Medicii stomatologi protestează faţă de conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România

T.B.
Miscellanea / 7 iulie 2023

 Medicii stomatologi protestează faţă de conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România

Medicii stomatologi protestează faţă de conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România, acuzând-o că a emis două decizii, care produc deja efecte, fiind publicate de luna trecută în Monitorul Oficial, decizii care restrâng drepturile dentiştilor, conform news.ro. Reprezentanţii acestei profesii cer, pe lângă revocarea celor două decizii, şi demisia Biroului Executiv Naţional al Colegiului, limitarea numărului de mandate în conducerea acestuia şi publicarea stenogramelor şedinţelor în care s-a discutat despre adoptarea respectivelor decizii.

Deciziile Colegiului Medicilor Stomatologi din România nr. 4/2CN/2023 şi nr. 5/2CN/2023, publicate în Monitorul Oficial nr. 556/21.06.2023, restrâng numărul şi tipul de intervenţii pe care medicii dentişti le pot face, în funcţie de specializarea lor.

Cele două decizii au provocat nemulţumirea practicienilor din acest domeniu, care cer revocarea acestora, demisia Biroului Executiv Naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi, modificarea Regulamentului electoral "pentru a avea alegeri corecte, cu numărarea voturilor în prezenţa observatorilor acreditaţi, cu înregistrare audio-video", limitarea la cel mult două a numărului de mandate în oricare funcţie de conducere din Colegiul Medicilor Stomatologi din România. Stomatologii mai solicită Colegiului care îi reprezintă transparenţă decizională şi publicarea stenogramelor şedinţelor Consiliului Naţional şi Adunării Generale Naţionale.

"Cele două decizii reglementează competenţele medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist în specialitatea Stomatologie generală, precum şi competenţele medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară şi potrivit acestora peste 15.000 de medici stomatologi nu-şi mai pot exercita profesia la fel ca înainte, anumite manopere şi tratamente nu le mai pot efectua fiind nevoiţi să trimită pacienţii la alţi medici specialişti, deşi toate acestea au fost efectuate până acum fără nicio problemă în cele mai sigure condiţii pentru pacienţi", a explicat Patronatul Medicilor Stomatologi din România, care se opune aplicării celor două hotărâri.

Conform organizaţiei patronale, Colegiul "a comis o greşeală foarte gravă, jucându-se cu destinele a peste 15.000 de stomatologi din România şi trebuie să fie tras la răspundere" pentru emiterea celor două hotărâri care au caracter de act de reglementare pentru acest domeniu.

Patronatul stomatologilor se arată "indignat" de explicaţiile oferite public de către Colegiul Medicilor Stomatologi, explicaţii conform cărora "dintr-o regretabilă eroare de transcriere în textele transmise spre publicare ale Deciziei nr. 4/2CN/2023 privind aprobarea competenţelor medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist în specialitatea Stomatologie generală şi ale Deciziei nr. 5/2CN/2022 privind aprobarea competenţelor medicului specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară nu se regăsesc o parte dintre competenţele votate şi aprobate în şedinţa Consiliului Naţional al CMSR din data de 19.05.2023".

"Practic, fiecare zi care trece până la revocarea acestor decizii publicate este în defavoarea medicilor stomatologi şi a pacienţilor acestora. Patronatul Medicilor Stomatologi din România nu doar că îşi menţine solicitarea expresă de-a retrage de îndată cele două decizii şi dezbaterea publică a acestor reglementări în cadrul întregului corp profesional al stomatologilor din România, ci intenţionează să meargă mai departe şi cu alte acţiuni şi demersuri legale pentru a recâştiga drepturile medicilor stomatologi, pierdute prin aceste acte legislative", a transmis Patronatul.

Reprezentanţi ai Patronatului Medicilor Stomatologi din România (PMSR) vor avea, vineri, începând cu ora 14, o întrevedere cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila pentru a discuta problemele cu care se confruntă medicii stomatologi din România ca urmare a celor două decizii emise de Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) şi publicate în Monitorul Oficial din 21 iunie. Discuţiile cu ministrul Sănătăţii au loc în urma unei solicitări adresate joi de PMSR. Conform PMSR, cele două decizii şi care deja produc efecte.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Da o gramada de stomatologi tineri pleaca in Franta, Austria , Germania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb