorită răspunsului ferm al UE, 123 de astfel de bariere au fost eliminate de la începutul mandatului actualei Comisii, permiţând exporturi suplimentare de peste şase miliarde de euro în 2018.
Ultima ediţie a Raportului privind barierele din calea comerţului şi a investiţiilor identifică 45 de noi bariere comerciale introduse în ţări din afara UE în 2018, ajungându-se la un nivel record de 425 de măsuri în 59 de state diferite, costând întreprinderile din UE miliarde euro în fiecare an.
"În contextul complex care exista astăzi, grevat de tot mai multe tensiuni comerciale şi măsuri protecţioniste, UE trebuie să continue să apere interesele întreprinderilor sale pe pieţele mondiale. Asigurarea respectării regulilor comerciale existente are o importanţă deosebită. De la începutul mandatului meu, în 2014, datorită intervenţiilor noastre încununate de succes, au fost eliminate 123 de bariere care stânjenesc exporturile UE. Abordând problemele specifice raportate de întreprinderile noastre, reuşim să obţinem beneficii economice echivalente ca valoare cu cele aduse de acordurile comerciale ale UE. Cu siguranţă, aceste acţiuni trebuie să continue", a afirmat comisarul pentru comerţ, Cecilia Malmström
China şi Rusia se situează în capul listei generale, menţinând 37 şi, respectiv, 34 de măsuri comerciale problematice. Cel mai mare impact asupra exporturilor UE îl au măsurile introduse de China, SUA, India şi Algeria. Ele implica 80% din totalul exporturilor UE afectate de măsuri noi şi vizează în principal sectoarele oţelului, aluminiului şi tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC).