Noi condiţii de creditare la Carpatica

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 aprilie 2008

Începând cu luna aprilie a acestui an, Banca Comercială Carpatica oferă clienţilor săi soluţii de finanţare în condiţii mult mai avantajoase. Noile norme validate de Banca Naţională a României permit acum un grad de îndatorare cuprins între 40% şi cel mult 60% din veniturile nete.

"În ceea ce priveşte creditele pentru investiţii imobiliare, Banca Comercială Carpatica a diminuat procentul minim care trebuie suportat de un client de la 25% la 10% din valoarea investiţiei pentru care solicită finanţare. De asemenea, în vederea fundamentării gradului maxim de îndatorare, banca a extins aria veniturilor acceptate şi a pregătit noi produse dedicate, asfel încât să fie mai aproape de necesităţile şi nevoile clienţilor", a afirmat Tiberiu Lică, Director Direcţia Retail.

Pentru a răspunde mai bine nevoilor de finanţare ale clienţilor (actuali şi potenţiali), activitatea Băncii Comerciale Carpatica vizează, în egală măsură, toate categoriile de consumatori. "În continuare ne vom concentra atenţia pe dezvoltarea portofoliul de produse şi servicii, dar şi pe creşterea cotei de piaţă", a declarat Camelia Aron, Director General Adjunct al Băncii Comerciale Carpatica.

De asemenea, Banca Comercială Carpatica oferă clienţilor dobânzi majorate la produsele de economisire clasice şi originale în lei. Depozitul Sibiu 2007 este unul dintre cele mai bune produse de economisire disponibile pe piaţă, cu o dobândă de 10% pe an, constituit pe o perioadă de 3 luni pentru o sumă minimă de 500 de lei. Totodată, BCC oferă clienţilor depozitul Vivat, constituit pe o perioadă de 6 luni, cu o dobândă de 9,50% pe an.

 Unificare de conturi la Banca Comercială Carpatica

Banca Comercială Carpatica a demarat, în luna martie 2008, proiectul de unificare a contului de card cu contul curent. \"Prin intermediul acestei acţiuni vrem să oferim clienţilor noştri o funcţionalitate sporită a cardului, ca instrument electronic de plată, prin simplificarea procesului de gestionare a conturilor asociate. Astfel, oferim clienţilor posibilitatea efectuării tuturor operaţiunilor printr-un cont curent unic. Am dorit, prin aceasta să facilităm accesul clientului la produsele şi serviciile noastre, aducând un plus de valoare şi utilitate contului curent. Disponibilităţile băneşti ale clienţilor vor fi accesibile în mod simplu şi direct, prin orice canal alternativ de acces la distanţă - atât prin intermediul cardului, cât şi prin intermediul serviciului de internet banking. Toate aceste produse şi servicii vor face obiectul viitorului produs de tip pachet cont curent, care va fi oferit clienţilor în diverse forme, în funcţie de opţiunile şi specificul relaţiei comerciale dorite de aceştia", a declarat Camelia Aron, Director General Adjunct al Băncii Comerciale Carpatica.

Unificarea acestor conturi presupune conexiunea on-line a sistemelor informatice (sistemul principal al Băncii, cu sistemul de carduri). Prin intermediul cardului ataşat, clienţii băncii vor avea acces în timp real la disponibilităţile băneşti aflate în contul curent.

Noul specific al funcţionării contului curent şi a cardurilor emise de Banca Comercială Carpatica, are menirea să crească nivelul de funcţionalitate şi atractivitate, atât a produsului cont curent, cât şi a cardurilor, ca instrumente electronice de plată, în condiţiile unei disponibilităţi permanente a accesului la sumele pe care titularii conturilor le deţin în conturile deschise la BCC.

Acest proces de modernizare a serviciilor băncii corespunde tendinţelor de exploatare la maxim a tehnologiilor actuale, în direcţia acţiunilor orientate înspre clienţi. Relaţia client-bancă trebuie să fie una cât mai simplă şi mai eficientă.

Banca Comercială Carpatica intenţionează să implementeze acest proiect până la sfârşitul primului semestru al acestui an.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb